O analiză referitoare la cine au fost cu adevărat liderii anului politic 2005, se va face la bilanţul acestui an. Ea are foarte multe dimensiuni şi e posibil să nu conducă la o concluzie clară. În prezent însă, percepţia care tinde a se contura, din ce în ce mai clar, este aceea că adevăraţii lideri politici ai acestui an au fost candidaţii principali din alegerile prezidenţiale de anul trecut, Traian Băsescu şi Adrian Năstase. Şi asta în condiţiile în care, în ultimele luni, s-au afirmat sau au încercat să se afirme foarte multe personalităţi, atât în opoziţie, cât şi la putere.

Analiza distribuţiei puterii în actualul moment arată că discursul despre “cele două Românii”, consacrat de Adrian Năstase după pierderea alegerilor prezidenţiale este unul realist. Şi această dualitate se regăseşte nu doar în ce priveşte împărţirea populaţiei între susţinători ai Alianţei şi ai PSD (fapt menţinut în sondaje, în ciuda modificărilor postelectorale), dar şi în exercitarea puterii la mai multe niveluri. Fragmentarea puterii şi a opoziţiei (un fenomen evident de-a lungul anului, şi care permite evoluţii spectaculoase în viitor, în ce priveşte configuraţia politică) a făcut să existe opoziţie în cadrul puterii şi invers. Pe acest fond, luptele politice care au avut loc pe parcursul anului 2005 s-au grupat tocmai în jurul celor două personaje politice majore ale alegerilor  – Traian Băsescu şi Adrian Năstase.

Decizia Curţii Constituţionale de respingere a articolelor care ar fi permis înlocuirea lui Năstase şi Văcăroiu de la conducerea celor două camere ale parlamentului este un moment esenţial, pentru că oferă o nouă fotografie a distribuţiei puterii în România (utilă nu neapărat pentru prezent, cât mai degrabă pentru viitorii ani). Iar, conform acestui tablou, cei mai importanţi lideri sunt Traian Băsescu (preşedintele profitând de decizie pentru a-şi consolida poziţia faţă de un Călin Popescu Tăriceanu tot mai defensiv) şi Adrian Năstase (care primeşte o legitimare nouă pe care o poate folosi în competiţia cu un Mircea Geoană prea putin concret). Într-un fel, se poate spune că anul 2005 nu a schimbat titularii disputei politice de la varf. Diferenţa esenţială este aceea că niciunul dintre cei doi (Băsescu şi Năstase) nu mai este la fel de puternic ca în 2004. De asemenea, suma susţinătorilor celor doi nu mai este aproape egală cu suma electoratului participant la viaţa politică, ci mult mai mică.

In privinta lui Traian Băsescu, lucrurile sunt clare. Actualul preşedinte este în continuare lider în sondaje, profitând atât de absenţa unei opoziţii credibile, cât şi de stilul său de promovare (orientat tot timpul către sprijinirea dorinţei majorităţii, oricare ar fi aceasta). Cu toate că are o cotă de încredere semnificativă, Băsescu a scăzut sub 50% (fapt care indică depăşirea unui prag simbolic important – cel al majorităţii de la care se revendică). De asemenea, la nivel politic, preşedintele este din ce în ce mai izolat, fiind susţinut doar de PD. Alianţa D.A. aproape că nu mai există, iar electoratul suplimentar atras din zone precum PRM s-a reorientat. Presa este din ce în ce mai rece cu preşedintele, mai ales după ce acesta a ales să adopte atitudini conflictuale faţă de jurnalişti, iar societatea civilă care altădată îl susţinea vizibil este din ce în ce mai tăcută. În fine, Traian Băsescu vine după un an în care a pierdut majoritatea bătăliilor politice în care s-a implicat[1], conturând astfel o imagine care nu se mai potriveşte cu prestigiul de învingător cu care a convins în campania din 2004. Acestea sunt motivele pentru care preşedintele este într-o poziţie mai slabă decât anul trecut. Cu toate acestea, Băsescu este în continuare liderul zonei de centru-dreapta (dominandu-l categoric pe Tariceanu, un personaj mai mult preocupat de pastrarea propriei pozitii decat de constructie politica viitoare sau chiar de imagine) şi principalul adversar al PSD (partidul care se poate contura ca alternativa prin vot negativ cel putin). A obţinut o bună parte din sprijinul actualului aparat de stat (pe filiera serviciilor secrete şi a rolului lui Vasile Blaga la ministerul de interne) şi are în continuare cel mai credibil discurs din România. De la acest nivel, îşi va continua probabil acţiunea politică şi în viitor, în scopul său tot mai evident – conturarea unui climat politic favorabil pentru realegerea ca preşedinte in 2009.

Adrian Năstase are o situaţie la fel de incomodă. Deşi a rămas tot timpul anului unul dintre liderii puternici ai PSD, imaginea sa publică a fost în derivă (tot din cauza unor eşecuri politice: pierderea alegerilor prezidenţiale, pierderea poziţiei de preşedinte al PSD, implicarea în lupta pentru postul de la Camera Deputaţilor). A fost un an în care miza a fost supravieţuirea politică, comportamentul lui Năstase fiind unul bine calculat din această perspectivă. Năstase a reuşit să evite o înfrângere politică decisivă (într-o eventuală competiţie pentru şefia PSD) şi a câştigat singura luptă cu puterea în care PSD s-a angrenat. În acest fel, Năstase devine sigurul lider al PSD care a obţinut ceva din disputa cu puterea, într-un an în care actualul preşedinte al partidului a părut mai mult preocupat de evoluţia sa decât de cea a social-democraţilor. Această victorie îi oferă lui Năstase un atu important, care îl califică drept principal contracandidat pentru viitoarea şefie a PSD în perspectiva alegerilor din 2007 (an considerat decisiv pentru pregătirea echipei cu care acest partid e pregătit să preia o eventuală guvernare).

***

Cei doi lideri au pierdut un an de zile în lupte de relegitimare internă (unul în cadrul PSD, iar celălalt în cadrul Puterii), în loc să se fi axat pe viaţa politică propriu-zisă (axată pe dialogul putere-opoziţie). Dacă poziţia actuală se va confirma, e posibil ca forţa politică a celor doi să se consolideze din ce în ce mai mult şi să ducă la o revigorare a disputei politice iniţiale, cea dintre “cele două Românii”. Acest sens, dacă va fi confirmat de următoarele evoluţii, va fi acceptat şi de către opinia publică, mai ales că aceasta percepe negativ îndepărtarea clasei politice de agenda reală. Revenirea la disputa politică normală (cea dintre putere şi opoziţie) ar folosi si climatului democratic, fiindcă ar reconfirma principalele forţe politice şi ar permite opiniei publice o înţelegere mai mare a vieţii politice interne. De asemenea, s-ar opri actuala tendinţă de îndepărtare a populaţiei faţă de politică (operaţionalizată fie prin creşterea nehotărâţilor, fie prin creşterea unor opţiuni extreme, de către PRM).



[1] Singura victorie majora a fost din afara luptei politice (criza rapirii jurnalistilor). In rest, toate initiativele lansate fie au fost blocate (alegerile anticipate, fuziunea Aliantei, schimbarile de la camere si din consiliile judetene, lupta anticoruptie, implicarea in negocierile privind Transnistria etc) sau amanate (parlamentul unicameral si votul uninominal, spre exemplu).

Persoane de interes:    Adrian Năstase    Mircea Geoană    Traian Basescu   

Administratorul