Voi incepe cu un citat care, prin folosire excesiva, a devenit aproape un truism: „Poti pacali unii oameni tot timpul, poti pacali toti oamenii pentru un timp, dar nu poti pacali toti oamenii tot timpul”. Expresie a filosofiei care ghideaza jurnalismul si democratia occidentala, de la parintii fondatori ai Americii si pana astazi, el functioneaza ca un reper al oricarei actiuni de cautare a adevarului despre politicieni, institutii sau chiar natiuni.

Discutia de astazi despre deconspirarea celor care au colaborat cu Securitatea se incadreaza, fara indoiala, in aceeasi paradigma. Impresia generala este aceea ca se merge, inevitabil, spre o revolutionare a politicii romanesti prin dezvaluiri care aduc la lumina adevarul. Se fac liste (ziarele incep deja competitia pentru rating in ce priveste dezvaluirea cat mai multor nume) si se asteapta ca CNSAS sa faca publice numele celor care au facut politie politica, a celor care au colaborat cu Securitatea.

Un joc al imaginatiei ne-ar putea aduce in fata cateva evolutii, pe care vi le prezint in continuare. Sa presupunem ca dezvaluirile vor fi socante, iar oamenii respectivi vor deveni blamati rapid de mass-media si de societatea civila. Ce se va intampla atunci? Vor fi acesti oameni scosi din viata politica in mod automat, printr-un mecanism al lustratiei morale? Greu de crezut. La fel ca in cazul altor momente importante din istoria Romaniei (revolutia, reforma, lupta impotriva coruptiei), populatia ii judeca pe politicieni in registru propriu. Nu tine cont de modul in care li se spune sa o faca. Judecata lor este personala si, foarte interesant, pe baza unui set propriu de criterii. Sa ne imaginam, spre exemplu, ca s-ar dezvalui detalii ale dosarelor celor doi adversari din ultimele alegeri prezidentiale, Traian Basescu si Adrian Nastase. Intr-o tara in care aceasta preocupare, a aflarii adevarului si a curateniei morale in politica, ar fi una organica, prezenta pe astfel de liste a celor doi ar duce la excluderea lor automata din spatiul public. Ce se va intampla insa in realitate? Cei doi vor fi judecati in modalitati diferite. Nastase, ca urmare a puternicei sale decaderi din ultimii ani, ar fi o victima usor de lovit si greu de sustinut, chiar si de catre cei mai fanatici simpatizanti ai sai. Lui Basescu, in schimb, ca urmare a popularitatii sale si a pozitiei sale in stat (a se citi in „sistem”), i se vor gasi circumstante atenuante. Si as putea sa pariez ca discutia ar merge dinspre curatenia morala spre lupta politica (pe care o poarta presedintele fie cu „sistemul ticalosit”, fie cu colegii liberali). Nu am pretentia ca aceste doua nume vor fi luate in calcul pe eventuale astfel de liste. Era un exemplu ipotetic, care ar trebui sa evidentieze modul dual in care asemenea evenimente sunt interpretate.

Exista doua motive pentru care, oricat de necesara ar fi, cautarea adevarului in cazul CNSAS nu va duce nici la curatenie morala si nici la aflarea adevarului. In primul rand, nu se va face curatenie morala, pentru simplul motiv ca populatia nu mai e preocupata de abordarile pe care i le propune politica. Reforma morala este o tema la moda, interesanta de urmarit, dar care are aceeasi relevanta pentru nivelul lui de trai ca si arestarea sau eliberarea unor oameni precum Patriciu, Hayssam sau Vantu. Sunt convins ca vom asista la dezvaluiri si la lovituri spectaculoase, nu doar in politica, dar si in presa. Dar lipsa de relevanta imediata a subiectului pentru problemele cu care se confrunta o familie de romani in pragul integrarii va face ca aceasta reforma sa nu fie un scop in sine, ci doar un mijloc utilizat de ambele parti: politicienii il prezinta ca arma de lovire a adversarilor lor, iar cetatenii il folosesc pentru a-si argumenta propriile simpatii sau antipatii. Atunci cand vine vorba de sanctiuni, se revine la clisee. La fel ca in fotbal, unde Romania nu poate trimite o echipa in a doua divizie pentru nereguli dovedite decat daca e un club mic, izolat, fara relatii si fara prea multi suporteri.

In al doilea rand, nu se va ajunge la aflarea adevarului, fiindca toata discutia e prost orientata. Ce valoare au informatiile despre colaboratorii securitatii, cata vreme timp de 16 ani nu s-a vorbit despre Securitate in sine? Condamnam cu totii, pe buna dreptate, colaborationismul, dar nu suntem deloc preocupati de politia politica in sine. Cine a facut parte din structurile Securitatii si ce piedici au astazi acesti oameni in a avea acces la functii politice, privilegii economice sau alte resurse de putere? Cati din oamenii politici (sau publici) colaboreaza si astazi, intr-un fel sau altul, cu structuri ale serviciilor secrete? Cum se extind limitele lustratiei asupra celor care au fost angajati cu carte de munca la Securitate? Iata doar cateva intrebari la care nu avem cum sa aflam adevarul, cel putin cata vreme nu se va incepe o verificare reala a activitatii serviciilor de informatii in ultimii ani. Daca nu incercam sa aflam adevarul din camerele principale, ce rost are sa aflam adevarul de pe holuri? Mi se va spune ca e un prim pas. Acest raspuns este insa contrazis de modul in care scandalul Hayssam a esuat in a aduce in discutie situatia de fapt a serviciilor secrete din Romania. Si, fiindca am inceput cu un truism, sa terminam cu o ghicitoare. „Cate picioare are un caine, daca numim coada ca fiind picior? Raspuns: patru. Numind coada picior, ea nu devine picior”. Abraham Lincoln e cel care a prezentat societatii americane aceasta ghicitoare, incercand sa calibreze mai bine discutia despre adevar. In Romania, nu numai ca numim coada picior, dar chiar credem ca daca o taiem, lasam cainele schiop.

Articol publicat si in Ziarul Financiar

Persoane de interes:    Adrian Năstase    Traian Basescu   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro