„România a recuperat în mod impresionant în privinţa reformei justiţiei, politicii de competiţie, a acordării ajutoarelor de stat şi, în general, în adaptarea la  legislaţia europeană”. Comisarul european pentru extindere a anunţat că România continuă să îndeplinească criteriul politic necesar aderării. „Cu toate acestea, există încă o serie de neajunsuri; trebuie făcute eforturi semnificative pentru continuarea reformei administraţiei publice, implementarea efectivă a reformei sistemului judiciar şi asigurarea unei aplicări efective a legislaţiei privind lupta împotriva corupţiei, în special a corupţiei la nivel înalt”.  „Faptul că nu s-a ajuns la nici o condamnare la nivel înalt, în ciuda informaţiilor existente, este cât se poate de îngrijorător”, a apreciat Rehn.

Punctajul negativ inregistrat de Romania la capitolul anticoruptie, in ultimul raport al Comisiei Europene, este „total intemeiat” si procurorii sunt cei carora le revine sa scape tara de aceasta povara, a avertizat ministrul Justitiei Monica Macovei, in emisiunea „Stirea Zilei” de la Antena 3. Potrivit ministrului citat, motivul pentru care Romania lasa de dorit la acest capitol este ca timp de trei ani, sub guvernarea PSD, PNA nu a trimis mari corupti in Justitie.

Intr-o declaratie de presa facuta dupa prezentarea Raportului de tara, presedintele Traian Basescu a comentat concluziile documentului elaborat de Comisia Europeana. Basescu a facut un apel public la judecatori si procurori, carora le-a spus ca de munca lor atirna soarta integrarii.

 

Dincolo de triumfalismul – aproape inerent, în context – al reprezentanţilor puterii, dar şi al mass-media, raportul de ţară conţine o serie de critici destul de importante, în special în zona de luptă anticorupţie.

Deosebit de interesantă, din acest punct de vedere, este atitudinea autorităţilor faţă de semnalele de alarmă transmise de raport cu referire la acest domeniu.

Astfel, formulările din raport, precum şi declaraţiile lui Olli Rehn, au subliniat existenţa voinţei politice cu privire la combaterea corupţiei –  ceea ce poate fi interpretat ca o recunoaştere a accentului discursiv pus de autorităţile de la Bucureşti asupra luptei anticorupţie – au apreciat crearea cadrului instituţional necesar, dar au cerut acţiune efectivă şi rezultate.

S-a afirmat chiar textual că România s-a pregătit suficient pentru debutul de facto al acestui proces şi nu are nevoie de un nou proiect în acest sens, ci doar de determinarea necesară de a pune efectiv în aplicare obiectivele asumate. Din acest punct de vedere, raportul poate fi interpretat ca având un ton aproape ultimativ, sugerându-se că Bruxelles-ul nu mai tolerează ofensivele limitate la nivelul mesajului, ci solicită imperativ consolidarea dimensiunii acţionale.

Autorităţile au interpretat acest text în sensul în care le favorizează cel mai puternic propriile interese. Astfel, se remarcă, atât în discursul preşedintelui Băsescu, precum şi în cel al ministrului Macovei atitudinea de asumare a „datoriei împlinite”, de arogare a meritelor pentru progrese şi de deresponsabilizare faţă de critici. Prin sublinierea – în ambele cazuri – a faptului că răspunderea principală în domeniul luptei anticorupţie revine procurorilor şi judecătorilor, atât Macovei, cât şi Băsescu au marcat clar teritoriile de responsabilitate, anticipând, probabil, poziţionarea din perioada următoare: aceea de supervizori ai unei sarcini care nu le revine personal.

Din această postură, avantajele sunt multiple: ambele personaje îşi pot permite o postură extrem de comodă – aceea de critici permanenţi ai deficienţelor din sistem – şi, în acelaşi timp, se pot desolidariza oricând de eventuale critici suplimentare ale UE pe această temă, de vreme ce răspunderea nu le mai aparţine.

În acelaşi timp, se creează si posibilitatea de abuz pe două dimensiuni: dosarele de mare corupţie (care pot fi folosite ca instrumente politice, sub acoperirea pretextului că sunt cerute de UE) şi măsurile de subordonare a justiţiei către factorul politic  (la care Macovei poate recurge sub motivaţia nevoii de eficientizare radicală a unui sistem care nu poate performa în forma actuală, nici măcar sub presiune europeană).


Administratorul