In perioada 27-29 septembrie a.c., Fundatia Multimedia pentru democratie locala a organizat, in cadrul proiectului „Initiativa pentru societatea civila”, co-finantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, cursul de formare profesionala „Competente sociale si civice”, certificat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP).

Timp de trei zile, 50 de reprezentanti ai societatii civile organizate, veniti din toate regiunile de dezvoltare ale Romaniei, au avut oportunitata de a participa la un curs interactiv destinat dezvoltarii si consolidarii acelor valori, atitudini si competente necesare unei societati civile dinamice, puternice si proactive.

Cursantii au fost selectati in baza unui regulament axat pe un pas de esantionare echidistant, dintre participantii la seminariile regionale derulate in cadrul proiectului, in lunile iunie-iulie la nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare.

In cadrul cursului, cei 50 de ONG-isti s-au familiarizat cu notiuni precum cultura politica, cultura civica, participare politica, societate civila, capital social, dezvoltare durabila. Cursul a fost unul interactiv, cei prezenti angrenandu-se in dezbateri constructive plecand de la temele si notiunile prezentate. Discriminarea, egalitate de sanse si relatia mediului asociativ cu autoritatile au constituit teme de interes major pentru participanti.

Realizarea unor intalniri ale reprezentantilor societatii civile organizate (membri si/sau voluntari), chiar si sub forma unor cursuri de formare sau a unor seminarii s-a dovedit a fi extreme de utila. Participantii au avut posibilitatea de a intra in dialog, de a face schimb de experienta, de a dezbate probleme ale mediului asociativ, de a stabili contacte si a identifica proiecte pe care sa colaboreze.

Fundatia Multimedia pentru democratie locala isi propune sa faciliteze in continuare acest tip de interactiune la nivelul siocietatii civile romanesti. In acest sens, in cadrul proiectului „Initiativa pentru societatea civila”, Fundatia Multimedia va organiza vineri, 25 octombrie, in Bucuresti, seminarul „Cultura participativa in Romania”.

Poti accesa datele culese de Fundatia Multimedia, in cadrul proiectului „Initiativa pentru societatea civila”, cu un click AICI


Administratorul