Premierul Calin Popescu Tariceanu a incercat ieri sa il puna la punct pe cel din mana caruia a preluat sefia PNL, Theodor Stolojan. Dupa ce s-a trezit iar criticat in public, Stolojan declarand ca PNL „se indrepta intr-o directie gresita”, Tariceanu i-a transmis consilierului prezidential ca asteapta si propuneri, nu numai carcoteli. „Sigur ca intotdeauna este foarte usor cand stai deoparte si critici. Este mai greu cand esti la carma„, a declarat premierul, la Barcelona. „As fi interesat si ar fi interesant pentru toti sa auzim si propunerile dlui Stolojan„, a adaugat ironic Tariceanu. Stolojan a declarat duminica, la Piatra-Neamt, unde a fost invitat de seful filialei PNL, Gheorghe Stefan, ca partidul sau merge intr-o directie gresita si ca, daca va continua, locul sau „va fi in opozitie pentru o lunga perioada de timp”. Dupa Stolojan, cat timp a fost in opozitie, adica atunci cand l-a condus el, PNL a avut un program politic cu obiective foarte clare, cu directii de actiune bine definite, strategice, in timp ce, in prezent, sub conducerea lui Tariceanu, partidul nu are un program „care sa corespunda statutului de partid politic la putere”.
Reacţia premierului la observaţiile lui Theodor Stolojan, ca şi răspunsul supradimensionat al preşedintelui la dezvăluirile lui Ciuvică, subliniază o stare de tensiune şi conflictualitate care domină nu numai relaţiile dintre factorii de decizie din interiorul Alianţei, dar şi nervozitatea extremă a personajelor implicate.
În mod normal, o critică a actualului consilier prezidenţial nu ar fi reprezentat un fundament suficient pentru un contraatac din partea premierului Tăriceanu. De această dată însă, critica acestuia nu este singulară, Stolojan nu este unicul emitent de contestaţii la adresa prestaţiei şefului PNL şi, mai mult, observaţiile nu au fost lansate în nume personal, ci în contextul special a unei reuniuni a unei filiale de partid.
Răspunzând (şi nu oricum, ci chiar din Barcelona), Tăriceanu confirmă starea de asediu în care se află.
Trebuie remarcat, de asemenea, faptul că iritarea aflată în spatele răspunsului este consacrată şi de conţinutul acestuia. În condiţii normale, Tăriceanu ar fi putut sublinia chiar corectitudinea (cel puţin parţială) a observaţiilor fostului premier, pentru a o folosi în sprijinul poziţiei proprii; el ar fi putut accentua asupra faptului că, într-adevăr, PNL s-a preocupat mai puţin de propriile priorităţi politice deoarece s-a dedicat cu predilecţie activităţii de guvernare.
Din punct de vedere imagologic, întreţinerea unui război al declaraţiilor cu fostul lider PNL echivalează pentru Tăriceanu cu deschiderea unui nou “front”, dincolo de celelalte în care este deja actor principal. Chiar dacă miza imaginii nu mai reprezintă un punct de referinţă pentru primul ministru, angrenarea într-o nouă dispută va contribui la erodarea şi decredibilizarea lui Tăriceanu (atât în propriul partid, cât mai ales în afara acestuia).
Nu trebuie ignorat un alt aspect al replicii acordate de Tăriceanu lui Stolojan, care ar putea crea o dificultate importantă pentru poziţia actualului premier: cerându-i lui Stolojan soluţii concrete, el legitimează o posibilă iniţiativă prin care acesta să facă publică o listă de propuneri pentru PNL, eventual chiar programul politic a cărui lipsă o reclama. În acest fel, calitatea de outsider sau de personaj interesat de slăbirea poziţiei lui Tăriceanu este anulată, Stolojan devenind cel care răspunde unei solicitări publice a actualului preşedinte PNL.
