Ziua: Dupa plecarea din partid a senatorilor Ioan Talpes si Neculai Apostol, si a deputatului Traian Dobre, se „coace” o debarcare masiva de membri din aceasta formatiune usor naufragiata. In acest moment, PSD are „sansa” de a se usura, intr-o situatie ideala, de peste 50.000 de membri. Si aceasta, in conditiile in care reprezentantii fostului Partid Socialist al Muncii (PSM), formatiune cu care PSD a fuzionat in timpul guvernarii Năstase, sunt nemultumiti de faptul ca partidul-mama incepe sa devieze usor-usor spre dreapta. Membrii PSM s-au intalnit saptamana trecuta cu fostul lor lider, Ion Sasu, in prezent deputat PSD, si au discutat despre „oportunitatea ramanerii reprezentantilor fostului PSM, in partidul condus de Geoană, care dovedeste o deviere spre dreapta”. Sasu ne-a declarat ieri ca pesemistii sunt nemultumiti de faptul ca au fost exclusi din toate structurile de conducere ale PSD.
Presa scrisă de azi, precum şi jurnalele TV din ziua anterioară dedică o atenţie semnificativă prezentării frământărilor din PSD.
Există două elemente cărora li se acordă o importanţă deosebită: plecarea lui Ioan Talpeş, precum şi semnalele reprezentanţilor fostului PSM referitoare la nemulţumirile acestui grup faţă de actualul statut in cadrul partidului.
Deşi este deja o ştire mai veche, plecarea lui Talpeş suscită în continuare inters, mai ales prin prisma celor două gesturi care au urmat: întâlnirea cu preşedintele Băsescu şi acuzele adresate lui Ioan Rus în cazul Hayssam.
Întrevederea fostului consilier de la Cotroceni cu Băsescu este interpretată în două moduri: fie ca o ofensă gravă adresată actualei conduceri a PSD, care este „părăsită” în favoarea celui mai puternic inamic, fie ca un semnal de colaboraţionism, prin care Talpeş „se pune la dispoziţia” preşedintelui tocmai pentru ca acesta să-i ofere un scut în cazul Hayssam (ceea ce presupune, implicit, legături ale sale cu acest scandal).
Oricum ar fi, impresia generală a acestei plecări este una a dezertării. Interesant este faptul că, prin asocierea imediată cu Băsescu, gestul lui Talpeş nu mai este unul de protest la adresa conducerii actuale a PSD, ca reprezentant al aripii Iliescu (aşa cum şi-a explicat, de altfel, plecarea), ci o trădare a PSD în ansamblu (care îl include, deocamdată, şi pe Ion Iliescu). Deşi era departe de imaginea de moralitate şi verticalitate invocată în mesajul său de plecare, Talpeş a compromis şi această aparenţă, prin „fuga” la Băsescu.
Cel puţin teoretic, asemenea dezertări servesc PSD, care se debarasează de câteva nume dificile (de unde şi reţinerea liderilor de a se pronunţa asupra lor). Cu toate acestea însă, presa insistă mai ales asupra plecării ca simptom al frământărilor din partid şi se agită tot mai mult perspectiva coagulării unei noi formaţiuni în jurul lui Ion Iliescu.
Remarcăm, de asemenea, faptul că dezbaterile doctrinare au afectat chiar şi PSD, cel mai stabil partid din acest punct de vedere. Astfel, discuţiile referitoare la oportunitatea deplasării spre centru, lansate săptămânile trecute de Adrian Severin, au provocat o reacţie din partea grupului socialiştilor din PSM, care nu se mai recunosc într-o asemenea – posibilă – orientare.
PSD a intrat practic în procesul transformărilor necesare pentru apropierea de noi categorii de electorat, deşi deocamdată social-democraţii nu par să fi cântărit suficient riscurile şi beneficiile posibile ale deplasărilor doctrinare.
Unul din principalele riscuri este renunţarea la unul dintre puţinele elemente care încă dau valoare acestui partid – mesajul social (în beneficiul altor zone de mesaj despre care nu se poate şti cât de eficiente sunt).
Fermitatea şi continuitatea – date fiind şi relaţionările externe depsebit de puternice în zona social-democraţiei – par să fie calea de urmat în acest moment (mai ales în condiţiile în care PSD ar domina solitar zona stângii), dar rămâne de văzut care este strategia adoptată de liderii partidului.
