Sfârşitul săptămânii trecute a consemnat o nouă şi netă delimitare a liberalilor faţă de soluţiile propuse de preşedintele Traian Băsescu. Tocmai când se prefigura o înţelegere între Coaliţie şi PSD pe tema regulamentelor celor două Camere, preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat: „Nu sunt de părere că este necesară acordarea celor 15 zile pentru sesizarea Curţii. Am discutat cu colegii mei şi nu vom accepta propunerea PSD”.
În urmă cu aproximativ două luni, coaliţia de guvernare a stabilit, la insistenţele PD, schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, însă aplicarea deciziei s-a lovit de opoziţia fermă a PSD. Termenele fixate de Alianţă au fost de mult depăşite, iar dezbaterea riscă să continue la nesfârşit. În acest context, Traian Băsescu a declarat: ”Dacă vreţi o părere sinceră, eu cred că, în momentul de faţă, nici coaliţia la putere, nici opoziţia nu mai pot sta în acest scandal din parlament. Trebuie să găsească o ieşire. Iar eu plec de la un principiu serios: până la urmă, de ce ne e frică de Curtea Constituţională? Trebuie acceptată ideea…”
Soluţia lui Băsescu:
Caracteristici: Pare o soluţie principială, obiectivă, care vine în contextul blocării dezbaterilor în Parlament.
Avantaj: Este viabilă şi deblochează dezbaterea din Parlament.
Dezavantaj: Decizia Curţii Constituţionale ar putea fi defavorabilă Alianţei şi ar conduce la o noua decredibilizare a acesteia
Soluţia PD-PNL:
Caracteristici: Este o soluţie strict politică, care a apărut ca alternativă la anticipate.
Avantaj: Schimbarea preşedinţilor întăreşte poziţia Alianţei fara asumarea riscurilor presupuse de anticipate.
Dezavantaj: Dezbaterile pe regulamente ar putea fi prelungite pe o perioadă lungă de timp şi ar bloca activitatea Parlamentului.
Oferim o dublă interpretare: una politică, unde cel puţin teoretic PNL pare a prevala, şi una imagologică, unde şansele de succes ale PNL sunt în acest moment foarte mici.
Interpretarea politică
Decizia liberalilor este o nouă delimitare faţă de poziţiile susţinute de Traian Băsescu. Este vorba de o atitudine politică manifestată în mai multe rânduri în trecut[1] şi considerată „tipică” de Traian Băsescu la ultima emisiune de la TVR1.
Presupoziţia este că preşedintele, prin susţinerile sale, subminează sau are interesul să submineze PNL. Astfel, propunerea lui Băsescu de a se apela la Curtea Constituţională este considerată de liberali o încercare de a bloca schimbarea preşedinţilor. Raţionamentul acesta are la bază şi alte fapte: Traian Băsescu a refuzat să-i schimbe pe şefii, numiţi de PSD, ai serviciilor de informaţii, Radu Timofte şi Gheorghe Fulga, precum şi pe procurorul general Ilie Botoş. El a declarat, de asemenea, că modificarea Legii administraţiei publice locale, care ar conduce la schimbarea unor preşedinţi de consilii judeţene, este „toxică”. Preşedintele se opune, aşadar, intenţiei Alianţei (şi a PNL) de a-şi consolida poziţia la toate nivelele.
Spre deosebire de momentele din trecut în care PNL s-a situat în contradicţie cu Traian Băsescu, actuala delimitare vizează un aspect nou: relaţia preşedintelui şi, implicit a PD, cu PSD. Pentru prima dată, PNL reuşeşte să inducă ideea unei apropieri atitudinale între Băsescu-PD şi PSD. Această idee este, în sine, o alternativă la ideea Alianţei şi o întoarcere la momentul în care această alianţă nu era constituită. Se sugerează o nouă împărţire a spectrului politic: de o parte PNL, singurul partid cu adevărat de centru-dreapta, care are o atitudine reală anti-PSD; de cealaltă parte PD şi PSD, două formaţiuni social-democrate originare din FSN. Este posibil ca, într-o manieră voalată, reprezentanţi ai PNL să conteste în următoarea perioadă noua identitate doctrinară a PD. Scopul este de a îndepărta PD de zona de centru-dreapta.
Atitudinea PNL poate fi interpretată ca o întoarcere către electorat. PNL a înţeles că PD a abandonat strategia de ocupare a stângii şi, odată cu adoptarea doctrinei populare, şi-a pus ca obiectiv să devină principalul partid de centru-dreapta. Acest lucru, însă, nu se poate întâmpla decât în dauna PNL. Liberalii constată că subordonarea absolută a PD la comandamentele preşedintelui şi atitudinea critică (chiar şi constructiv critică) a acestuia faţă de Guvernul condus de preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, au ca efect scăderea încrederii populaţiei în Guvern şi în PNL. Guvernul se confruntă în permanenţă cu criticile invalidante ale preşedintelui. Pe măsură ce PNL scade, PD se poate poziţiona din ce în ce mai adecvat pe centru-dreapta. Pentru prima dată, însă, liberalii transmit un mesaj politic clar către electorat, în care afirmă:
- PNL este adevăratul partid de centru-dreapta.
- Victoria Alianţei şi chiar a lui Traian Băsescu se datorează şi PNL, şi alternativei mesajului de dreapta.
- Intenţia PD de a ocupa spaţiul de centru-dreapta, folosindu-l ca vector pe Traian Băsescu este ilicită şi va genera conflict.
Interpretarea imagologică
Atitudinea tranşantă a PNL are ca primă explicaţie scăderea destul de abruptă a partidului în sondaje, în condiţiile în care erodarea Alianţei este mult mai lentă. PNL trebuie să stopeze căderea. În principiu, pot exista două poziţionări exemplare: 1. adoptarea politicii PD de subordonare faţă de preşedinte; 2. adoptarea unei poziţii din ce în ce mai autonome[2].
Contextul actual este favorabil lui Traian Băsescu şi PD, care se bucură de o încredere mai mare din partea populaţiei decât Călin Popescu Tăriceanu şi PNL. Aceleaşi raporturi pot fi valabile şi pe termen mediu. Poziţia lui Traian Băsescu în problema regulamentelor camerelor pare una obiectivă, principială. Ea vine în întâmpinarea opiniei majorităţii, chestionată prin sondaje de opinie, care consideră că îndepărtarea preşedinţilor PSD de la Camere este o simplă răfuială politică. În general, afirmaţiile lui Traian Băsescu sunt suficient de credibile, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu se confruntă cu o problemă de credibilitate. În aceste condiţii, autonomizarea PNL este o opţiune foarte riscantă din punct de vedere imagologic. Ea ar putea fi considerată ca fiind forţată, o dovadă de insubordonare, de politicianism (Ce este mai important: să funcţioneze Parlamentul, cum doreşte preşedintele sau să fie schimbaţi şefii Camerelor?) Iar efectul pare acum unul singur: izolarea PNL şi, la limită, pregătirea scoaterii sale din prim-plan, pe modelul PNŢCD din 2000.
Concluzie
- PNL îşi găseşte tot mai greu o poziţionare pozitivă:
- Subordonarea faţă de preşedinte ar conduce la scăderea credibilităţii partidului şi a liderilor săi. PNL ar renunţa la propria identitate, în condiţiile în care perspectiva generală a preşedintelui este favorabilă PD.
- Pe de altă parte, autonomizarea este văzută deocamdată ca o negare a lui Traian Băsescu şi nu în mod pozitiv, ca o asumare a propriei identităţi, ca revendicarea propriilor drepturi pe zona de centru-dreapta. Efectul este, de asemenea, scăderea credibilităţii PNL.
- PNL a ales deocamdată o soluţie politică în locul unei soluţii de imagine, deşi raportarea faţă de Traian Băsescu se poate face doar pe baza unor soluţii de imagine (nu există instrumente politice la dispoziţia PNL prin care să poată fi blocat Traian Băsescu). Partidul va trebui să dea dovadă de multă consecvenţă, în special în raport cu propriul electorat, pentru a impune o nouă percepţie, pentru a arăta că are dreptate în faţa PD şi a lui Traian Băsescu. Această atitudine va conflictualiza relaţiile în Alianţă, dar ea poate fi utilă pentru atragerea electoratului de dreapta (acel electorat care a votat cu Alianţa pentru că din ea făcea parte PNL). Este nevoie, însă, şi de acţiuni de imagine pentru că „lupta” se desfăşoară pe zona imagologică (iar populaţia dă verdicte, inclusiv politice, mai ales pe baza acestor „lupte”).
[1] Ex:opoziţia PNL faţă de fuziunea PNL-PD, faţă de alegerile anticipate, faţă de parlamentul unicameral etc.
[2] Până acum, PNL a avut o poziţionare inconsistentă, când favorabilă, când nefavorabilă lui Traian Băsescu.
