Unul dintre cliseele prezentului este acela ca Traian Basescu este principalul personaj conflictual, vinovat pentru scandalurile curente, si ca PSD profita, indirect, de climatul de instabilitate generat de actuala putere. Acest cliseu este stimulat inertial, pe ideea ca erodarea puterii duce obligatoriu la intarirea opozitiei. El este insa fals, deoarece pleaca de la premisa ca PSD va reveni automat la putere, indiferent de modul in care se comporta acum. Greseala porneste de la analiza situatiei actuale ca joc cu suma nula; dar scaderea constanta a actualei puteri nu va insemna in mod automat cresterea PSD. Mai ales daca partidul social-democrat nu va sti sa isi aleaga corect armele.
De doi ani de zile, PSD nu reuseste sa iasa din linia conflictuala in care a intrat in urma alegerilor. Pierderea guvernarii a insemnat inceperea unor lupte interne, care abia s-au calmat spre finalul anului trecut. Din cauza acestor lupte, PSD nu a contat la nivel politic si a ramas doar inertial in siajul puterii. Cu strategii conflictuale, Mircea Geoana a reusit sa isi consolideze puterea in interiorul partidului. Si-a eliminat treptat concurentii si a ramas relativ singur la varf, alaturi de un alt lider care prefera tot strategiile conflictuale atunci cand e vorba de impunerea puterii personale (Ion Iliescu). Pe baza acestui succes, Geoana crede ca poate reedita succesele din partid intr-un succes politic national. Pentru aceasta, el adopta exact aceeasi strategie: stimuleaza conflicte. De la inceputul anului, a girat o adevarata ofensiva politica, planificata atent, menita sa subrezeasca puterea si sa arate ca PSD este partidul cel mai potrivit pentru a conduce Romania. Marele risc pe care si-l asuma Mircea Geoana este acela ca, pentru a accelera erodarea puterii, incearca sa se impuna drept principalul agitator de pe scena politica, mai activ si mai agresiv chiar decat obisnuia pana acum sa fie Traian Basescu. Maximizand strategia conflictului, Geoana vrea victorii politice directe, suficient de puternice pentru a crea acea imagine de forta care sa poata garanta PSD impunerea drept cel mai puternic partid din Romania. Greseala sa consta in aceea ca atingerea unor obiective politice nu poate fi o tinta reala. Adevarata tinta pe care ar trebui sa o aiba in vedere este atingerea unor obiective electorale – respectiv convingerea electoratului ca PSD poate constitui o alternativa. Or, in prezent, PSD nu doar ca nu pare o alternativa, dar se confunda tot mai mult cu stilul politic al actualei puteri. La crizele puterii, PSD propune altele si mai mari. La stilul discursiv intolerant al celor din PD si PNL, liderii social-democrati raspund cu intoleranta si mai mare. La modelul conducerii tarii prin socuri, Geoana ofera viziunea unor socuri similare.
PSD pierde din vedere caracteristicile reale ale electoratului sau, atat cat a mai ramas. Acesta, de-a lungul anilor de tranzitie, a preferat mereu moderatia si calmul; a dorit mereu stabilitate si chiar conservatorism; a avut nevoie de ordine si a raspuns pozitiv atunci cand aceasta i-a fost garantata; a respins schimbarea facuta cu orice pret si a apreciat mesajul paternalist si protector al liderilor care ii promiteau linistea. De acest electorat, caruia Ion Iliescu a stiut mereu sa ii vorbeasca, PSD nu mai este interesat. In consecinta, marea criza cu care se va confrunta partidul pe care Mircea Geoana il conduce este aceea ca, dupa ce va obtine victoriile politice la care lucreaza cu sarg acum, nu va mai putea sa spere la sprijinul neconditionat al electoratului sau traditional. Lipsa de orizont a acestui public, care vedea in alternativa nu neaparat politici diferite, cat mai degraba o atitudine diferita, se va concretiza prin absenteism. Anul 2007 ar trebui sa fie, in traditia politica postdecembrista, anul in care se formeaza alternativa la putere. Asa s-a intamplat mereu, cu un an inainte de alegeri. Este anul in care erodarea puterii e suficient de clara pentru ca opozitia sa decida sa investeasca in propria sa imagine. 2007 nu va diferi din acest punct de vedere. PSD, pentru moment cel mai important partid din opozitie, se afla, asadar, intr-un moment decisiv. El trebuie sa aleaga intre a continua ofensiva cu armele adversarilor sai (conflictul, generarea de dispute care sa forteze electoratul sa intareasca o tabara in detrimentul celeilalte) si a incerca strategii proprii, consensuale. Revenirea la putere din 2000 (singura care poate fi privita ca etalon pentru actualul PSD) s-a facut intr-un climat politic similar cu cel din prezent, cel putin din perspectiva conflictualitatii si a instabilitatii. Atunci, PSD a mizat pe conceptul „fortei linistite”, opus galagiei tot mai mari facute de partide tot mai mici. Si a castigat de o maniera incontestabila. Acum, PSD pare ca doreste altceva. Intrand in jocul conflictual din prezent, partidul lui Geoana pare ca legitimeaza stilul „regimului Basescu”, acceptandu-i regulile. Or, daca se intampla asa, PSD nu va putea aspira la castigarea exclusiva a puterii, ci, cel mult, la impartirea ei cu ceilalti. Va insemna asta o victorie pentru PSD sau pentru Traian Basescu? Iata o intrebare la care Mircea Geoana va trebui sa mediteze nu atunci cand va vota in Parlament pentru suspendarea presedintelui, dar atunci cand se va afla in teritoriu, in fata electoratului caruia acum ii promite invingerea lui Traian Basescu cu propriile sale arme.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
