In Romania, asa cum s-a vazut si cu ocazia weekendului recent, cultura gratuitatii tinde sa devina o regula oficiala. Si, odata cu ea, tinde sa dispara definitiv orice forma de cultura civica participativa, obligatorie pentru o tara care aspira sa fie democratica si cu valori liberale. Este o tentatie facila, care are enorm de multe explicatii si care produce niste efecte in planul mentalitatii devastatoare pe termen mediu si lung. Ceea ce este cel mai grav este ca nimeni, pana in prezent, nu da semn ca s-ar opune sau ca ar vrea sa critice in vreun fel aceasta tendinta. Si aici nu ma refer doar la politicieni, ci si la societatea civila in ansamblu.
Democratia, asa cum este indeobste teoretizata, presupune un element fundamental: participarea cetatenilor la actul luarii deciziilor.
Iar aceasta participare este un act de vointa individual, bazat pe interese proprii si pe impulsuri proprii. Sute de ani, acest impuls a fost reprimat in forta, prin diverse mijloace de limitare a participarii. Afirmarea modelului democratic s-a produs cand s-a introdus universalitatea votului, in special dupa razboaiele mondiale din secolul trecut. In Romania ultimilor ani, tendinta masurabila a fost nu aceea de a inhiba participarea civica, ci de schimbare a sensului ei. Am asistat la transformarea ei intr-un proces mercantil, pur pragmatic, legat doar de motivatii financiare.
Acest mecanism nu este folosit doar de partide in campaniile electorale. Este un instrument care a fost consacrat aproape peste tot in societatea romaneasca. Si el are o legatura directa cu gestionarea banilor publici dintotdeauna. Mecanismul este acela de a simula solidaritatea si generozitatea in momente cheie, cu costuri total netransparente si cu beneficii de imagine importante. Cata vreme se fac fapte bune, e greu sa ii critici pe autori. Iar faptul ca nimeni nu controleaza cum sunt folositi banii publici pentru astfel de evenimente ajuta si mai mult. In plus, cand mediul privat stimuleaza metode de dumping nepotrivite cu spatiul comunitar pentru a rezista acestei culturi a gratuitatii (vezi concertele organizate de marile companii care vor sa intre pe piata romaneasca), statul nu se opune deloc. Pentru ca, nu-i asa, daca ar face-o, atunci ar atrage atentia asupra propriei sale probleme.
Foarte multi romani au vazut marinimia celor din PSD si PD-L in zilele de 1 si 2 mai. La munte, la mare, in Bucuresti, s-au organizat evenimente pentru public, s-a dat de mancare si de baut. S-a cantat, s-a dansat – totul aparent gratuit. A fost frumos pentru oameni care, de obicei, nu primesc nimic din partea statului. Dar a fost gratis? Categoric nu. Factura a fost taiata de niste firme, care nu vor fi controlate si care fac oricum ca bugetul sa fie si mai sarac decat era deja. Iar celor care au nevoie mereu de o masa calda si nu isi permit sa si-o cumpere, nu li se poate da sprijin zilnic, fiindca nu-i asa, nu sunt bani.
Daca iesim din orizontul ingust al agendei interne, vedem cum arata gesturile de solidaritate in tarile occidentale. 1 mai este sarbatorit si acolo cu gratare cu carnati si bere. Dar nu sunt gratuite. Se plateste, iar banii se duc spre cauze nobile – apararea locurilor de munca, actiuni de caritate etc. Nu se scurg bani publici spre populatie, ci se cere celor care pot sa stranga ceva pentru cei care nu pot. Iar statul nu face risipa in momente in care se plange ca trebuie sa se imprumute pentru a plati salariile. Si acolo au fost manifestatii, cu mii de oameni care au strigat mesaje politice. Dar au fost facute serios, cu gesturi politice clare, cu cerinte care chiar au legatura cu salvarea locurilor de munca. In Romania, politica este total rupta de viata reala. Manifestatiile se fac in jurul mititeilor, iar politicienii sunt ascultati doar cand vin si dau ceva gratis celor multi.
Este bine ca se fac gesturi de sprijinire a populatiei. Mult mai corect ar fi insa ca aceste gesturi de solidaritate sa fie facute transparent si cuantificat, mai ales cand este vorba de banii publici. Dar aici ajungem la adevarata problema. Intr-o tara in care se deturneaza atat de multi bani publici spre cauze controversate si in care se face atata tapaj despre coruptie, nu vi se pare surprinzatoare absenta de pe agenda publica a oricarei discutii referitoare la finantarea campaniilor electorale? Nu am avut nici un scandal important in 20 de ani de democratie. Nici politicienii nu se cearta pe acest subiect, dar nici presa sau societatea civila nu insista. Nu am avut nici o ancheta serioasa care sa explice diferentele dintre cifrele oficiale vehiculate de partide si cele pe care piata le cunoaste in realitate. De ce? Cata vreme aceasta cultura a gratuitatii functioneaza, ea nu este contestata, ci folosita. Chiar si atunci cand se vede urat. Ca acum cand, fiind criza, banii sunt tot mai putini. Prin urmare, incepe sa se puna problema alegerii prioritatilor. Iar raspunsul politicienilor l-am vazut: mai putin la educatie (domeniu care ar face romanii sa fie ceva mai critici si mai exigenti cu cei care ii conduc) si mai mult la distractie (fie ca inseamna imnuri turistice, spoturi pentru doamna Ritzi, concerte gratuite pe litoral sau mici dati de primarie in parcuri).
Solutia ar fi, teoretic, simpla: controlul real al folosirii fondurilor publice. Pentru asta, trebuie insa ca politicienii sa fie dispusi sa renunte la puterea lor. Ceea ce, sa fim seriosi, nu vor face niciodata, decat daca sunt fortati. De cine? Cu siguranta, nu de o populatie dresata cu mici, bere si concursuri de calarie politica.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
