„… marea intrebare este: vrem o democratie clasica sau realitatile anilor urmatori ne obliga sa gandim un sistem politic care ar putea fi etichetat ca o democratie eficienta? Este un concept la care ma gandesc frecvent. Democratia eficienta este un comandament al Romaniei, al democratiei in general, in epoca actuala, sau stam in niste standarde de democratie care de multe ori lasa eficienta de o parte? E de gandit”. (extras din interviul acordat RFI)
“… in lunile din urma avertizez poporul roman ca si dupa intrare in UE vor urma ani de efort si chiar de sacrificii uneori. Deci suntem pregatiti, si politicieni, si popor, pentru acceptarea sacrificiilor integrarii, dar nu suntem pregatiti pentru intarzieri. 1 ianuarie 2007 este un reper pe care nici Guvernul, nici poporul roman nu vor accepta sa nu-l atingem.” (extrase din interviul acordat TV5)
“Ales acum aproape un an, Traian Bãsescu vrea sã demonstreze, cu ocazia primei sale vizite oficiale în Franța, cã este un european convins. Voința afișatã de președintele român în stabilirea unui “parteneriat strategic” cu Statele Unite și Marea Britanie a agasat Parisul, avocat tradițional al aderãrii RoMâniei la Uniunea Europeanã. Bucureștiul nu ignorã faptul cã sprijinul Franței este indispensabil pentru a-i permite integrarea la termen, adicã la 1 ianuarie 2007. Dar ultimul raport – controversat – al Comisiei Europene nu a exclus utilizarea clauzei de salvgardare pentru amânarea aderãrii. În ciuda adoptãrii unui arsenal legislativ important, rezultatele luptei împotriva marii corupții se aratã a fi mai degrabã slabe. Președintele Bãsescu, care s-a angajat în eradicarea acestui fenomen, l-a atacat recent pe primul ministru, Cãlin Popescu-Tãriceanu, pe care îl suspecteazã de trafic de influențã. Conflictul ditnre cei doi amenințã cu ruperea fragilei coaliții de dreapta aflate la putere. (Introducerea interviului cu Traian Bãsescu publicat de Le Figaro).
“Când merg la Paris, am impresia ca ma intorc la mine acasa: relațiile franco-române nu au nevoie de explicații. Este inutil sã explici cât de profunde și de durabile sunt ele, în pofida micilor înțepãturi la care recurg, din când în când, liderii politici ai celor douã țãri” (extras din articolul apãrut în Le Monde)
Vizita preşedintelui Băsescu în Franţa a fost precedată de apariţia unei serii considerabile de materiale în presa franceză (în afara interviurilor de la RFI şi TV5, cotidianul Le Monde a publicat sâmbătă un articol referitor la vizită, iar Le Figaro publică astăzi un scurt interviu).
UN TON REZERVAT
Presa franceză primeşte rezervat această vizită, Le Monde subliniind (într-un articol semnat de Mirel Bran) că Băsescu este primul preşedinte român postcomunist care nu a ales Parisul ca primă destinaţie a vizitelor sale externe, preferând capitale precum Londra, Moscova sau Washington. De altfel, acelaşi cotidian vorbeşte despre “atlantismul” pentru care şeful de stat român este deja celebru şi despre România ca “unul dintre cei mai fermi susţinători ai Statelor Unite în “afacerea irakiană”.
De altfel, ambele cotidiane amintite insistă asupra opţiunilor de politică externă ale preşedintelui român, Le Figaro dedicând o întrebare axei Bucureşti-Washington-Londra; răspunsul lui Traian Băsescu, referitor la responsabilitatea României, ca membru NATO, de securizare a graniţei orientale a Uniunii Europene, provoacă o întrebare uşor iritată: “Deci Uniunea Europeană nu este capabilă, după părerea dvs, să îşi asigure propria securitate?[1]”
Ultima întrebare a interviului chestionează măsura în care divergenţele din cadrul coaliţiei guvernamentale ar putea afecta acţiunea anticorupţie asumată în perspectiva aderării la termen la Uniunea Europeană. Răspunsul preşedintelui reprezintă o sinteză a poziţionării sale imagologice – actuale şi, probabil, viitoare – şi o definire a raporturilor cu guvernul şi populaţia:
“Ca preşedinte, n-am decât un singur aliat: poporul român care m-a ales. Nu voi accepta niciodată să cooperez cu o instituţie – guvernul – care manifestă disfuncţionalităţi. Este de datoria mea să îi avertizez pe responsabilii guvernamentali, dacă este posibil în mod privat, dacă e nevoie – în mod public”.
BASESCU DEFINESTE TABERELE
Forţând, din ce în ce mai accentuat în ultimele săptămâni, un clivaj clar de imagine între persoana sa şi guvernul personificat de Călin Popescu Tăriceanu, Băsescu a ajuns acum în faza a doua a acestei strategii, care vizează deconspirarea explicită a aliaţilor fiecărei tabere. Astfel, dacă lui Tăriceanu, acuzat de imoralitate şi suspectat de trafic de influenţă, îi sunt atribuite ca aliaţi « grupurile de interese » care au fost ataşate deja numelui său, Băsescu clarifică şi propria sa condiţionare, afirmându-şi ca unic aliat “poporul român”.
Interesant este faptul că toate materialele de mediatizare a vizitei la Paris sunt marcate de asumarea fermă, de pe o poziţie de siguranţă, a unei relaţii solide cu populaţia. Această concluzie transpare nu numai din marcarea parteneriatului său cu poporul în războiul cu primul ministru, dar şi din precizările legate de modul în care populaţia va accepta sacrificiile derivate din procesul de integrare (“suntem pregătiţi, şi politicieni, şi popor, pentru sacrificii”).
PRESEDINTELE MIZEAZA PE O DUBLA CERTITUDINE: POPULARITATEA SI EFICIENTA
Certitudinea unei relaţii privilegiate cu populaţia, precum şi o percepţie marcat-pozitivă a propriilor succese şi a anvergurii propriilor acţiuni, sunt impresiile cele mai puternice care derivă din parcurgerea tuturor acestor materiale.
În special pe parcursul interviului acordat RFI, se resimte o evaluare evident favorabilã a propriei performanțe în fruntea României.
- “Probabil este cunoscut faptul ca am introdus o noua legislatie care sa faca eficienta lupta impotriva coruptiei, am dat justitiei independenta de care ea avea nevoie pentru a lucra (…). Si, mai ales, am exercitat o presiune formidabila, publica, pe institutiile statului, chemandu-le continuu la lupta impotriva marii coruptii. Am facut si acel apel care a fost luat in deradere, de multe ori de presa, invitand romanii sa nu mai dea traditionalul ciubuc”.
- “…sunt traditionalele mele iesiri prin care fac presiuni publice, transparente, asupra institutiilor publice sa puna lucrurile in regula”.
- “…eu cred ca guvernul a inteles semnalul pe care l-am dat”.
- “…intentia mea este sa le redau (romanilor) si mandria si demnitatea si increderea in ei ca sunt peformanti”. (extrase din interviul acordat RFI)
Asumarea directã, prin folosirea persoanei întâi a verbului, a unor acțiuni care nu tin neapãrat de atribuțiile instituției prezidențiale denotã intenția de fabricare, încã de pe acum, a unui bilanț pozitiv al propriului mandat.
Existã trei instrumente de care Bãsescu uzeazã deja în propriul discurs pentru a sprijini realizarea acestui obiectiv:
– preluarea unor inițiative care nu fac parte din sfera proprie de responsabilitãți; în cazul de fațã, asumarea unor rezultate din domeniul justiției se face prin ambiguitatea în exprimare: persoana întâi a verbului poate fi înțeleasã ca referindu-se la un personaj colectiv (noi, puterea, sau noi, România), dar în același timp propozițiile respective sunt juxtapuse în cadrul aceleiași fraze, în cadrul unei enumerãri care cuprinde acțiuni pur personale.
– amplificarea mizei propriului discurs; mesajele lansate de președinte sunt ridicate la rangul de instrumente de lucru, cu obiective precise și finalitãți clare (indicație, presiune, semnal)
– proiectarea unor obiective ostentativ înalte, pentru a acorda gravitate și anvergurã propriilor motivații și a adãuga o componentã istoricã propriei misiuni
Eficiența este deci eticheta pe care Traian Bãsescu se strãduiește sã o asocieze propriului mandat. Evaluându-se pe el însuși drept eficient, urmãtorul pas a argumentației este auto-atribuirea rolului de propagator de eficiențã în întreg sistemul politic.
DEMOCRATIA EFICIENTA = REPUBLICA PREZIDENTIALA
Lansarea ideii de “democraţie eficientă” este explicabilă, date fiind aceste premise. Jonglarea cu concepte şi intenţia de revoluţionare a teoriei democraţiei nu ar putea aparţine decât unei persoane publice caracterizate de o remarcabilă siguranţă de sine şi care se simte suficient de legitimată prin succese practice pentru a trece graniţa din zona practică în zona conceptuală.
“Democraţia eficientă” este, evident, o premisă de argumentare a republicii prezidenţiale, ţinta lui Băsescu de redefinire a raporturilor dintre instituţiile politice. Aşa cum am anticipat deja, Băsescu va folosi argumente din sfera desfăşurărilor politice recente pentru a-şi legitima intenţia de întărire a atribuţiilor prezidenţiale, ca unică modalitate de prevenire a viitoarelor situaţii conflictuale. Propunerea sa va fi pusă sub semnul eficienţei, insistându-se asupra rolului sporit pe care preşedintele trebuie să îl aibă ca exponent al intereselor populaţiei.
[1] Titlul interviului deriv`, de altfel, din aceast` [ntrebare: Traian Basescu: « L’Europe a du mal à assurer seule sa sécurité»
