Asa ar trebui sa inceapa sa se numeasca PSD, daca tendintele politice ale noului an se vor confirma. Ma refer la subordonarea fata de prioritatile propuse de PD-L, la subordonarea fata de discursul PD-L si la subordonarea fata de seful suprem, presedintele Traian Basescu. Aceasta subordonare incepe sa devina tot mai clara, in doar cateva zile de la inceputul noului an aparand deja trei dovezi.
Prima a fost declaratia lui Ilie Sarbu care a anuntat clar ca relatia cu PD-L este un obiectiv mai vechi al sau si al unor colegi din PSD. Dincolo de reactia lui Ion Iliescu, exagerata si complicat de argumentat politic (raspunsul lui Ilie Sarbu despre cum ar trebui, in contrapartida, sa fie criticati si cei care au lucrat la relatia cu PNL este corect), exista totusi probleme in spatele discursului lui Ilie Sarbu.Iar cea mai mare dintre ele este aceea ca nu se incearca o construire a unei fundamentari a relatiei cu PD-L pornind de la altceva decat pura dorinta de a ajunge la putere. Fara o astfel de argumentare, pozitionarea strict pragmatica este foarte vulnerabila.
A doua a pornit de la scadalul din jurul lui Gabriel Oprea. Numirea lui Virgil Ardelean reprezinta o forma clara de subordonare a lui Oprea intereselor de la Cotroceni, o distantare fata de conducerea partidului si o incercare de subminare a mecanismelor din interiorul PSD de luare a deciziilor. Indiferent de cum se termina acest scandal, raul a fost facut prin aceea ca s-a demonstrat ca, la doar cateva saptamani de la intrarea la guvernare, se poate ignora usor disciplina interna si se poate pune partidul in dificultate. PSD nu are cum sa iasa mai unit sau mai intarit din aceasta situatie, cel putin nu pe termen scurt. Din nou, pesedistii sunt cei pusi sa scoata castanele din foc, iar cei din PD-L stau pe margine si nu sunt afectati de asta. A treia dovada e furnizata de Cristian Diaconescu, intr-un interviu recent acordat Mediafax, in care anunta ca se consulta foarte des cu presedintele Traian Basescu. Constitutional, o astfel de declaratie e corecta si de laudat, fiindca este util ca un ministru de externe sa aiba o relatie buna cu seful statului. Problema majora este aceea ca nu exista o atitudine similara fata de celelalte institutii importante din jurul lui Cristian Diaconescu. In cazul unui ministru de externe, nuantele sunt foarte importante, iar sublinierea clara a acestei relatii de apropiere fata de Traian Basescu indica o translatie majora a lui Diaconescu din punct de vedere politic (trebuie amintite si zvonurile din decembrie, cand se spunea ca Diaconescu ar fi fost dispus chiar sa treaca la PD-L pentru a obtine postul de ministru). Acestea sunt semnale strict personalizate, care arata cum ministrii PSD incep sa isi afirme independenta fata de partid si isi aroga o pozitie de forta, incercand o data in plus sa submineze forta conducerii partidului din care fac parte. Ele urmeaza altor semnale institutionale, date de noul guvern prin ordonantele sale controversate, care lovesc direct in discursul PSD, dar nu numai. Merita sa aiba loc o discutie speciala despre aceste ordonante si despre miza lor reala, care nu este aceea de a reglementa injustitia din sistemul de stat, ci aceea de a schimba raporturile de putere din aparatul de stat, prin epurarea unui intreg esalon. Prin constructia unei crize sociale (cazul pensionarilor din invatamant, sanatate, cultura), se acopera obiectivul fundamental – acela al schimbarii unui numar important de oameni cu experienta si relatii, care nu erau in relatii apropiate cu centrul de putere de la Cotroceni. Asa cum, timp de patru ani, presedintele a semnat de peste douazeci de ori mai multe decrete de numiri si schimbari de magistrati, fara ca opinia publica sa remarce (fiindca era, nu-i asa, ocupata, cu scandalurile vizibile din justitie), asa se va intampla si acum. Schimbarea unei intregi garnituri de sute de oameni de la varf va fi neobservata in masa larga, formata din mii sau zeci de mii de oameni care au o relatie minora cu statul si care acum sunt fortati, mai mult sau mai putin constitutional, sa renunte la ea. O lovitura care afecteaza discursul PSD din campanie, precum si electoratul acestui partid.
Intrebarea majora din prezent este urmatoarea: cum se va raporta PSD la aceste semnale? Le va accepta si va trece peste ele, in virtutea dorintei de a realiza o colaborare de lunga durata cu PD-L, asumandu-si costurile politice (ale pierderii controlului asupra propriilor ministri) si costurile electorale (ale abandonarii unor principii enuntate in campanie)? Sau va reactiona puternic, asa cum pare ca face acum, mergand chiar pana la retragerea din actuala colaborare cu PD-L? Dupa ce ani de zile PSD a fost o contrapondere la Traian Basescu si la partidul acestuia, acum se poate ajunge in situatia in care actualul presedinte sa nu mai aiba in fata niciun fel de opozitie. O situatie ciudata, noua pentru democratia post-revolutionara, si chiar usor ingrijoratoare. Fiindca, fara opozitie, orice putere (care devine tot mai ampla, mai acaparatoare si mai concentrata) risca sa scape de sub control. Asa cum chiar presedintele spunea, referindu-se la justitie, atunci cand o putere tinde sa se extinda dincolo de limitele sale, atunci e nevoie sa fie repusa pe propriul sau fagas, pentru a se evita excesele. Doar ca, daca se va ajunge intr-o asemenea situatie, in Romania nu va mai exista niciun partid suficient de puternic, in opozitie, pentru a forta o astfel de corectie.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
