incredere

Ultimul an a pus la grea încercare funcţionarea instituţiilor publice din România. Fie noul echilibru politic generat de alegeri, fie tentativele de reformă ale puterii au pus presiune asupra instituţiilor. În a doua parte a anului, s-au început dezbateri despre reforma politică în România, inclusiv în ceea ce priveşte instituţiile.

Evoluţia instituţională din România ar trebui, cel puţin teoretic, să urmeze un traseu tot mai apropiat de cel din Uniunea Europeană. Acolo, sunt foarte apreciate instituţiile democratice (cele politice, dar nu numai: piaţa şi presa, spre exemplu, se adaugă la această categorie), pentru că ele se revendică de la un sistem de valori democratic. Asistăm la o diferenţiere între instituţiile de tip autoritar-consensual (Biserică, Armată, chiar Preşedinţie) şi instituţiile de tip democratic-conflictuale (precum partidele, parlamentul, presă, economia de piaţă). România nu urmează însă modelul european: nu creşte încrederea în instituţiile democratice foarte mult, în timp ce unele instituţii autoritare se menţin la un nivel ridicat de încredere.

incredere

Sursa: BOP-FSD

Mod de calcul al indicelui: indicele de încredere s-a calculat prin raportarea procentelor celor care au declarat că au multă/foarte multă încredere la proporţia celor care au puţină/foarte puţină/deloc încredere în aceste instituţii.

Mod de interpretare: valoarea 1 înseamnă că proporţia celor care au încredere şi a celor care nu au încredere este egală. Valorile peste 1 indică un număr mai mare de „încrezători” în instituţii decât al celor care nu au încredere. În cazul valorilor mai mici de 1, situaţia se inversează.

Se poate constata că există mai multe grupuri de instituţii, în ceea ce priveşte numărul de susţinători.

–      Astfel, proporţia celor care au încredere în Armată şi în Mass-media este de aproape două ori mai mare decât a celor care nu au încredere. Alături de Biserică[1], care se află însă la o distanţă mare de celelalte instituţii (putem spune chiar că se bucură de încrederea necondiţionată a românilor, in condiţiile în care încrederea în biserică este asociată într-o foarte mare măsură cu credinţa în Dumnezeu), Armata este o instituţie tradiţional-autoritaristă, care nu şi-a consumat decât o parte capitalul de încredere de care se bucura la începutul anilor ’90.

–      Instituţiile internaţionale (NATO şi UE) sunt creditate de mai mulţi dintre români, în raport de 13/10. Poziţia instituţiilor internaţionale spre care România se îndreaptă se poate explica prin:

  • Slaba funcţionare a instituţiilor româneşti
  • Proiecţia pozitivă (aduc prosperitatea) de care se bucură NATO şi UE în rândul românilor, în condiţile în care nu a existat un contact direct, iar regulile impuse de cele două instituţii nu sunt încă resimţite direct (sau percepute ca atare) de majoritatea românilor

Urmează instituţiile pentru care numărul susţinătorilor este mai mic decât cel al detractorilor.

–      Preşedinţia este creditată de 9 români, în timp ce 10 nu au încredere în această instituţie. Primăriile beneficiază de un raport sensibil egal cu preşedinţia (8 vs. 10). Cele două instituţii au drept caracteristică principală o personalizare mai directă a puterii. Astfel, prin faptul că sunt conduse de un singur om, modelul acestor instituţii se apropie mai mult de proiecţiile românilor cu privire la organizarea ţării. Principiile democraţiei (semi)prezidenţiale adoptate de România par mai aproape de ideile difuze ale populaţiei cu privire la organizarea instituţională a României. În mod tradiţional, functionează percepţia că există (sau trebuie să existe) un singur conducător al comunităţii (personificat aici prin preşedinte – la nivelul ţării sau primar – la nivelul localităţii).

–      Grupul instituţiilor centrale, fundamentale pentru funcţionarea democraţiei, respectiv Guvern, dar mai ales Justiţie, Parlament şi partidele politice (Executiv, Legislativ, Justiţie) sunt cele creditate cu cea mai puţină încredere de români! Numărul celor care nu au încredere în guvern este de două ori mai numeros decât numărul susţinătorilor, şi de peste 5 ori mai mare în cazul partidelor politice. Ideea construcţiei unei democraţii de tip occidental, în care rolul celor trei instituţii este fundamental, poate fi subminată în timp, pe măsură ce încrederea în acest tip de instituţii se va situa tot la polul negativ al încrederii.

