Şeful misiunii FMI Emanuel Van Der Mensbrugge a enumerat, cel puţin până acum, trei motive ale încetării acordului stand-by.

1. Prevederile acordului trebuiau analizate trimestrial, ceea ce nu s-a întâmplat. Aceasta confirmă că relaţiile cu FMI au scăzut în intensitate în ultimul an. Guvernul nu a mai consultat Fondul în legătură cu problemele economice întâmpinate. Încetarea acordului nu este o decizie spontană, ci urmarea relaţionării superficiale a Guvernului cu reprezentanţii FMI. La aceasta, Guvernul a replicat că îşi poate asigura singur expertiza în domeniul macroeconomic şi că asistenţa Fondului nu mai este obligatorie.

2. Continua supraîncălzire a economiei conduce la presiuni inflaţioniste şi la creşterea deficitului balanţei comerciale. Guvernul consideră, dimpotrivă, că efectele pe termen mediu ale introducerii cotei unice şi ale întăririi disciplinei financiare vor fi creşterea încasărilor la Buget.

3. Politicile macroeconomice ale Guvernului nu sunt de natură să rezolve această situaţie de dezechilibru. FMI consideră că bugetul pe 2006 este nerealist. Deficitul va fi mai mare, deoarece schimbările din Codul fiscal nu vor duce la o îmbunătăţire clară a nivelului de venituri (acestea fiind supraestimate de Guvern).

 

Decizia încetării acordului cu FMI, deşi asumată formal de însuşi organismul monetar, este în mod clar determinată de hotărârea cu care guvernul român şi-a susţinut propria filosofie, nefiind dispus să accepte sugestiile fondului.

Prin urmare, de această dată se înregistrează o premieră în relaţia României cu FMI – aceasta fiind influenţată fundamental de un gest al părţii române şi nu al partenerului extern. Se poate vorbi despre aplicarea de facto a principiului „aroganţei” propus de Traian Băsescu ca principiu director al raportării României pe plan extern, deşi, cel mai probabil, nu acest element a stat la baza deciziei guvernamentale.

Este mai degrabă dificil de explicat, în acest moment, care au afost motivele reale pe care s-a sprijinit această tactică. Cele mai vizibile, şi care vor fi intens exploatate imagologic de prezentanţii guvernului, sunt cererea FMI de a îngheţa salariile din sectorul de stat şi sugestia creşterii TVA pentru suplimentarea veniturilor bugetare.

Dacă ar fi fost adoptate aceste cerinţe ale Fondului, se puteau anticipa cu uşurinţă reacţii nervoase pe plan social, reacţii cu care actualul guvern nu este probabil pregătit să se confrunte.

Este la fel de adevărat că refuzul acestor solicitări va fi utilizat la maximum, prin mesaje cu tentă populistă, pentru argumentarea publică a deciziei cabinetului. Dincolo de componenta de tip individualist/naţionalistă, pe care se va pedala mai puţin (ea fiind oricum exploatată de voci din zona PRM, aşa cum s-a văzut deja), această dimensiune populistă („am rupt acordul ca să putem creşte salariile şi să nu mărim TVA”) va deveni probabil un refren al reprezentanţilor executivului în perioada care urmează.

Dacă, din punctul de vedere al imaginii publice pe plan intern, cel puţin pe termen scurt guvernul se află la adăpostul acestor scuze, există, în mod evident, mai multe pericole care ameninţă, în plan politic şi imagologic, cabinetul de la Bucureşti:

  1. creşterea suspiciunilor, pe plan european, vis-a-vis de performanţele acestui cabinet, precum şi de aducere la îndeplinire a angajamentelor asumate în relaţia cu Uniunea Europeană; observaţiile FMI nu diferă prea mult de consideraţiile economice din raportul de ţară, fondul invocând de altfel şi opinia Comisiei Europene cu această ocazie. Creşte astfel pericolul ca tema corupţiei să fie depăşită, ca importanţă, de tema economiei în evaluările Uniunii Europene
  2. concluziile FMI, împreună cu criticile Comisiei Europene, converg către conturarea unei imagini de improvizaţie şi diletantism în definirea şi aplicarea strategiei fiscale şi macroeconomice a actualului guvern. Pe plan extern, aceasta va atrage atenţia suplimentar asupra României
  3. odată cu deciziile controversate ale guvernului de la Bucureşti, observatorii externi sunt atraşi şi de neînţelegerile la nivel politic, pe care încep să le notifice; un exemplu: în comentariul său, reprezentantul Economist Intelligence Unit a pus deja această decizie parţial pe seama disensiunilor din cadrul coaliţiei aflate la guvernare
  4. apar, din ce în ce mai explicit, semnalele negative referitoare la efectele cotei unice de impozitare; trebuie remarcat că însuşi ministrul de finanţe a fost parţial de acord cu criticile FMI în acest sens, admiţând indirect corectitudinea argumentului
  5. guvernul ar putea cădea în propria capcană populistă, fiind nevoit să explice de ce nu a fost de acord cu propunerile Fondului referitoare la suplimentarea fondurilor pentru educaţie, sănătate şi infrastructură.

Poate cea mai importantă concluzie a acestui moment,  defavorabilă pentru perspectivele României, este aceea că executivul a fost capabil să sacrifice un acord extern important pentru a evita renegocierea – dificilă – a unui acord politic (în cadrul coaliţiei).


Administratorul