Premise

Ideea retragerii miniştrilor PD din Executiv a fost luată în considerare de celelalte forţe politice încă de la începutul guvernării, în special în momentele de criză politică. Cei care nu au exclus această posibilitate merg pe analogia cu perioada 1996-2000, când miniştrii PD s-au retras din Guvernul Ciorbea. Ulterior, fostul preşedinte al PD, Petre Roman, dar şi alţi lideri ai partidului, şi-au exprimat public regretul că PD a acceptat să intre în Guvernul Radu Vasile. Având în vedere pierderile suferite de PD la alegerile la termen din 2000, acel moment a fost ca o lecţie pentru viitor. Morala era atunci: am greşit că nu am părăsit guvernarea definitiv.

Recent, preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat că PD are un plan secret de declanşare a alegerilor anticipate. După o nouă criză politică, democraţii îşi vor retrage miniştrii din Guvernul Tăriceanu. Preşedintele PD Emil Boc a negat existenţa unui astfel de plan secret.

Întâlnirile de la Cotroceni vor avea loc vineri şi sâmbătă, dar discuţiile politice au arătat deja poziţionarea partidelor în raport cu această temă:

–          PD este de acord cu parlamentul unicameral;

–          PNL nu este de acord;

–          PSD este de acord, dar nu acum;

–          UDMR nu este de acord;

–          PRM nu este de acord;

–          PC, care a adunat 140.000 semnături pentru iniţiativa parlamentul unicameral, a considerat demagogică propunerea preşedintelui. Ulterior, PC a declarat că va susţine iniţiativa parlamentului unicameral.

De asemenea, în legătură cu posibilitatea organizării unui referendum:

–          PD consideră că preşedintele poate organiza referendum pe tema parlementului unicameral;

–          PNL şi PSD cred că preşedintele nu poate organiza referendum;

–          UDMR, PRM şi PC nu s-au exprimat public.

Concluzie:

  1. Opiniile preşedintelui şi ale PD sunt identice.
  2. Opiniile PNL şi ale PD sunt divergente. (De altfel, PNL şi PD vor participa separat la consultările de la Cotrocei).
  3. Opiniile PNL şi PSD sunt convergente, aproape identice.

Se creează astfel două tabere politice: de o parte, preşedintele şi PD, de cealaltă parte, PNL şi PSD. UDMR, PC şi PRM nu par sa fi luat inca o decizie, asteptand probabil consultarile de la Cotroceni.

Precizare: Preşedintele Băsescu a mers destul de departe cu iniţiativa privind parlamentul unicameral. Dacă va da înapoi, în urma consultărilor, va înregistra un eşec politic (chiar şi în faţa lui Călin Popescu Tăriceanu). În plus, nu-şi va ţine cuvântul în faţa electoratului.

În actualul context, de apropiere între PNL şi PSD, PSD a anunţat că nu exclude participarea la guvernare a PSD, alături de PNL, deci formarea unei alte majorităţi parlamentare sau, cel puţin, acordarea sprijinului parlamentar pe o perioadă limitată unui guvern minoritar al PNL. Ideea nu este nouă şi are, de asemenea, un precedent care permite o analogie: participarea PNL în guvernul Stolojan, apoi susţinerea parlamentară acordată de PNL în 2001 Guvernului minoritar Adrian Năstase.

Scenarii

Pornind de la ideea că PD se poate retrage de la guvernare, existând premisele pentru aşa ceva, vom analiza consecinţele colaborării dintre PNL şi PSD în scopul evitării alegerilor anticipate.

Singura formaţiune aflată în creştere în momentul actual este PD. PD a depăşit PNL, şi se apropie de PSD în sondajele de opinie şi, în principiu, poate fi avantajat de organizarea alegerilor anticipate. PNL şi PSD, în schimb, ar putea pierde voturi şi mandate în urma anticipatelor. Logica unei colaborări PNL-PSD are la bază interesul comun al acestor două formaţiuni de a evita anticipatele.

Varianta 1: (cea mai probabilă dintre cele luate în calcul)

Un guvern minoritar PNL-UDMR-PC, sprijinit în Parlament de PSD.

  • Colaborarea ar putea fi limitată în timp şi ar avea drept consecinţă erodarea drastică a imaginii PNL şi creşterea PD.
  • Guvernul Tăriceanu ar deveni dependent direct de susţinerea PSD. PSD ar avea libertatea să critice Guvernul, dar semiparticiparea la guvernare ar reduce sansele PSD de a marca o crestere importanta pe baza scaderii popularitatii guvernantilor.
  • PSD are o pondere parlamentara mai mare decat PD; deci are posibilitatea sa exercite un control mai important asupra PNL (si asupra guvernului majoritar construit in jurul PNL) decat fostul partid al lui Basescu.

Varianta 2:

Un guvern PNL-PSD, la care se adaugă PC şi UDMR.

  • Dacă PNL ar accepta, în principiu, să intre într-o formă de colaborare cu PSD, atunci imagologic nu are nici o importanţă cât de departe vor merge lucrurile. Din acest punct de vedere, PNL ar trebui să fie mai degrabă interesat de participarea directă a PSD la guvernare, astfel încât PSD să preia o parte din pasivul guvernării.
  • Este, însă, greu de crezut că PSD va accepta să intre într-un guvern cu o imagine deja erodată şi cu perspectiva unei noi erodări.