O concluzie ar fi aceea că zestrea de încredere de care se bucură instituţiile care definesc democraţia constituţională din România este cel mai redus dintre toate instituţiile măsurate. Situaţia e cu atât mai delicată cu cât tocmai aceste instituţii sunt cele care trebuie, prin propria prestaţie, să îmbunătăţească acest indice.

indice incredere

Sursa: BOP-FSD

Din graficul de mai sus se poate observa că singura instituţie care a putut, în general, să depăşească pragul 1 este preşedinţia. De altfel, această instituţie s-a situat mai mereu[2] pe parcursul ultimilor 9 ani deasupra celorlalte instituţii care definesc statul democratic construit în Constituţie. Pe parcursul mandatului trecut (2001-2004) preşedinţia s-a bucurat de o stabilitate crescută în ceea ce priveşte evoluţia indicelui încrederii. Investiţia de încredere, măsurată la jumătate de an de la investire, este mai mică în cazul actualului preşedinte, dar trebuie să ţinem cont şi de faptul că există o tendinţă de stabilizare a acestui indice (în 2001-2004, indicele încrederii a fost mult mai puţin fluctuant decât în cazul lui Constantinescu, şi din cauză că Ion Iliescu era la ultimul său mandat).

Ierarhia preşedinţie–guvern–justiţie–parlament, aproape constantă pe parcursul întregii perioade indică o posibilă propensiune a românilor pentru formele de conducere mai autoritare. Rolul mai mare al instituţiilor conflictualiste (democratice) în cazul democraţiilor occidentale[3] se datorează în mare măsură şi tradiţiei acestui model în aceste ţări. Pe parcursul acestui an nu s-a remarcat o schimbare a acestei ierarhii, ceea ce ne poate indica faptul că în perioada următoare vom asista la aceeaşi evoluţie. România nu preia modelul de democratizare de tip european.  Perspectivele pot fi negative, pentru că ele indică un deficit valoric, care arată lipsa de pregătire a societăţii româneşti pentru integrarea in spaţiul democraţiilor occidentale. Toate acestea semnifică inclusiv un risc politic şi de imagine, care se poate repercuta în crize politice şi sociale de amploare.

Comportamentul actualului preşedinte (mai autoritar decât predecesorul său) poate mări distanţa dintre Preşedinţie şi restul instituţiilor democratice. Mai ales că Traian Băsescu nu pare că doreşte, pentru viitorul imediat, consolidarea instituţiilor de tip democratic, ci mai degrabă întărirea propriului statut (chiar prin impunerea unui model prezidenţialist, în urma reformei constituţionale anunţate pentru anul viitor).


[1] Notă: Indicele încrederii în biserică este un out-lier, acesta fiind mult mai mare decât al celorlalte instituţii (5,2). De aceea, nici nu a fost introdus in tabel.

[2] Singurul moment în care Preşedinţia s-a situat sub indicele de încredere al altei instituţii a fost in 2000, cand scandalurile (Ţigareta, mineriada, disputele politice) si erodarea au determinat chiar anunţul retragerii lui Emil Constantinescu.

[3] Românii au mai multă încredere in guvern decât în parlament, la fel ca noile state membre ale Uniunii, în timp ce „vechile” state acordă mai multă încredere parlamentelor din ţările lor. Se poate sustine ipoteza că exerciţiul democratic mai îndelungat al celor 15 membri mai timpurii ai UE a determinat un avans de credibilitate pentru instituţia legislativă în faţa executivului. Nevoia de reforme rapide în statele din fostul bloc comunist a determinat preluarea iniţiativelor politice de către guverne, în detrimentul parlamentelor. Instituţia guvernamentală este mai suplă şi a câştigat mai mulţi adepţi. Pe de altă parte, sistemele politice din fostele ţări comuniste, caracterizate prin unipartidism, au determinat o mimare a dezbaterilor politice parlamentare. Apariţia acestor dezbateri, centrate mai mult pe conflicte şi scandaluri, au dat o aură de neseriozitate ideii de parlamentarism.


Administratorul