Finalul săptămânii trecute a adus, pentru PSD, alegeri pentru șefia filialelor locale. În majoritatea cazurilor, a fost vorba despre o reconfirmare a vechilor lideri locali.
Percepția generală în legătură cu rezultatul acestor alegeri din PSD, precum și cu anticipata reconfirmare a liderilor Iliescu și Năstase, este aceea de imobilism și de refuz al reformei. Prin menținerea acelorași conducători atât la nivel central, cât și la nivel local, PSD transmite un semnal clar că lecția eșecului electoral nu este schimbarea.
Interesant, în acest context, e însă faptul că în majoritatea județelor au apărut lideri noi, aspiranți la șefia organizațiilor, și care, chiar dacă au pierdut (de această dată) cursa la diferențe foarte mici, rămân importanți. Aceasta înseamnă că există, la nivelul multor organizații, nemulțumiri puternice legate de conducerile actuale și, mai mult, că apar noi lideri care sunt exponenții acestor nemulțumiri. În perspectivă, aceștia vor continua să existe ca voci și este de așteptat ca sprijinul pentru ei să crească.
Acest tip de mișcare sugerează producerea, de facto, a unei schimbări de generații în PSD. Deși ea nu s-a definitivat încă, este greu de crezut că va putea fi împiedicată în vreun fel și ea este un simptom al sănătății și evoluției unui partid de tipul PSD. Ca în orice partid de masă (conform modelului impus de Duverger), și în PSD schimbarea apare și să se propagă mai ușor de jos în sus, de la bază către vârf.
Marea necunoscută a viitoarei configurații a conducerii centrale a PSD rămâne încă numărul 3. Lupta pentru această poziție este departe de a fi tranșată – deocamdată nici nu este clar cine o dispută. Miron Mitrea are un statut aparte în perspectiva acestei lupte, el nereprezentând interesele nici unuia dintre cei doi poli de putere – motiv pentru care candidatura sa poate fi un important subiect de negociere, în cazul în care Mitrea nu decide să își susțină propriile interese în acest moment. De asemenea, rămâne de văzut dacă grupul de la Cluj va propune sau nu un candidat propriu.
Cea mai importantă concluzie care derivă din situația actuală a PSD este aceea că există, pentru prima dată, premise de depășire a imobilismului cu care acest partid s-a consacrat.
Modul în care se acționează și, mai ales, interacționează, arată că în PSD există răbdare. Pentru moment, taberele aflate în dispută nu pleacă din partid. Congresul (dar mai ales perioada de după Congres) reprezintă un test de maturitate pentru PSD, din această perspectivă a unității.
Există acum ipoteza ca, în perspectiva următorilor 2 ani, să fie învins imobilismul acestui partid de noile tendințe care încep să se afirme. Această ipoteză are șanse de confirmare doar dacă nu vor exista rupturi (așa cum au existat în 1991 sau 1997).
Rupturile de până acum au apărut ca urmare a confruntării dintre o aripă conservatoare și una reformatoare (efectul fiind plecarea uneia dintre cele două). Aripile reformatoare construiau replici la relele existente în partid. De fiecare dată a existat însă și un lider major care susținea aripa reformatoare. Acum un astfel de lider nu există (Iliescu e conservator și Năstase, deși e mai reformator decât Iliescu, e tot un lider conservator). Absența acestui lider (apt de a trage după el o grupare și de a-și constitui apoi partid) poate fi, de fapt, șansa PSD de a evita o scindare.
Evitarea scindărilor e facilitată și de lipsa de eficiență a stimulilor exteriori de destructurare a PSD (Traian Băsescu a avut prea puțin timp să susțină scindarea din PSD, în condițiile în care avea oricum o foarte scăzută credibilitate în acest partid; de asemenea, lupta pentru distribuirea puterii între cele patru partide ale coaliției a lăsat foarte puțin loc pentru oferte serioase orientate către grupări din PSD).
Rămânerea grupurilor reformatoare în interior poate duce la apariția diversității în activitatea politică a acestui partid. Pentru prima dată, taberele implicate acceptă jocul democratic, precum și faptul că unitatea nu exclude competiția.
La aceasta contribuie încă doi factori:
- PSD are un număr foarte mare de parlamentari (cel mai mare grup de parlamentari al unui partid de opozițiție), suficient pentru a da o siguranță structurilor, dar și pentru a putea aspira la participarea la guvernare înainte de termen (factor coagulant).
- S-a convenit asupra unui ritm mai alert al alegerilor interne (care vor avea loc o dată la 2 ani, ceea ce oferă șanse mult mai mari competiției deschise și schimbării de generații). Aceasta face o distinicție între mize: afirmarea partidului în anii următori (miza viitorilor aleși la Congres) și stabilirea strategiilor și, mai ales, a listelor pentru alegerile din 2008 (miza conducerii alese peste 2 ani).
