Decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen se amână pentru o dată neprecizată. Olanda şi Finlanda au anunţat oficial, în Consiliul JAI, că se opun admiterii celor două ţări în zona europeană de liberă circulaţie. Explicaţiile pentru refuzul Olandei şi al Finlandei de a lua în calcul evaluările instituţionale (care sugerau că România şi Bulgaria satisfac condiţiile necesare trecerii la noul nivel de integrare funcţională şi instituţională europeană) sunt multiple.

S-a sugerat că executivele din cele două state sunt prizonierele unor coaliţii parlamentare din care fac parte partide populiste, cu mesaje cât se poate de explicite anti-UE şi anti-imigraţie. În aceste condiţii, semnalul trimis de autorităţile olandeze şi finlandeze devine expresia noului populism de dreapta care este deja adoptat din punct de vedere retoric cât se poate de evident de către actorii din mainstream-ul dreptei europene (UMP în Franţa, conservatorii britanici, popularii italieni, belgieni sau olandezi).

Alte voci au subliniat că obiecţiile Finlandei sau ale Olandei au de-a face mai degrabă cu efectele imigraţiei rome din România. Numărul mare de infracţiuni sau de cerşetori români care „invadează” statele occidentale şi „parazitează” sistemele sociale ale statelor occidentale sunt considerate cauzele refuzului obstinat al Olandei şi al Finlandei, care se confruntă pentru prima oară cu efectele secundare ale imigraţiei în interiorul Uniunii Europene.

Din punct de vedere strict birocratic, România şi Bulgaria au de partea lor argumentele faptice: criteriile cantitative au fost atinse. Poziţionarea Olandei şi a Finlandei are mai degrabă un fundament politic, ce vizează pe de o parte cele două state aspirante la Schengen, iar pe de altă parte însăşi criteriile de aderare. Existenţa unui Mecanism de Cooperare şi de Verificare în domeniul Justiţiei denotă probleme în combaterea corupţiei, element ce afectează securitatea frontierelor. Astfel, în pofida sprijinului acordat pentru România şi Bulgaria în Parlamentul European, trebuie avut în vedere că problema Schengen ţine de Justiţie şi de Afaceri Interne (domeniu care nu ţine, din punct de vedere instituţional, în totalitate de angrenajul Uniunii Europene, ci de relaţia inter-guvernamentală).

justitie

Cu alte cuvinte, intervenţia Olandei şi Finlandei a avut loc la un nivel aproape exclusiv politic, în care acest tip de abordări „la limită” sunt posibile chiar şi cu evitarea opiniilor politice la fel de grele ale Comisiei şi ale Parlamentului European.

Nu este exclus ca cele două state să fie de fapt „,mesagerii” unei opoziţii mult mai puternice din partea unor alte state precum Franţa şi Italia (care scot astfel „castanele” din foc cu ajutorul unor state cunoscute mai degrabă pentru reticenţa lor de a se afla în prim-planul dezbaterilor europene).

romania-schengenDe asemenea, nu trebuie omis din calcul un alt element. Spre deosebire de statele ce au aderat la UE în alte valuri (Irlanda, Marea Britanie, Suedia etc.), unul dintre elementele implicite ale extinderii din 2004-2007 a fost acela că integrarea limitată ce a fost acceptată în deceniile opt şi nouă va fi evitată. Cele 12 state est-europene au fost primite în UE ştiindu-se că, mai devreme sau mai târziu, vor face trecerea la Spaţiul Schengen şi la Spaţiul Euro.

Principala problemă în acest moment este faptul că tranziţia nu a fost realizată (dar imperativul politic care cere structuri europene cu mulţi membrii nu a fost încă abandonat). În măsura în care Euro şi Schengen au un viitor, acesta are în vedere procesul de extindere.


Administratorul