Mai multe voci din clasa politica au contestat ieri puternic declaratiile de la Iasi ale presedintelui Basescu, referitoare la “retragerea” diplomatiei romanesti din formatul de negociere privind Transnistria.

Dupa intalnirea de la Iasi dintre presedintele Romaniei, Traian Basescu, si presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, seful statului de peste Prut a declarat ca este ferm hotarat sa mearga „pe mana Romaniei”, inclusiv in cazul crizei din Transnistria.

 

Cu “valurile” declanşate în viaţa publică românească de această ultimă luare de poziţie legată de politica externă, Traian Băsescu confirmă o tradiţie instituită deja  de la preluarea funcţiei prezidenţiale: toate elementele strategiei sale de politică externă devin teme de controversă, câştigând astfel vizibilitate şi interes.

Trebuei spus că, cel puţin până la acest moment, Băsescu a reuşit să îşi asocieze puternic o serie de etichete şi principii de politică externă, într-o măsură mult mai mare decât oricare dintre predecesorii săi. Elemente precum axa Bucureşti-Londra-Washington, ofensivitatea faţă de Rusia, preocuparea pentru conflictele regionale sau atenţia priopritară acordată Republicii Moldova sunt elemente reluate şi consolidate, care pot fi asociate deja mandatului său prezidenţial, în condiţiile în care foştii preşedinţi nu au avut decât interese generale în domeniul diplomatic.

Mai mult, Băsescu tinde să reuşească impunerea unei alte distincţii între sine şi înaintaşii săi: temele impuse din proprie iniţiativă, şi nu la presiunea partenerilor externi sau a contextului extern, iar această tactică vine să consolideze imaginea preşedintelui-jucător.

Prin mesaje precum cel mai recent, legat de regretul României pentru “retragerea” din cadrul negocierilor privind Transnistria, Băsescu pare chiar că sacrifică (sau denaturează) adevărul istoric în scopul generării unor teme vizibile şi de impact. O afirmaţie a sa a declanşat o primă dezbatere pe teme de politică externă în România după foarte mult timp.

Deocamdată, principalul său obiectiv pare fi acela de a se impune şi de a fi recunoscut ca factor activ şi vocal (şi) în domeniul politicii externe; dacă publicul este dual (adică se vizează şi câştigara unui auditoriu extern), rămâne de văzut; deocamdată, ideile sale generează atenţie şi controverse doar pe plan intern. Trebuie remarcat însă că intensitatea cu care sunt dezbătute aceste idei în context intern îi oferă un beneficiu nesperat preşedintelui: prin discutarea lor, ele sunt validate ca fiind importante şi nimeni nu  mai pune problema relevanţei sau utilităţii lor la acest moment. Împărţindu-se automat în susţinători şi contestatari ai propunerilor prezidenţiale, clasa politică acceptă tacit modul în care preşedintele îi dictează agenda.

Persoane de interes:    Traian Basescu   

Administratorul