PSD_ADA

Unul dintre indicatorii cei mai direcţi cu privire la evaluarea situaţiei generale din ţară de către populaţie este obţinut în sondajele de opinie prin întrebarea “În ţara noastră, lucrurile merg într-o direcţie bună sau într-o direcţie greşită?”. Răspunsurile sunt simple şi vin ca sentinţe dure cu privire la realitatea din ţară. Mai multe studii sociologice[1] au demonstrat că există mai multe aspecte ale vieţii care influenţează răspunsurile la această întrebare:

–          satisfacţia faţă de propria situaţie (a individului sau a familiei sale);

–          evaluarea performanţelor guvernului şi aşteptările cu privire la aceasta; încrederea în guvern şi în instituţiile centrale; satisfacţia faţă de viaţa politică din ţară, în special faţă de putere;

–          evaluarea situaţiei la nivel local (activitatea instituţiilor locale şi evaluarea mediului social local).

Ponderea acestor factori diferă pe parcursul ciclurilor electorale, evaluarea vieţii politice devenind mai importantă imediat după alegeri. Acest lucru este evident în graficul de mai jos: după fiecare schimbare a puterii se înregistrează o creştere spectaculoasă a numărului celor care evaluează pozitiv evoluţia ţării. Este de fapt o investiţie de încredere în noua putere, care se diminuează de obicei pe parcursul ciclului electoral. Diferă însă gradul în care se pierde această încredere a populaţiei pe parcursul ciclurilor electorale. De altfel, investiţia masivă de încredere este retrasă aproape imediat de populaţie. Pierderea nu este la fel de importantă precum câştigul. Performanţele guvernării reprezintă piatra de încercare a fiecărei puteri în încercarea de a menţine gradul de încredere al populaţiei.

Spre sfârşitul ciclului electoral, rolul de cel mai important factor care determină evaluarea direcţiei în care merge ţara revine satisfacţiei faţă de propria situaţie. Logica evaluării este astfel completă: mai întâi se acordă încredere politicului, pentru ca, după o perioadă, evaluarea să se centreze mai ales pe rezultatele concrete ale guvernării, transpuse în îmbunătăţirea sau nu a condiţiilor de trai ale populaţiei.

Grafic: În ţara noastră lucrurile merg într-o direcţie bună sau într-o direcţie greşită?

 PSD_ADA

Surse: Pentru perioada 1991-1997 am folosit datele din Central and Eastern Eurobarometer. Datele au fost culese, pentru acest interval, în lunile noiembrie-decembrie ale fiecărui an. Pentru perioada 1994-2005 am adaugat datele culese în cadrul Barometrului de Opinie Publică al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă (compatibile cu Eurobarometrul). Pentru ianuarie 2005 am introdus rezultatele prezentate într-un studiu IMAS.

Pe parcursul a trei cicluri electorale anterioare se observă evoluţii diferite ale indicatorului cu privire la direcţia în care se întreaptă ţara. În graficul de mai sus am folosit diferenţa dintre ponderea celor care au o părere pozitivă despre direcţia ţării şi cei care au o opinie negativă.

În primul ciclu electoral, 1992-1996, situaţia este oarecum diferită. Principalul motiv este acela că alegerile din 1992 nu au dus la o schimbare simbolică a puterii politice. Ca efect, după alegerile din septembrie 1992 aşteptările populaţiei nu au oscilat atât de puternic, în comparaţie cu alegerile următoare. Guvernarea PDSR a pornit de la evaluări pozitiv-neutre ale direcţiei ţării şi s-a încheiat cu o impresie negativă cu privire la acest indicator. Pe parcursul acestei perioade, părerile românilor au oscilat destul de mult, dar au fost preponderent negative sau neutre.

Perioada 1996-2000 este caracterizată de un entuziasm iniţial foarte de mare (cel mai mare de după 1989). După cum menţionam mai sus, factorul politic e cel care a dus la o schimbare atât de importantă a evoluţiei indicatorului folosit în analiză. Din păcate pentru starea de spirit a populaţiei, eşecurile guvernării CDR-USD-UDMR au dus la o rapidă deteriorare a părerilor despre direcţia ţării. Scandalurile permanente dintre membrii coaliţiei de guvernământ au dus la o cădere dramatică a percepţiilor pozitive, situaţia negativă reflectându-se şi în standardul de viaţă scăzut. Finalul mandatului a fost marcat de cea mai dramatică scădere a acestui indicator din toată perioada analizată.

PSD şi-a început guvernarea, în 2000, de la o stare de spirit a populaţiei profund negativă. Dezamagirea provocată de guvernarea anterioară a fost doar parţial estompată de câştigarea alegerilor de către PSD. Spre deosebire de evoluţiile anterioare ale acestui indice, în această perioadă remarcăm o stabilizare a opiniilor privitoare la direcţia ţării. Adevărata performanţă o reprezintă însă schimbarea trendului negativ şi inducerea unuia pozitiv (singurul existent în cadrul unui mandat). Putem remarca faptul că distanţa dintre opiniile negative şi cele pozitive s-a redus aproape de zero, înainte de alegerile din 2004.

Anul 2005. Formarea guvernului de către Alianţa D.A. a generat, ca de fiecare dată la schimbarea puterii, un val de optimism în rândul populaţiei. Trebuie să precizăm însă că valul de entuziasm a fost mai mic decât în 1996. Perioada de analiză pentru această guvernare este foarte scurtă şi nu ne putem pronunţa cu fermitate la evoluţia ulterioară a acestui indicator. Semnalăm însă că este pentru prima dată când, după numai un an de la preluarea mandatului, se pierde total încrederea iniţială a populaţiei. Altfel spus, după un an de mandat, populaţia evaluează direcţia în care se îndreaptă ţara în aceeaşi termeni ca în octombrie 2004.

Este greu de crezut că în perioada următoare situaţia se va îmbunătăţi. Instabilitatea actualei administraţii este resimţită tot mai mult de către populaţie ca un semnal confuz. Posibila acceptare a României în Uniunea Europeană va avea efecte asupra populaţiei: in cazul unei amânări (în prezent improbabile) după 1 ianuarie 2007, s-ar putea să se înregistreze o deteriorare importantă a optimismului populaţiei; atingerea obiectivului privind data integrării ar genera, în schimb, pe termen scurt, o pozitivare a opiniilor românilor (echilibrând o balanţă în prezent defavorabilă). Pericolul ascuns este necunoaşterea de către populaţie a sacrificiilor care vor mai trebui făcute după această integrare. De altfel, situaţia poate fi comparabilă cu cele ale schimbărilor puterii. În acest moment sunt foarte mari aşteptările populaţiei cu privire la efectele pe care integrarea europeană le va avea asupra nivelul de trai. Confruntarea cu realităţile integrării ar putea conduce la încă o cădere a acestui indice (complicând şi mai mult modul în care el evoluează în prezent).

Ceea ce se înţelege din această analiză este că optimismul/pesimismul populaţiei cu privire la direcţie este direct legat de modul în care clasa politică răspunde faţă de aşteptările pe care ea însăşi le creează. Alegerile sunt momente de maximă acumulare a speranţelor, fiind urmate de perioade de constantă dezamăgire. Complicarea acestei ecuaţii a alegerilor cu cea a integrării europene ridică o problemă suplimentară pentru clasa politică: aceasta are acum responsabilitatea nu doar de a limita dezamăgirile legate de propriile prestaţii, dar şi de a preîntâmpina transformarea optimismului asociat integrării europene în deziluzie. Riscul nu pare să fie conştientizat în prezent, nici de clasa politică, dar nici de societate. Iar el ar putea determina o resurecţie fără precedent a dezechilibrelor, confuziilor şi radicalismelor (fiindcă ar combina scepticismul care generează extremism în Occident cu radicalismul intern care apare după mari dezamăgiri sociale).



[1] Pentru realizarea acestei analize am consultat Barometrul de Opinie Publică, din perioada 1994-2005.


Administratorul