Limitarea de suveranitate – soluţia la problemele extinderii
Una dintre consecinţele neaşteptate ale dezbaterilor pe marginea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen vizează dinamica raporturilor de forţe de la nivel comunitar. Este vorba despre încercarea de extindere a puterii principalilor actori politici şi economici ai Uniunii (Franţa şi Germania), nemulţumiţi de ceea ce aceştia percep drept eşecul modelului interguvernamental şi comunitar de guvernanţă a spaţiului organizaţiei.
Incapacitatea României şi a Bulgariei de a gestiona condiţiile tehnice ale aderării la Spaţiul Schengen nu trebuie (în ciuda declaraţiilor alarmate ale oficialilor de la Bucureşti şi de la Sofia) percepute drept un caz singular (o problemă instituţională şi, mai ales, birocratică ce necesită soluţii punctuale). Pe lângă problemele celor două state, incapabile să respecte angajamentele asumate la aderare, există şi alte exemple de disfuncţionalităţi ce devin argumente ale unei dereglări funcţionale a Uniunii extinse (prilej pentru căutarea unor soluţii şi aranjamente instituţionale noi la nivel interguvernamental – şi nu comunitar – pentru evitarea unui nou proces prelungit de reformă instituţională): situaţia financiară dificilă a Greciei şi posibilul impact nu doar asupra zonei euro, ci asupra întregului proiect european; reticenţa tot mai contondentă a Poloniei în raport cu marile proiecte europene (vezi, spre exemplu, blocarea iniţiativelor Comisiei de reducere a consumului energetic la nivelul UE), semnal al transformării celui mai mare stat est-european într-un „bastion” al „pragmatismului” ideologic de nuanţe conservatoare.
În termeni concreţi, propuneri precum supervizarea oficialilor de la frontierele României şi Bulgarilor de ofiţeri din statele vest-europene (o limitare drastică a suveranităţii) sunt în ton cu propunerea (discutată în media drept o opţiune a liderilor franco-germani) de supervizare a guvernului elen în efectuarea cheltuielilor sale financiare. Mutări de limitare a suveranităţii şi puterii de decizie a statelor membre sunt conţinute şi în noile prevederi cu privire la stabilitatea economică şi monetară, în special cele vizând angajarea de cheltuieli de către statele membre, care duc la depăşirea ţintei de deficit bugetar – în acest caz, neclaritatea mecanismelor de sancţionare a guvernelor naţionale de către instituţiile europene lasă loc pentru compromisuri politice, care pot pune în discuţie generalitatea şi obligativitatea aplicărilor prevederilor cu privire la deficite. În ansamblu însă, este evident că politicienii vest-europeni caută soluţii pentru diminuarea libertăţii de acţiune a statelor est-europene ,prin introducerea unor formule interguvernamentale în care prim-planul să fie luat de actori europeni majori precum Franţa sau Germania. Ceea ce este relevant şi mai puţin discutat în acelaşi timp este că aceste limitări de suveranitate nu sunt făcute prin cedarea de prerogative către una dintre instituţiile europene, către cadrul comunitar, cum s-a făcut până în prezent, ci sunt văzute drept soluţii care vor fi aplicate la nivel interguvernamental sau la nivelul unor instituţii în care guvernele naţionale (şi în special cele ale statelor occidentale) se bucură de o poziţie preeminentă.
Sursa foto: ziuaveche.ro
