Venirea lui Anthony Giddens in Romania ar fi trebuit sa fie evenimentul politic al toamnei, fie macar si pentru ca prestigiul de ideolog al cunoscutului specialist britanic nu se compara cu pretentiile similare ale unor analisti locali. Evenimentul ar fi fost comparabil cu venirea lui Real Madrid la Bucuresti, iar succesul celor care l-ar fi adus ar fi fost unul considerabil. Giddens nu a venit insa. S-au prezentat tot felul de scuze, legate de crizele prin care trece Tony Blair in Marea Britanie, s-a trimis la Bucuresti un adjunct care sa ii tina locul, s-au emis angajamente legate de o vizita ulterioara.
Dar esential este ca nu a venit. Iar o noua promisiune facuta de Mircea Geoana ramane neonorata. Momentul are o valoare de simbol, el evidentiind cat de putin reuseste actualul PSD sa concretizeze din ceea ce isi propune. Promisiunea frumoasa, chiar spectaculoasa, pe care o intruchipeaza Mircea Geoana pentru Romania tinde sa aiba aceeasi valoare cu povestea aducerii la Bucuresti a lui Giddens. E un proiect mare, care denota deschidere, viziune, preocupare pentru modernizare si preluare a modelelor de succes din Occident. Dar efectul sau direct pentru ceilalti pesedisti (nu doar membri, dar si simpatizanti) este nul. Chiar daca Geoana cunoaste beneficiile mirajului pe care il construieste cu privire la viitorul PSD, colegii pe care ii conduce nu au prilejul de a se confrunta direct cu aceste beneficii. Pentru ei, toate vorbele frumoase lansate pana acum nu au nicio valoare, cata vreme singurul lucru concret din situatia PSD este involutia din sondaje.
PSD e un partid care rateaza, constant, oportunitati. Iar actuala putere i-a dat sanse cat pentru un mandat intreg. De cand s-a retras spre jurnalism Adrian Nastase si de cand a fost debarcat Ion Iliescu, PSD-ul lui Mircea Geoana nu a reusit decat sa involueze in sondajele de opinie. Pierderea treptata a tuturor atributelor fostului PSD ar fi trebuit sa fie un bun prilej de a anunta „PSD a murit. Traiasca PSD!”. Dar, chiar daca vechiul PSD moare, fiindca liderii care il compuneau se retrag sau sunt obligati sa se retraga, nu apare inca nimic in loc. Demisia lui Dan Ioan Popescu i-a dat prilejul acestuia sa planga nostalgic dupa vremurile in care partidul era dinamic si organizat. Am putea chiar sa credem ca Mircea Geoana a imprimat intentionat partidului un stil haotic, dezorganizat si lipsit de proiect, tocmai pentru a-i face pe „dinozauri” sa se sature si sa plece. Daca ar fi asa, am avea in fata un lider cu un potential strategic imens, cu rabdare de fier si cu o intelegere fara egal a modului in care respira liderii vechii generatii. Nu cred insa ca este cazul. Lipsa de viziune a partidului e reala. Nu e nimic simulat in oscilatiile pe care liderul partidului le face intre reformatorii de la Cluj, conservatorii lui Iliescu sau pragmaticii lui Mitrea. E doar o tactica prin care Mircea Geoana incearca sa supravietuiasca pe mai multe fronturi. In acest timp, partidul isi continua traseul descendent. Si nu, nu e doar vina scandalului Tamara pentru aceasta involutie in sondaje. Cine se uita cu atentie la datele publicate de diverse institute vede ca scaderea PSD incepuse inca de anul trecut, in ultimele luni, cand se pierdusera deja mai multe procente, de la 32% la 24%. Cazul Tamara a accentuat caderea, dar problemele erau deja acolo.
Mircea Geoana se comporta in continuare ca un lider care asteapta o investitura. Prezinta problemele partidului ca venind din surse ce nu au legatura cu el, lanseaza foarte multe initiative si refuza constant sa isi asume responsabilitatea unei actiuni puternice. Pentru un lider de partid, absenta unei concretizari efective a propriei conduceri reprezinta o imensa sursa de slabiciune. Cand a ales sa joace cartea politicianului indecis, suficient de maleabil pentru a nu refuza pe nimeni si insuficient de hotarat sa puna in aplicare o idee buna, Mircea Geoana a gresit. Electoratul sau nu asteapta de la el sa continue acest joc de destructurare pe care Traian Basescu il extinde la nivelul intregii societati, ci tocmai sa ii opuna acestuia o viziune diferita. Simpatizantii de stanga nu vor ca PSD sa reproduca in interiorul sau criza institutionala de la nivelul tarii, ci sa creeze o imagine contrastanta, care sa ii motiveze statutul de alternativa. Daca Mircea Geoana nu intelege acest lucru, e inevitabil ca el sa aiba soarta proiectelor pe care le enunta constant. Respectiv, sa fie acoperit de alte proiecte mai interesante sau, pur si simplu, sa fie dat la o parte de o viziune pragmatica in care conteaza mai putin ideile care dau bine la societatea civila, cat rezultatele efective ale luptei politice, operationabile in voturi, numar de posturi in administratie, beneficii pentru organizatii etc. Mircea Geoana pornise la drum cu intentia publica de a schimba perceptia asupra PSD. A vrut sa ii faca pe oameni sa nu mai asocieze comportamente indezirabile cu partidul sau, sa ii atraga pe tineri si pe cei care au idei de stanga. Reforma sa a atras entuziasm si interes din partea unor jurnalisti care nu credeau ca e posibila o schimbare a acestui partid. A atras si un tip de atentie din partea unui electorat care ar fi vrut sa existe in Romania o optiune social-democrata moderna. Asteptarilor li s-a raspuns, pana acum, doar cu proiecte. Da, in prezent, PSD-ul vechi a murit. Dar in locul sau nu s-a nascut nimic. Ba da, gresesc. Se naste un lider promitator. Adica un lider care promite sa devina, fara sa vrea, acelasi tip de politician pe care l-a respins pana acum. El risca sa ajunga un adevarat pesedist. Cu deosebirea ca va fi un pesedist fara partid. Asa DA pesedist!
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
