“Trebuie să fim realişti, să oferim soluţii viabile. Nu putem să promitem luna de pe cer” (Françoise Brassart, susţinătoare a lui Francois Hollande)

“Dar politica nu poate controla economia globală! Cel mult putem încerca să reglăm aspecte marginale”. (Mario Martinet, suporter al lui Dominique Strauss-Kahn)

“Noi nu vom accepta niciodată ideea că piaţa ştie mai bine decât statul. Capitalismul înseamnă nefericire. Este sarcina Franţei să arate Europei drumul, aşa cum s-a întâmplat mereu. Am fost primii care l-au eliminat pe rege, vom fi primii care vor elimina social-democraţia. Veţi vedea” (Frederic Vigouroux, adept al socialismului clasic)

(Remarci schimbate în această vară, la o reuniune a socialiştilor cu rol de pregătire a congresului din noiembrie)

Un partid fragmentat

Congresul Partidului Socialist desfăşurat în noiembrie la Le Mans, a marcat tentativa de unificare a socialiştilor, puternic dezbinaţi în special în cursul ultimului an. Trei curente importante s-au remarcat, şi cu această ocazie, în interiorul grupării socialiste :

–          Moderaţii, majoritari, conduşi de Francois Hollande, prim-secretar în funcţie

–          Curentul cerat în jurul fostului premier Laurent Fabius; acesta, împreună cu şase dintre partizanii săi fuseseră eliminaţi din structura de conducere a partidului în cadrul consiliului naţional din 4 iunie, gest motivat de susţinerea fermă şi deschisă acordată de către aceştia votului împotriva tratatului constituţional european. Fabius a fost unul dintre cei mai vocali suporteri ai “nu”-ului european, în condiţiile în care, în cadrul unui referendum intern, majoritatea socialiştilor se pronunţaseră pentru “da”. Curios este faptul că Laurent Fabius este fostul ministru de finanţe care a introdus moneda euro în Franţa.

–          Noul Partid Socialist este o grupare apărută ca reacţie la înfrângerea în alegerile prezidenţiale din 2002. Fondat de Arnaud Montebourg, Vincent Peillon şi Benoit Hamon, acest curent s-a sprijinit pe trei idei principale: reconstrucţia stângii, Europa şi reforma instituţională, prin introducerea celei de a VI-a republici; aceasta urma să se configureze în urma rediscutării raporturilor dintre preşedinte şi premier, fiind în esenţă un regim prim-ministerial. Izolarea lui Montebourg, principalul susţinător al Republicii a VI-a, a determinat renunţarea la acest obiectiv, neinclus în dezbaterile socialiştilor şi nici în planurile lor viitoare. Scindarea NPS marchează o înfrângere pentru această grupare, care îşi diminuează astfel forţa în ansamblul partidului.

Rezultatele votului

Cele trei platforme menite să definească acţiunea şi discursul partidului în vederea alegerilor din 2007 au fost supuse votului a 127.000 de membri.

Francois Hollande, reprezentantul curentului majoritar moderat din PS, care favorizează o orientare modernizatoare, sociali-democrată şi pro-piaţă, a câştigat confortabil cu 54% din voturi; moţiunea sa a fost folosită drept bază pentru construirea unei moţiuni-sinteză, care a cuprins şi idei din documentele rivalilor săi[1].

Laurent Fabius a obţinut doar 21% din voturile delegaţilor cu apelul său la întoarcerea către “adevăratul socialism”, inclusiv prin măsuri precum renaţionalizarea companiei de electricitate EDF.

Moţiunea prezentată de NPS a obţinut 24%, promiţând – printre altele – să retragă Franţa din pactul de stabilitate şi dezvoltare al UE şi să impună o taxă asupra fluxurilor internaţionale de capital în vederea finanţării ajutorului pentru dezvoltare.

În discursul său, Francois Hollande a ţinut să sublinieze că ţinta comună a socialiştilor trebuie să fie dreapta aflată al putere, care “în trei ani şi jumătate a slăbit economia, a distrus coeziunea socială, a pus sub semnul îndoielii modelul republican  şi a adus în criză instituţiile sale”.

Revenirea la republică

Republica a fost un concept intens utilizat în cadrul acestui congres socialist. Analiştii au remarcat frecvenţa cu care vorbitorii au insistat asupra acestui termen (reluat “ca o incantaţie”, cum afirma un comentator al ziarului Le Figaro). Republica nu a fost invocată însă prin intermediul valorilor clasice, dar mai degrabă ca o imagine care sintetizează valorile aflate în pericol astăzi. În fapt, ţinta socialiştilor a fost aceea de a echivala “republica” unui model social, aflat în pericol: expus influenţelor malefice ale mondializării, ale pieţei şi, mai recent şi mai palpabil, ale guvernării de dreapta şi ale lui Nicolas Sarkozy.

Dominique Strauss-Kahn: “republica întruchipează un model social”.

Laurent Fabius: “Dreapta demolează fundamentele republicii”

Jean-Luc Melenchon: “Ordinea republicană este incompatibilă cu dezordinea liberală”

Din această perspectivă, revoltele din suburbii devin efecte nocive ale paşilor greşiţi ai dreptei, iar revoltaţii sunt victime ale “dezordinii liberale”. Sarkozy, deşi campion al ordinii, devine inamicul republicii.

Cele mai importante decizii strategice

Tratatul constituţional este mort”; fraza îi aparţine lui Hollande şi reprezintă un verdict dificil pentru liderul socialist, care a militat în favoarea constituţiei europene, verdict care confirmă înfrângerea suporterilor acestui document.

Europa este în pană”, consideră acelaşi Hollande. Ea nu are constituţie, nici buget şi nici un proiect viabil de dezvoltare. “E nevoie de un plan B” pentru o Europă “prea liberală”, afirmă şi Dominique Strauss-Kahn, care a atacat cu insistenţă Comisia Europeană.

Lărgirea nu a fost un subiect generator de consens; Laurent Fabius o consideră un proces “funest”, în timp ce Pierre Moscovici aminteşte că lărgirea a reprezentat mereu “orizontul construcţiei europene”.

În privinţa obiectivelor europene, Dominic Strauss-Kahn a trasat şi o listă de priorităţi: o Europă cu diplomaţie şi apărare proprii, precum şi “instituţii care să reprezinte voinţa popoarelor europene”. Socialiştii s-au exprimat în favoarea unei Europe federaliste, a unui Tratat social european, a unei creşteri nete a bugetului european prin introducerea unui impozit european, precum şi pentru puteri crescute ale decidenţilor economici.

În privinţa recentei crize sociale din Franţa, socialiştii s-au pronunţat pentru măsuri precum introducerea unei alocări bugetare speciale pentru cartierele defavorizate (cifra avansată acum fiind 1% din PIB).

Regăsirea consensului?

Vremea confruntărilor dintre socialişti s-a încheiat, a proclamat secretarul general Hollande, marcând adoptarea unei moţiuni-sinteză cu adeziunea tuturor curentelor din partid. Centrându-şi până acum dezbaterea internă asupra lui mai 2005 (data referrendumului european, care a însemnat manifestarea disensiunilor din partid), acum socialiştii îşi îndreaptă privirile şi îşi concentrează eforturile către mai 2007, data alegerilor prezidenţiale.

Posibili prezidenţiabili:

  • Francois Holland, întărit de aura de unificator obţinută la acest congres, e un politician serios, dar lipsit de carismă
  • Dominique Strauss-Kahn, fost ministru al economiei, are de luptat cu o imagine de social-liberal care s-a impus în ultimii ani; la acest congres, a indicat o deplasare a discursului său căte stânga (concomitent cu o deplasare similară a întregului partid)
  • Bernard Kouchner, fost ministru al sănătăţii şi fondator al Medecins sans frontieres, popular în rândul electoratului, dar cu o poziţie slabă în interiorul partidului, în parte din cauza social-liberalismului său asumat
  • Bertrand Delanoe, primarul Parisului, nu s-a implicat deloc în dezbaterile de la Congres, refuzând să candideze pentru moment
  • Segolene Royal, fost ministru în mai multe guverne şi, în pregătirea congresului, indicată de mai multe sondaje ca unul dintre favoriţii electoratului în rolul de prezidenţiabil din partea socialiştilor (Royal este şi partenera de viaţă a lui Francois Hollande)
  • Lionel Jospin, fost lider şi candidat la alegerile din 2002, care la rândul său a fost retras la această reuniune; analiştii prognozează însă o încercare de revenire

Desemnarea candidatului PS pentru alegerile prezidenţiale se va face în noiembrie 2006.

Voinţa fundamentală a fostului şi actualului secretar general al Partidului Socialist, manifestată deschis în congres, a fost reconcilierea tuturor taberelor, în scopul reunificării forţelor socialiste şi a sprijinirii eficiente a unui candidat puternic în 2007.

Această reconciliere este percepută însă ca o cedare a moderaţilor în faţa stângii extreme. Moţiunea-sinteză adoptată în finalul congresului este puternic infuzată de idei de stânga (una dintre cele mai discutate fiind propunerea de renaţionalizare a companiei de electricitate); dintre cei 43 de membri ai secretariatului general, 7 sunt fabiusieni, iar 7 sunt reprezentanţi ai Noului Partid Socialist; postul de secretar naţional însărcinat cu proiectul european revine unui membru al NPS, Benoit Harmon, care a fost un notoriu partizan al votului negativ pentru constituţia europeană; în această calitate, el va trebui să lucreze direct cu Pierre Moscovici, susţinător al tratatului constituţional şi responsabil pentru proiectul internaţional al PS.

Direcţia şi discursul socialiştilor rămân încă o opţiune dificilă; între nevoia de refacere a contactului cu electoratul tradiţional (care a votat majoritar împotriva tratatului constituţional) şi dorinţa de afirmare ca partid social-democrat modern, dar marcat în acelaşi timp de curentele stângiste care câştigă teren în interiorul structurii, Partidul Socialist francez se află inca departe de a-şi fi clarificat poziţia cu ocazia acestei reuniuni.



[1] Aceasta precizare este interesanta, fiindca releva o atitudinea diferita fata de motiunea castigatoare. Aceasta nu se impune totalprin vointa majoritatii, ci este baza unei noi motiuni, care rezulta din sinteza proportionala a motiunilor prezentate. Astfel, se reprezinta mai bine ideile din partid.


Administratorul