Aşa-numita “taxă[1] de trafic” (daily congestion charge) este o modalitate prin care administraţia Londrei se asigură ca persoanele care utilizează – prin tranzitarea cu maşina – străzile aglomerate să aducă o contribuţie financiară.
Stategia de transport a primarului londonez a fost anunţată încă din iulie 2001 şi ea viza cu prioritate reducerea blocajelor din trafic, îmbunătăţirea semnificativă a transportului cu autobuzul şi creşterea capacităţii generale a transportului public londonez. Banii obţinuţi sunt transferaţi către finanţarea reţelei de transport public.
Funcţionarea
Taxa a fost introdusă pe 17 februarie 2003 şi iniţial se cifra la 5 lire sterline. Între timp, ea a fost majorată la 8; există şi varianta achiziţionării unor permise săptămânale, lunare sau anuale. Taxa tebuie achitată de fiecare proprietar de maşină care intră în, iese din sau pur şi simplu circulă în interiorul zonei supuse taxării între orele 7 şi 18:30, de luni până vineri. Dacă taxa nu este plătită până la ora 22, ea se majorează la 10 lire, iar dacă termenul se prelungeşte după miezul nopţii, se recurge la o amendă de peste 50 de lire. Anumite autovehicule (precum autobuzele, taxiurile, ambulanţele, maşinile de poliţie şi pompieri), dar şi motocicletele, maşinile bazate pe combustibil alternativ sau bicicletele sunt scutite de taxă.
Funcţionarea sistemului este asigurată de 230 de camere video (CCTV), dintre care 180 sunt instalate la graniţele zonei de taxare. Există şi un număr de camere mobile şi se estimează că 98% dintre vehicule sunt controlate prin intermediul acestui sistem de supraveghere. Imaginile sunt transmise către un centru de date unde un sistem de recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare citeşte datele de pe plăcuţele maşinilor şi compară lista astfel constituită cu lista plătitorilor taxei.
Oponenţii ideii susţin că reţeaua de transport public are o capacitate insuficientă[2] pentru a prelua surplusul format din proprietarii de maşini care renunţă astfel la transportul privat. Mai mult, se afirmă că sistemul afectează mai ales categoriile mai sărace de populaţie, din moment ce taxa este universal-valabilă pentru toţi plătitorii, indiferent de venituri sau de tipul şi mărimea maşinii.
Efectele
Dacă în primele două zile de aplicare a taxei, traficul în zonă s-a redus semnificativ (cu 25%), iar timpul afectat deplasărilor s-a îmbunătăţit cu 50%, ulterior îmbunătăţirile s-au temperat. Un raport realizat de Transport for London[3] la 6 luni de taxare a observat că numărul de maşini care au tranzitat zona centrală a scăzut cu 30% (în afara scutirilor de taxă). În jur de 50-60% din această reducere a fost atribuită transferurilor de călători către transportul public, alte 20-30 de procente – evitării zonei, iar restul unor soluţii precum împărţirea maşinilor de către mai mulţi beneficiari, renunţarea la deplasarea în zona centrală, înmulţirea deplasărilor în afara orelor de taxare şi utilizarea motocicletelor sau bicicletelor. Timpul de călătorie s-a redus în medie cu 15%.
Se emit în jur de 100000 de amenzi pe lună, dar reducerea neaşteptată a traficului (superioară celei anticipate[4]) a determinat ca încasările obţinute în urma aplicării taxei să fie aproape la jumătate faţă de nivelul sperat de autorităţi.
La finalul lui septembrie 2005, primarul Ken Livingstone a confirmat extinderea zonei de taxare către zona de vest a Londrei (cuprinzând zone precum Kensington, Chelsea sau Westminster). Urmând să intre în vigoare în februarie 2007, această măsură ar dubla spaţiul vizat în prezent, care ar cuprinde şi centrul zonei de cumpărături londoneze, Oxford Street (cu potenţialul de a afecta vânzările agenţilor comerciali).
BusPlus
“Dacă vrem să îmbunătăţim calitatea transportului public din Londra, singurul mod prin care vor obţine rapid capacitate suplimentară de transport este circulaţia mai eficientă a autobuzelor”, afirma Ken Livingstone.
De la început, taxarea zonei centrale a fost însoţită de o strategie complementară[5], London Transport Initiative, conţinând o serie de măsuri de îmbunătăţire a transportului public, care urmăresc suplimentarea numărului de autobuze, introducerea de rute noi şi îmbunătăţirea frecvenţei şi calităţii autobuzelor de pe rutele existente. Numai schemele noi de management al traficului, destinate şoferilor şi locuitorilor din întreaga capitală, reprezintă investiţii în valoare de 100 milioane lire sterline.
Acţiunea BusPlus, în valoare de peste 200 milioane lire sterline, vizează îmbunătăţirea transportului public utilizat de 50% dintre pasageri, respectiv a 70 de rute de autobuz.
Într-o primă etapă (3 ani), acţiunea a inclus 27 de rute dintre cele mai intens utilizate, cărora li s-au adus ameliorări. Ele au fost alese în funcţie de potenţialul şi oportunitatea de a oferi o alternativă la transportul cu autoturismul, urmărind să atragă mai mulţi călători cătr transportul public. Printer măsurile întreprinse s-au aflat: introducerea unor benzi suplimentare speciale pentru autobuz, crearea unor treceri de pietoni, introducerea de prioritate pentru autobuze în anumite intersecţii, informare în timp real a pasagerilor în staţii, programe performante de curăţare a interiorului vehiculelor, programe de calificare a şoferilor. Lungimea totală a rutelor vizate a fost de 400 km.
[1] Administraţia londoneză insistă în a nu o considera “taxă”, ci plată a unui serviciu. Această atitudine a fost reiterată în timpului recentului litigiu dintre primărie şi câteva ambasade străine (prin care şi cea americană sau germană) care au refuzat plata în temeiul scutirii de taxe de care beneficiază diplomaţii.
[2] Fapt avut în vedere şi de autorităţi, prin crearea programului BusPlus, detaliat mai jos.
[3] Instituţia care s-a ocupat de planificarea şi aplicarea programului
[4] În strategia iniţială, se miza pe o reducere a traficului de 10-15%
[5] Chiar în prima zi de taxare, au fost introduse 300 de autobuze suplimentare.
