Una din noile surprize ale sondajelor de opinie din aceasta perioada tinde sa devina aplicarea teoriei spiralei tacerii la electoratul traditional al PSD. Altfel spus, exista oameni care sunt, prin toate caracteristicile lor, votanti obisnuiti ai PSD (simpatizanti ai liderilor PSD, spre exemplu), dar care, atunci cand se pune problema asumarii efective a unei optiuni de vot, devin nehotarati sau chiar opteaza pentru alte partide. Acest grup a crescut destul de mult in ultimele luni, fenomen care arata ca PSD devine tot mai mult o optiune de vot indezirabila. Multe sunt motivele pentru care se intampla acest lucru, printre ele numarandu-se atat demonizarea mediatica a PSD de dupa 2004, cat si incertitudinea de la varful partidului. Exista insa si cauze care tin de lipsa de coerenta a noului proiect politic propus de Mircea Geoana.

Atunci cand analizam felul in care evolueaza actualul presedinte al PSD, trebuie sa tinem cont de traseul „modelului” sau politic, britanicul Tony Blair. In repetate randuri s-a vazut dorinta lui Geoana de a aduce in Romania experienta „New Labour”, care a dus la transformari majore in viata politica engleza.

O scurta comparatie: in momentul in care Blair a preluat conducerea partidului, situatia laburistilor era relativ dificila; puternic atasata miscarii muncitoresti, viziunea stangii britanice nu reusea sa ii invinga pe conservatori in ciuda esecurilor majore ale acestora. In Romania, nu putem vorbi de acelasi lucru – schimbarea la varful social-democratilor s-a facut intr-un moment de erodare proprie, nu a adversarilor. Asadar, conditiile sunt mai grele pentru Mircea Geoana.

Venirea la putere a lui Blair a fost o solutie nespecifica, fiindca acesta nu era un lider de stanga propriu-zis. Provenind mai degraba dintr-un mediu conservator, el reprezenta o solutie atractiva pentru un electorat mai larg: simpatizat si de publicul care nu era de stanga, tanar si dinamic, Blair a devenit candidat la postul de premier. Aici, situatia e similara. Mircea Geoana nu este candidatul specific al stangii romanesti. Este in general preferat de un public neutru, chiar din zona de dreapta. E acceptat ca fiind un politician modern, de filiatie occidentala, si are capacitatea de a fi placut de categorii electorale noi.

Apare insa o diferenta. Blair a fost acceptat drept candidat in momentul in care s-a realizat o intelegere cu Gordon Brown, principalul sau contracandidat. Acesta, un sustinator fervent al sindicatelor, desi apreciat de militanti, nu era la fel de „vandabil” pentru publicul larg. Prin urmare, s-a retras din cursa si a devenit colaboratorul cel mai apropiat al lui Blair. Timp de 12 ani, a ramas alaturi de Blair, abia acum urmand sa preia conducerea efectiva a ce a mai ramas din formatiunea laburista. In Romania, Geoana a repetat scenariul britanic doar pentru un an de zile.

L-a luat aproape de el nu pe principalul contracandidat (fie el Iliescu sau Nastase), ci pe un alt personaj puternic, tot sindicalist, tot apreciat de militanti – Miron Mitrea. In loc sa formeze insa impreuna o echipa capabila sa atraga categorii diferite de electorat (atat stanga traditionala, care putea fi asigurata de eficienta lui Mitrea, cat si zona de centru, usor de sedus de catre Geoana), cei doi au devenit rapid adversari.

Revenim la modelul britanic. Cu un candidat sugerat de sondaje, ce s-a intamplat cu laburistii? Au inceput reformele, Tony Blair anuntand la finalul lui 1994 finalul social-democratiei britanice. Ulterior, s-a tinut de cuvant: renuntand la discursul muncitoresc, s-a orientat spre centru-dreapta; laburistii au devenit un partid preocupat de soarta micilor intreprinzatori si a oamenilor de afaceri, iar politicile au devenit mult mai axate pe cresterea economica si pe descentralizare. Care sunt insa efectele a 12 ani de reforme: asistam la o ruptura fata de stanga traditionala, la o ostilizare a sindicatelor, la o scadere a numarului de aderenti si la o demonizare a conceptelor de „new labour” si de „a treia cale”.

Este PSD pe cale sa repete acest traseu? Probabil ca da, daca Geoana va avea suficienta inteligenta politica pentru a se mentine la varf si pentru a cataliza diverse majoritati in jurul unor obiective politice punctuale. Este insa utila pentru stanga o astfel de traiectorie? Aici e greu de raspuns. Mircea Geoana tinde sa devina un lider tot mai puternic in interiorul PSD, fapt care ii va asigura posibilitatea de a aprofunda „revolutia binelui”. Cum se face insa ca, pe masura ce Geoana isi consolideaza pozitia, electoratul traditional al partidului devine tot mai temator in a-si recunoaste deschis optiunea electorala? Acesta este indicatorul pe care presedintele PSD ar trebui sa il urmareasca atunci cand isi evalueaza succesul reformelor.

Articol publicat si in Ziarul Financiar

Persoane de interes:    Mircea Geoană    Miron Mitrea   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro