chart

Actualul raport este o continuare a studiului privind actele guvernării, publicat de Institutul PRO la mijlocul lunii august 2006, în acest caz cercetarea fiind îndreptată către zona actelor emise de Guvern. Asemenea precedentelor (vezi studiul „Actele preşedintelui jucător”), abordarea este una complementară interpretărilor imagologice consacrate deja în analizele Institutului PRO (o parte dintre acestea pot fi consultate pe portalul infopolitic.ro).

Nu ne-am propus să oferim o interpretare exhaustivă a activităţii Guvernului, datele obţinute oferind o astfel de perspectivă doar în privinţa hotărârilor de guvern emise în această perioadă. Am evidenţiat unele tendinţe utile în conturarea unor profile instituţionale (în funcţie de actele emise, în speţă, hotărârile de Guvern). Monitorizarea se referă strict la numărul Hotărârilor de Guvern (HG), nefiind luate în consideraţie celelalte tipuri de acte care pot fi emise de Executiv, respectiv Ordonanţele şi Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului.

Concluziile pe care le-am extras se referă la o dimensiune strict cantitativă. Am numărat hotărârile de guvern, am clasificat domeniile în care acestea au fost emise şi am identificat care au fost tipurile de hotărâri elaborate pentru fiecare domeniu în parte. Respectiv, am măsurat cât de intensă a fost preocuparea Executivului, ca ansamblu, pentru anumite domenii. Nu am identificat dacă această preocupare a fost bună sau nu, care este conţinutul respectivelor hotărâri de guvern sau care este domeniul în care au performat cel mai mult. Aşadar, concluziile acestui raport nu trebuie extinse dincolo de această limită esenţială.

HG. Profilul guvernului unic chart

Niciunul dintre cabinetele monitorizate de Institutul PRO nu a obţinut o majoritate de peste 50% din voturile alegătorilor şi din mandatele parlamentare. Aceasta relevă o slăbiciune majoră în ceea ce priveşte  gradul lor de legitimitate, mai ales în raport cu alte instituţii (spre exemplu Preşedinţia) în ciuda forţei incomparabile la nivelul atribuţiilor.

Nici voturile obţinute de majoritatea parlamentară nu depăşesc 50% din 1992 încoace, fapt care ar trebui să dea de gândit atunci când se construiesc majorităţi despre care se doreşte să se afirme că sunt reprezentative. Datele de mai sus oferă o lumină diferită asupra motorului politic ce a susţinut cabinetele respective, cele mai stabile fiind în mod tradiţional cele ale PSD/FDSN, dar care au avut cea mai mică reprezentativitate în ceea ce priveşte voturile şi mandatele.

Am prezentat aceste date pentru a arăta că, în lipsa unei susţineri electorale şi politice majoritare, cabinetele rămân în bună măsură dependente de voinţa structurilor cu care lucrează:

  • administraţia centrală (denumită tradiţional aparat de stat sau aparat birocratic, care tinde să îşi perpetueze mecanismele de funcţionare indiferent de conducerea politică şi care a reuşit, de-a lungul acestor ani, să păstreze mult din profilul de funcţionare a Executivului de dinainte de 1989)
  • administraţia locală (formată din aleşii locali, cei care colaborează cu Executivul, şi care reuşesc de multe ori să îşi impună punctul de vedere în ce priveşte diverse subiecte de interes, fie într-o manieră directă, în urma unei relaţii foarte bune cu aparatul de stat, fie pe filieră politică, profitând de legitimitatea lor directă/superioară)
  • partidele politice (cele care decid, în ultimă instanţă, asupra politicilor executive; partidele, în special cele care contribuie la stabilirea unei majorităţi funcţionale, au un cuvânt important de spus în definirea agendei şi a deciziilor executive; faptul că mecanismele politice au impus structuri de decizie guvernamentală în afara Guvernului – celebrele “cocopo”, în perioada CDR – arată că forţa  Guvernului şi a celor care îl compun e dependentă de voinţa partidelor politice)

Administratorul