La ultima şedinţă a la care a participat, Traian Băsescu a propus CSM să stabilească o reglementare proprie potrivit căreia persoanele însărcinate cu anumite sarcini să îşi piardă calitatea de membru al Consiliului dacă se constată că nu şi-au dus la îndeplinire sarcinile asumate.
Traian Băsescu a susţinut că, acum, când România trebuie să respecte nişte termene clare negociate cu UE în privinţa reformei justiţiei, între puterea judecătorească şi cea executivă trebuie să existe un raport de colaborare şi nu unul de subordonare.
Traian Băsescu continuă să insiste pe tema referitoare la reforma justiţiei, prin acte care par a se apropia de limita separaţiei puterilor în stat. Preşedintele prezidează şedinţele CSM şi “trasează sarcini” către această instituţie, prevalându-se de prevederile constituţionale (care îi dau dreptul de a media între puterile statului). Astfel, el sugerează ca puterea judecătorească să colaboreze cu puterea executivă (în fapt, mesajul însemnând că CSM trebuie să asculte de indicaţiile doamnei Monica Macovei).
Pentru a realiza acest lucru, preşedintele a invocat două argumente. Primul se referă la nevoia integrării europene (presiune care va fi invocată, cel mai probabil, continuu în următoarele luni, indiferent de tematica în discuţie şi de relevanţa pentru procesul de integrare; la fel cum, într-o anumită perioadă post-revoluţionară, s-a absolutizat discursul despre reformă, se va ajunge la utilizarea tot mai largă a presiunii integrării). Una din capcanele în care se poate cădea este aceea ca, având scuza integrării, să se realizeze lucruri altfel imposibile (incluzând aici şi încălcări de legi).
Al doilea argument invocat a fost acela al eficientizării CSM. În acest scop, preşedintele a propus o formulă cel puţin discutabilă: înlocuirea unor membri ai CSM în cazul în care aceştia nu îşi îndeplinesc obiectivele de performanţă.
Atragem atenţia că aceasta ar conduce la invalidarea votului de învestitură pe care membrii CSM l-au primit anterior, din partea adunării generale a magistraţilor. Or, în cazul oricărei funcţii alese, singura instanţă care poate decide schimbarea din funcţie este cel care l-a ales. Traian Băsescu a cerut ca, prin modificarea propriului regulament, să se anuleze prevederi legale care nu ţin de capacitatea de decizie internă a CSM.
Dacă propunerea lui Băsescu va fi acceptată (şi dacă se vor depăşi problemele de ordin legal), se va legitima schimbarea din funcţie a unor membri ai CSM pe baza unor majorităţi interne constituite. Se va crea astfel o nouă formulă de modificare a componenţei CSM – miză avută în vedere încă de la început de ministrul Monica Macovei.
Aparent, Traian Băsescu a intervenit ca un mediator între executiv (Monica Macovei) şi puterea judecătorească (CSM, în cazul de faţă), sugerând că se doreşte colaborearea pentru integrare. În realitate, Băsescu a sugerat o formulă prin care câştigătorul real este Monica Macovei (pentru că aceasta poate influenţa, prin poziţia sa, conturarea de majorităţi care să conducă la eliminarea unor membri CSM indezirabili). Altfel spus, s-ar reface o formulă de influenţare a justiţiei de către ministrul justiţiei (în condiţiile în care reforma din ultimii ani a împiedicat tocmai acest lucru).
Remarcăm, în acelaşi context, intensitatea cu care se preocupă Traian Băsescu de problemele justiţiei şi de precizările pe care le face pentru a arăta că vrea să fie obiectiv. Faptul că a fost nevoie de intervenţia sa pentru sprijinirea ministrului Monica Macovei poate fi înţeles atât ca o slăbiciune a actualului ministru (care nu poate să îşi impună propriul program de reformă către structurile din sistem), dar şi ca o forţare a atribuţiilor pe care preşedintele şi le asumă. Slăbiciunea Constituţiei actuale face ca fiecare preşedinte să se poată implica în activitatea mai multor autorităţi, fără să fie responsabil de performanţa acestora (rezultând un evident câştig de imagine).
În acest moment, contează mai puţin dacă intenţiile executivului sunt legate de reformarea pe fond a justiţiei sau de recăpătarea controlului asupra justiţiei.
Mult mai importantă este procedura la care se va apela pentru finalizarea reformelor asumate public (pentru că o reformă realizată cu încălcarea prevederilor sau principiilor constituţionale, deşi utilă în acest moment ca urmare a efectelor sale asupra domeniului, poate deveni periculoasă în timp ca urmare a precedentului impus).
Din acest punct de vedere, va fi necesară realizarea unei presiuni suplimentare asupra autorităţilor statului din partea societăţii civile care, până acum, a fost foarte discretă în raport cu astfel de probleme.
Vă propunem o anexă (ataşată în mail), în care detaliem ceva mai mult problemele legate de reforma în justiţie din prezent şi din viitorul apropiat.
