După ce câteva săptămâni liderii PD au ezitat în a lua decizii despre modul de orientare doctrinară din viitor, zilele acestea au adus o clarificare: Emil Boc va candida cu o doctrină populară, primind şi girul preşedintelui Traian Băsescu. .
Pentru prima dată după foarte mult timp, PD are curajul să spună lucrurilor pe nume şi să se disocieze de o doctrină pe care a susţinut-o până acum doar în mod formal. Social-democraţia a rămas reperul acestui partid doar în perioada în care acest partid a fost condus de către Petre Roman. Chiar şi atunci însă, mesajul social-democrat era dublat de o puternică inconsecvenţă faţă de acţiunea politică propriu-zisă. Astfel, PD a fost întotdeauna un partid din zona de centru, cu tendinţe reformatoare (determinate aproape exclusiv de interesele economice ale membrilor săi). Opţiunile sale s-au potrivit mult mai bine cu un public ce a votat, aproape de fiecare data, centru-dreapta.
Faptul că, după câteva săptămâni de confuzie, şi Emil Boc doreşte să opteze pentru o moţiune populară arată că direcţia partidului s-a decis. Şi mai arată că, în ciuda simulacrului de competiţie internă din partid, această formaţiune este în continuare condusă de preşedintele Traian Băsescu. Pentru moment, societatea civilă nu reacţionează faţă de această implicare în viaţa partidelor într-o manieră similară cu perioada în care Ion Iliescu era criticat pentru legături cu PSD.
Spectaculoasă este însă reorientarea lui Videanu, care optează acum pentru o moţiune social-democrată. Practic, avem de-a face cu o schimbare de locuri (după ce săptămânile trecute Videanu susţinea o moţiune de centru, cu elemente populare, acum i-a luat/cedat locul lui Boc, cel care vorbea în trecut de caracterul social-democrat al partidului). Aceasta confirmă impresia pe care acest partid a dat-o în ultimii ani – respectiv lipsa de legătură directă cu ideologia sau cu doctrina. PD este un partid pragmatic, format din oameni pragmatici, iar această caracteristică se va potrivi foarte bine curentului popular către care se îndreaptă.
Pragmatismul acestui partid este însă determinat în special de liderii săi, care oferă periodic electoratului (relativ eterogen) motive pentru a i se acorda votul. În lipsa lui Traian Băsescu, este absolută nevoie de punerea PD pe o linie ceva mai coerentă doctrinar, astfel încât eventuale alegeri anticipate să nu prindă acest partid nepregătit (mai ales că implicarea preşedintelui Băsescu în alegeri s-ar putea să nu fie atât de puternică).
Trebuie luate în calcul, în acest sens, şi semnalele care vin dinspre liberali, care par dispuşi să reconsidere varianta unei fuziuni cu PD în scopul creării unei formaţiuni populare puternice.
Trebuie să remarcăm şi schimbarea de preferinţă din partea preşedintelui Băsescu, despre care se susţinea, până de curând, că îl preferă pe Adriean Videanu în funcţia de preşedinte al partidului. Modul în care a intrat Boc în cursă ne poate sugera că el este favoritul acum. Va fi interesantă şi lupta susţinătorilor celor doi, pentru că aceştia sunt deja asociaţi cu două nume grele din partid, Frunzăverde şi Berceanu. Votul pentru preşedinte va fi şi un vot pentru susţinătorii acestuia.
E greu de anticipat pentru care dintre cei doi va opta preşedintele Băsescu şi modalitatea în care o va face (mai ales că nu va avea voie, din perspectiva corectitudinii politice, să îşi exprime direct susţinerea faţă de unul sau altul dintre candidaţi). Probabil, această dezbatere doctrinară va fi folosită de cei doi candidaţi pentru a sugera că au sau nu sprijinul preşedintelui.
Faptul că PD se îndepărtează de social-democraţie s-ar putea să ajute şi PSD. Acest partid va putea beneficia de acest culoar, mai ales dacăvor continua plecările susţinătorilor lui Iliescu din partid. Îna ceastă formă, PSD va „scăpa” de nume asociate direct cu fosta nomenclatură, putându-şi asuma legitim ideea de promotor al social-democraţiei moderne. Este însă doar o oportunitate, pentru că marele examen pentru acest partid va fi legat de convingerea electoratului asistat că social-democraţia îi este benefică (până acum, acest electorat era convins de oameni, precum Iliescu, şi mai puţin de doctrină).