În varianta 2, s-ar putea pune întrebarea: de ce PNL ar trebui să conducă guvernul, şi nu PSD, care are o pondere mai mare în Parlament? Răspuns: pentru că retragerea miniştrilor PD din Guvern nu trebuie să conducă la căderea Guvernului Tăriceanu. În caz contrar, un nou prim-ministru ar trebui să fie numit de Traian Băsescu (care, însă, s-ar pronunţa pentru anticipate). Deci, dacă ar dori evitarea anticipatelor, Guvernul Tăriceanu nu trebuie să cadă.

În cazul retragerii din guvern a miniştrilor PD, continuitatea la guvernare nu depinde numai de acceptul de principiu al PSD şi PNL, ci şi de acela al UDMR şi PC. Aceasta, însă, nu ar fi o problemă foarte mare, întrucât PC şi UDMR sunt împotriva anticipatelor şi ar sprijini în continuare guvernul. În plus, PNL şi PSD ar putea forma chiar şi singure guvernul. Odată depăşită această piedică, s-ar pune problema modalităţii de colaborare. Logica politică permite două posibilităţi:

  1. Un guvern PNL-PSD, la care se adaugă PC şi UDMR.
  2. Un guvern minoritar PNL-UDMR-PC, sprijinit în Parlament de PSD.

Acestea sunt şi variantele enunţate de PSD.

Consecinţe generale

PD si Traian Basescu:

  • Colaborarea dintre PNL şi PSD ar trimite automat PD în opoziţie, alături de PRM, cu riscul de a se autoizola pe scena politică.
  • PD ar reveni la lupta antisistem, promovată de Traian Băsescu în perioada în care acesta era preşedintele partidului şi primar general al Capitalei. Preşedintele ar reveni la lozinca: ”Daţi-mi totul (PD-ul partid majoritar) pentru a schimba sistemul”. A se vedea, însă, diferenţele. Dacă, în calitate de primar general, Traian Băsescu îşi putea exprima în mod deschis angajamentele politice, în calitate de preşedinte nu are formal acest drept. Asta nu înseamnă, însă, că dispare posibilitatea menţinerii unei legături imagologice foarte strânse între Băsescu şi PD.
  • Retragerea de la guvernare a PD implică un risc important: retragerea poate părea premeditată, întrucât parlamentul unicameral nu se află pe agenda populaţiei şi nu reprezintă o urgenţă (cum părea, mai degrabă, reformarea Justiţiei).
  • Traian Băsescu devine primul preşedinte al României susţinut doar de opoziţie, deschizând calea primei perioade de coabitare autentică.

PNL:

  • Ar fi de aşteptat ca o parte a membrilor PNL să respingă colaborarea cu PSD şi să migreze spre PD. Călin Popescu Tăriceanu se bucură, însă, de susţinerea majorităţii filialelor, iar rămânerea la guvernare va permite menţinerea controlului asupra resurselor.
  • Colaborarea cu PSD ar putea fi dezavuată de o parte importantă a electoratului PNL, care ar trece astfel la PD. PNL ar fi perceput ca un partid duplicitar, care ţine cu dinţii de putere. În timp, susţinerea PNL ar putea scădea la nivelul PNŢCD din 2000.

PSD:

  • De asemenea, ar fi de aşteptat ca şi în PSD să se producă tulburări la vârf. Colaborarea cu PNL i-ar readuce ”în cărţi”  sau i-ar menţine pe unii lideri consideraţi acum ca fiind din garda veche: Miron Mitrea, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu etc şi ar amâna propunerile de reformă ale lui Mircea Geoană şi ale grupării de la Cluj. Ajungerea la guvernare ar permite, însă, concentrarea pe alte teme şi ar amâna clarificările interne.

Guvernarea:

  • PNL şi PSD ar fi obligate la o guvernare foarte eficientă şi liniştită (lipsită de crize politice majore), în condiţiile în care vor fi în permenţă criticate de Traian Băsescu şi PD. Miza guvernării va redeveni actul guvernării, în timp ce PD va insista pe reforma sistemului şi lupta împotriva corupţiei.
  • Alianţa PNL-PSD va fi una ”contra naturii” şi nu ar putea fi susţinută de societatea civilă sau de presă.
  • Alianţa PNL-PSD ar aduce mai multă linişte în zona grupurilor de interese ale PNL şi PSD, marcate, în ultima perioadă de presiunile Justiţiei. Acestea s-ar mobiliza, desigur, pentru a-l înfrânge pe Traian Băsescu.
  • Strategiile politice şi economice ale celor două formaţiuni sunt destul de diferite, dar ar putea fi armonizate datorită atitudinii consensuale dintre cele două partide.
  • Între preşedinte şi premier, s-ar consimţi o ruptură care ar tulbura serios funcţionarea instituţiilor politice.
  • Insituţiile care fac politica externă (Preşedintele, Premierul, Ministerul Afacerilor Externe) ar fi dificil de coordonat şi, în consecinţă, s-ar periclita chiar şi integrarea europeană.
  • Ruperea PD de PNL ar crea haos în administraţia locală controlată de Alianţă.

Concluzii

Există premise pentru a considera că o alianţă PNL-PSD este posibilă, dar consecinţele politice şi imagologice ale unei astfel de acţiuni o fac să fie improbabilă. Ea depinde exclusiv de cât de mare este dorinţa de a evita anticipatele.

De asemenea, nu trebuie neglijata dorinta reprezentantilor PD din teritoriu de a ramane la putere, dupa patru ani de opozitie aspra. Judecand la rece, enuntul recent al PSD poate fi mai mult interpretat ca un factor de presiune la adresa PD si a lui Traian Basescu in cadrul bataliilor politice din aceasta toamna, decat ca un rezultat al negocierilor mai mult sau mai putin secrete dintre PNL si PSD.

Persoane de interes:    Călin Popescu Tăriceanu    Traian Basescu   

Administratorul