Parlamentul incepe o noua sesiune. A venit toamna si, odata cu ea, scoatem din sertare agenda politica traditionala, cu care deja ne-am obisnuit. Vorbim despre cum se lupta PNL sa isi mentina controlul asupra guvernarii, despre cum PD si PLD se straduiesc sa faca mai bine ce le cere presedintele si despre cum PSD se chinuie sa opreasca trendul negativ accentuat de referendumul din mai. Singura noutate in acest tablou este ca pe lista partidelor care se lupta cu instabilitatea si cu dizolvarea interna s-a adaugat si UDMR, formatiune care, pana acum, fusese ocolita de furtunile politice postdecembriste. I s-ar putea spune „efectul Basescu”, fiindca acesta pare a fi in mijlocul oricarei discutii despre cauzele instabilitatii si haosului politic actual. In realitate, Basescu este doar un catalizator, scena fiind mult mai larga, iar confruntarile mult mai ample.

Ce vedem, asadar, cand ne reintoarcem la agenda Parlamentului? Vedem aceeasi serie de probleme care tin de modul in care se imparte puterea politica intre diversele grupuri existente in prezent. Motiunea de cenzura depusa de PSD nu se refera la dorinta sincera a opozitiei de a imbunatati actul de guvernare, fiindca daca ar fi fost asa, nu ar fi pregatit o actiune care sa puna in pericol si discutiile despre buget si chiar organizarea de alegeri europarlamentare. Votul uninominal, sustinut acerb de PD, este o prioritate care nu are legatura foarte mare cu reforma politica, fiindca sistemul care poate fi adoptat nu poate niciodata oferi garantii ca, in Parlament, vor ajunge alesi mult diferiti calitativ de cei din prezent. In orice caz, nu doar modificarea sistemului de vot poate oferi o asemenea garantie. Modificarea Constitutiei, propusa de PNL, este, la randul sau, o tema grea, care nu poate fi adusa in mod serios in discutie in actualul context, in care nu exista consens nici macar pentru proiecte mici.

Relatiile de putere sunt principala preocupare a politicienilor in prezent. Se reflecta aceasta preocupare in nivelul de trai sau intr-o imbunatatire a serviciilor pe care institutiile statului le ofera propriilor cetateni? Putin probabil. Exista posibile consecinte benefice pentru functionarea vietii politice romanesti? Din nou, putin probabil. Si atunci, de ce raman aceste teme ca prioritati pe agenda? Fiindca celelalte teme, care ar putea justifica discutarea lor intr-un cadru politic, nu au sustinatori reali.

Exista o explicatie pentru care teme precum educatia, sanatatea, cultura, dezvoltarea infrastructurii nu sunt interesante pentru actuala clasa politica. Si ea tine de egalitate. Un concept care nu este nici comunist si nici social-democrat, ci este unul dintre fundamentele societatii democratice. Dezvoltarea educatiei conduce la sanse egale pentru oameni in viitor. La fel, o societate in care infrastructura este dezvoltata. O localitate in care exista utilitati (apa, curent, gaze, canalizare) si in care exista drumuri, servicii publice rapide, politie eficienta, de pilda, ofera mai multe sanse pentru deschiderea unei afaceri sau pentru o slujba mai buna decat o localitate in care acestea nu exista. Si in care avem doar cativa oameni care, prin relatii (eventual politice), stiu sa se descurce si sa puna la punct afaceri „miraculoase”. Partea proasta este ca politicienii, cei care ar trebui sa lupte pentru egalitatea de sanse, simpatizeaza mai degraba cu cei din ultima categorie.

Romania s-a obisnuit sa se dezvolte ca o tara rupta in doua: o parte cu cei puternici (care au acces privilegiat la resurse si care se lupta intre ei pentru suprematie) si cei mai putini puternici (care au sanse minime de a reusi prin ei insisi, care nu beneficiaza de aceleasi resurse si care vad politica doar ca pe o distractie). Aceasta ruptura s-a mentinut mereu, in ciuda tuturor reformelor pe care partidele le-au prezentat. Si, din pacate, se va mentine si in continuare, cata vreme nu exista o autentica egalitate de sanse. Ni se spune ca, in societatea romaneasca, esentiale sunt, pentru politica, guvernarea si piata. Acestea sunt cele de care se preocupa partidele si in jurul lor se poarta cele mai multe lupte. Dar, in realitate, exista si altceva ce conteaza in afara de acestea. Exista o seama de activitati care definesc societatea din punct de vedere cultural (prin activitatile asociative, religioase, educative, artistice, referitoare la sanatate, comunitate, sport, recreere, divertisment etc.). Toate acestea formeaza profilul cultural al unei societati si, va vine sau nu sa credeti, acest profil este cel care determina si caracteristicile pietei si pe cele ale guvernarii. Nu invers. Prin urmare, atunci cand vorbim de reforme politice, primul pas nu este inlocuirea unor legi cu altele sau inlocuirea unor oameni cu altii. Primul pas, daca se doreste o reforma reala, este inlocuirea unor elemente din structura culturala a societatii, fiindca astfel se asigura schimbarea autentica a unor comportamente si institutii.

Vom continua sa schimbam guverne si sa amendam sistemul de vot. Vom face noi bugete si vom promova nume noi in diverse functii. Vom introduce controale mai riguroase pe piata. Dar, in realitate, nu vom modifica nimic, atat timp cat nu vom incerca sa schimbam, pe termen mediu si lung (cu siguranta), obisnuintele culturale romanesti. Iar asta se face punand pe primul plan teme precum educatia, sanatatea, cultura (si toate cele pe care le stiti foarte bine ca facand parte din rubrica „si altele”). Marea dificultate va fi sa constientizam ca avem nevoie de asta. Fiindca, asa cum spunea Hayek, „cunoasterea este, fara indoiala, cel mai pretios bun ce poate fi cumparat; insa, adesea, cei care nu o poseda deja sunt incapabili sa-i recunoasca utilitatea”.

Articol publicat si in Ziarul Financiar

Persoane de interes:    Traian Basescu   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro