Analiza noastră vizează verificarea capacităţii funcţionale a următoarelor instituţii: Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia. Dintre acestea, două sunt alese (Parlamentul şi Preşedinţia), iar unul este numit (Guvernul). De asemenea, conform tradiţiei impuse de Constituţia din 1991, două dintre aceste autorităţi sunt executive (Guvernul şi Preşedinţia), iar una este legislativă (Parlamentul).

Această evluare va conţine aproape exclusiv dimensiunea cantitativă a activităţii acestor instituţii. Ea derivă, în mod evident, din caracteristicile politice şi personale ale celor care ocupă aceste funcţii şi, prin urmare, oferă indicii interesante asupra capacităţii unor structuri politice de a efectua acte de guvernare. Înţelegem aici guvernarea într-un sens relativ larg, extins nu doar asupra aparatului guvernamental, ci şi celorlalte instituţii politice care contribuie la conducerea statului român.

Tabelul de mai jos ne oferă o imagine clară a eficienţei majorităţilor parlamentare. Astfel, de departe cel mai bun start în mandat a fost realizat de majoritatea PSD, în 2001. Pentru fiecare lună analizată, a emis cel mai mare număr de legi, în luna martie realizându-se o diferenţă remarcabilă.

1

Actuala majoritate a avut o evoluţie similară cu cea a CDR în primele două luni, urmând ca, în luna martie, să realizeze o distanţare semnificativă. Se poate spune că actuala majoritate de guvernare a reuşit, în ultima lună, să fie ceva mai eficientă, infirmând astfel zvonurile care dădeau ca sigură o deteriorare a relaţiilor de colaborare.

Pe ultimul loc în acest clasament se detaşează guvernarea CDR, care a avut cel mai scăzut ritm de legiferare la început de mandat.

Este evident că există câteva contexte care justifică diferenţele dictate de acest tabel. În primul rând, Parlamentul a adoptat formule de legiferare mult mai rapidă după 2001, fapt ce a permis PSD să impună un ritm mult mai puternic. Apoi, la aceasta a contribuit şi absenţa unei coaliţii de partide, fapt ce arată că o guvernare realizată de un singur partid este mai eficientă decât o guvernare realizată de mai multe partide.

De asemenea, acest flux de legi este determinat şi de capacitatea guvernelor de a realiza iniţiative proiecte de legi. Astfel, se remarcă din nou guvernul PSD.

Studiul in intregime – aici


Administratorul