Deşi votul pare a fi principala temă de pe agenda clasei politice, în realitate noua lege electorală nu este decât un mijloc sau un pretext în spatele căruia se ascund cu totul alte interese. Care sunt de fapt mizele votului uninominal:

– miza imagologică: în condiţiile în care parlamentarii au demonstrat fără drept de apel lipsa voinţei politice de a reforma sistemul electoral, asumarea unui demers popular, dorit şi aşteptat de majoritatea cetăţenilor s-a transformat într-o dispută preşedinte-premier. Atât şeful statului, cât şi şeful guvernului doresc să fie asociaţi şi identificaţi imagologic cu votul uninominal, adică cu ideea de reformare a clasei politice;

– miza politică şi electorală: referendumul oferă preşedintelui singura posibilitate de a participa activ şi legal în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Traian Băsescu este mai puţin interesat de votul uninominal (de altfel, pe el , ca actor politic nici nu îl afectează); această temă este doar un mijloc care îi oferă posibilitatea de a sprijini PD. Implicarea preşedintelui Băsescu în campanie electorală are două tipuri de efecte: pe de o parte, poate spori participarea la vot, iar pe de altă parte, poate oferi democraţilor statutul de partid dominant, de această dată confirmat în alegeri şi nu în sondajele de opinie. Acest statul va permite partidului condus de Emil Boc să abordeze altfel alegerile locale şi parlamentare naţionale din 2008. Prin asumarea răspunderii, Guvernul poate încerca să împiedice o astfel de evoluţie.

Imagologic, Traian Băsescu se află în avantaj din cel puţin două motive:
1.sistemul propus de el este cunoscut cetăţenilor de la alegerea primarilor; deci este mult mai uşor de comunicat şi de înţeles. Mai mult, şeful statului poate susţine că propunerea sa este în acord cu ideea de vot uninominal şi nu cea a guvernului. O astfel de afirmaţie este cel puţin exagerată. Din acest punct de vedere trebuie făcute câteva precizări, mai ales că şi o parte a presei face confuzii flagrante pe acest subiect. Efectele sistemului majoritar uninominal în două tururi sunt:

– favorizează partidele mari;

– transformă o majoritate relativă de voturi într-o majoritate absolută de locuri (mandate); de aceea asigură, în funcţie şi de configuraţia sistemului de partide, majorităţi parlamentare stabile (implicit şi guverne stabile);

– prezintă riscul inversării rezultatelor – partidul câştigător în voturi poate pierde victoria în locuri;

– reprezentarea partidelor în Parlament este dependentă de modul în care vor fi desenate circumscripţiile şi de repartiţia geografică a voturilor fiecărui partid;

– creează disproporţii între votul popular şi votul politic (produce majorităţi parlamentare mai puţin reprezentative, în comparaţie cu sistemul proporţional);

– turul al doilea favorizează coaliţiile.

Ca reacţia la intenţia preşedintelui de a promova prin referendum votul uninominal în două tururi, se remarcă PD, care după ce şi-a asumat proiectul Pro Democraţia, acum îl respinge pentru a susţine varianta preşedintelui. Schimbarea bruscă de optică a democraţilor confirmă totala dependenţă a acestora de preşedintele Băsescu. De asemenea ea pune PD într-o situaţia imagologică dificilă sugerând oportunism, lipsă de seriozitate şi de verticalitate politică, efectul putând fi scăderea încrederii din partea populaţiei.

Persoane de interes:    Dan Nica    Elena Udrea    Mircea Geoană    Traian Basescu    Vasile Blaga   

Administratorul