Deşi pare un subiect trecut în plan secundar, fuziunea PNL şi PD este o temă ce poate crea încă dezbateri. De altfel, evenimentele din ultima perioadă deschid porţile şi spre o astfel de variantă, în ceea ce priveşte evoluţia relaţiei dintre liberali şi democraţi.

Revenirea lui Stolojan [1] – atât de discutată astăzi – la şefia PNL, ar putea acţiona ca un impuls spre redeschiderea discuţiilor despre fuziune. Theodor Stolojan este iniţiatorul alianţei dintre PNL şi PD, beneficiază de recunoaştere în rândul democraţilor, dată fiind relaţia cu Băsescu şi, nu în ultimul rând, este susţinut prioritar de aripa liberală pro fuziune.

Realizarea fuziunii – în ciuda faptului că este un proces de lungă durată, ar putea avea o serie de consecinţe benefice atât pentru membrii Alianţei D.A., cât şi pentru sistemul politic din România.

În primul rând, ar diminua problema disensiunilor dintre partenerii de alianţă şi, pe cale de consecinţă, ar da o imagine de unitate la nivelul guvernării – imagine puternic afectată de evoluţiile politice din ultima perioadă.

În al doilea rând – din punct de vedere politic – ar duce la crearea unui pol de centru-dreapta puternic. De altfel, dacă această fuziune s-ar realiza, ar deveni reală posibilitatea ca în ea să fie implicate şi partide mici din acelaşi spectru politic, precum PPCD sau AP. Atragerea PPCD în acest proiect reprezintă chiar o oportunitate, întrucât ar înlesni afilierea noului partid la PPE (prin raporturile pe care populari români le au cu cei europeni).

La nivelul sistemului politic român, realizarea unui pol de centru dreapta ar avea mai multe consecinţe benefice. În primul rând, ar duce la simplificarea sistemului de partide, care – în ciuda existenţei Alianţei D.A. – este încă dominat de prezenţa prea multor formaţiuni politice (mai ales pe dreapta spectrului politic). În acelaşi sens, s-ar ajunge la o recunoaştere doctrinară reciprocă între partidele de pe scena politică – deci, şi o recunoaştere a PSD ca principal partid de stânga. Prezenţa a două formaţiuni puternice – opuse ca doctrină –  în spaţiul politicii române ar putea totodată să elimine distribuţia fragmentată a voturilor electoratului.

Din alt punct de vedere însă, există o serie de elemente care ar putea fi cauza unor reale dificultăţi în demararea şi finalizarea  proiectului politic de fuziune.

Un prim factor ar fi tipul de comportament politic al PD – conflictualist – ce pare a fi devenit o caracteristică patologică a democraţilor. Un astfel de comportament tinde să submineze iniţiativele constructive –ceea ce reprezintă acest proiect politic – în avantajul celor distructive. Chiar acţiunile prezente ale PD, în ciuda faptului că dau imaginea unui partid nedispus la compromisuri politice, arată că democraţii caută un pretext credibil (prin care să îi facă responsabili pe liberali) pentru a abandona guvernarea. Această tendinţă ar putea fi stopată, fiind influenţată de succesul pe care aripa populară îl va avea în interiorul PNL şi de semnalele pe care Traian Băsescu le va transmite partidului.

Un alt element ce ar putea îngreuna eforturile în direcţia fuziunii este reprezentat de dificultatea realizării unor structuri de conducere ale viitorului partid, care să fie acceptate atât de liberali cât şi de democraţi. De altfel, acest tip de disensiune se va regăsi şi la nivel local, unde există o competiţie manifestă între cele două partide [2].

În altă ordine de idei, nu trebuie ignorat nici modul în care se va raporta opoziţia, dar în primul rând PSD, la această fuziune. Referitor la atitudinea social-democraţilor, propunem două variante. Pe o parte, PSD ar putea percepe pozitiv această fuziune, pentru că i-ar permite să deţină monopolul doctrinar în spectrul stângii – şi chiar să atragă o parte a electoratului PD. Pe de altă parte însă, atitudinea PSD ar putea fi aceea a încurajării disensiunilor dintre PNL şi PD, întrucât, prin fuzionarea celor două partide, s-ar vedea confruntat cu o formaţiune politică de acelaşi nivel.

Dacă fuziunea dintre PNL şi PD nu se va realiza, evoluţia cea mai probabilă a Alianţei este în direcţia scindării. Scindarea va crea o problemă de imagine atât liberalilor cât şi democraţilor. În acelaşi timp, perpetuarea disensiunilor între partenerii de alianţă şi de guvernare va compromite ideea de coaliţie sau alianţă, fiind o nouă dovadă a incapacităţii partidelor din România de a funcţiona în interiorul unor astfel de structuri politice.



[1] Precizăm că relansarea proiectului de fuziune prin aducerea lui Stolojan la şefia PNL este cea mai pluzibilă variantă, însă discuţiile pe această temă s-ar putea relansa şi dacă adepţii doctrinei populare din rândul liberalilor vor reuşi să se impună. Premisa implicită a acestei analize este că fuziunea dintre PNL şi PD nu s-ar putea realiza decât sub o platformă populară,

[2] Reamintim că şi la momentul realizării Alianţei D.A., cea mai mare parte a reacţiilor negative a venit de la nivelul filialelor din teritoriu ale PNL şi PD.

Persoane de interes:    Theodor Stolojan    Traian Basescu   

Administratorul