Nu vreau sa vorbesc aici despre schimbarea de brand de la PSD (aparitia cocorilor), deoarece evenimentul este inca insuficient de neclar pentru a sti daca el reprezinta de fapt o decizie de mare amploare. In prezent, PSD e inca suficient de inconstant pentru a nu putea afirma cu certitudine care este directia catre care se merge.

Certe sunt insa declaratiile. Iar din analiza lor vedem nu neaparat cum stau lucrurile la varf, ci, cel mai important din punctul de vedere al opiniei publice, cum se pozitioneaza liderii PSD fata de societate. Respectiv, capacitatea lor de a se prezenta in fata electoratului (propriu, in special) ca actori credibili.

Evenimentul de vineri a confirmat o tendinta care parea ca se contureaza tot mai clar in ultima perioada. Este vorba de afirmarea lui Marian Vanghelie ca legatura a partidului cu electoratul si de impunerea sa ca stindard al luptei impotriva „portocaliilor”.

La plimbarea in rosu din Piata Universitatii, Marian Vanghelie a fost un personaj mult mai vizibil si, atentie, mult mai incisiv decat Mircea Geoana. In interviurile televizate, presedintele PSD a fost clar eclipsat de primarul de sector, nu neaparat prin elocventa sau prin limbaj, ci prin optiunile discursive si prin abordarile concrete. Mircea Geoana a vorbit plat despre Romania, despre nevoia generala de schimbare, despre nemultumiri ipotetice ale populatiei.

In acelasi timp, in stilul sau deja traditional, Vanghelie s-a referit acid la probleme foarte concrete din Bucuresti: inlocuirea bordurilor, rododendroni, strazi fara canalizare, drumuri stricate. Chiar daca reporterii TV au avut tentatia de a ridiculiza discursul lui Vanghelie, acesta a fost mult mai plin de continut decat discursul lui Mircea Geoana. Ceea ce, pentru un lider de partid, este problematic. Mai ales daca ne aducem aminte ca nu demult Vanghelie era mai degraba rejectat de partid ca simbol indezirabil si ca formula nepotrivita pentru reformarea acestuia.

Au fost impresionante doua elemente – faptul ca Marian Vanghelie este capabil sa transmita mesaje simple si directe, care pot ajunge fara probleme la electoratul traditional al PSD, precum si incapacitatea liderului Mircea Geoana de a mima macar entuziasmul fata de o actiune ce se dorea o demonstratie de forta. Nu discutam aici despre resorturile interne ale actiunii de vineri (cine a asigurat resursele, ai cui erau oamenii care au venit in Piata, cine si cat au contribuit pentru ca evenimentul sa fie un succes). Ca imagine, a contat semnalul pe care atitudinile si mesajele celor doi lideri l-au transmis. Iar acest mesaj este ca Marian Vanghelie da tonul atacurilor la putere in prezent. Foarte probabil, unul dintre calculele pe care primarul de sector le face este acela ca, prin implicarea sa, se va afirma atat ca viitor candidat al partidului la fotoliul de primar general al Bucurestiului, dar si ca viitor aspirant la conducerea organizatiei PSD Bucuresti.

Sa nu uitam ca Vanghelie este, in prezent, unul dintre cei mai activi lideri ai acestui partid, el declansand de curand o ofensiva cel putin interesanta cu privire la activitatea administratiei locale din Bucuresti. Dinamismul sau vine pe fondul aparentului blocaj din PSD, un partid care se misca in continuare haotic, care experimenteaza constant forme dinamice de actiune si care nu stie foarte clar cum sa reactioneze la ofensiva institutionala a lui Mircea Geoana.

Cand doi se cearta, al treilea castiga. Conform acestei zicale, Geoana a reusit sa devina presedinte al partidului. Au pierdut atunci si Adrian Nastase (care a devenit astazi un personaj al istoriei PSD), dar si Ion Iliescu (care nu stie foarte clar cum sa canalizeze intr-o formula politica tot mai fragilul sau capital politic personal). In prezent insa, castigatorul Geoana pare sa ii cedeze initiativa publica lui Marian Vanghelie. Poate ca Mircea Geoana este preocupat de reforma interna. Poate ca aceasta reforma, desi nevizibila pentru societate, este operata cu profesionism si rigoare din laboratoarele partidului.

Poate ca efectele reformei se vor vedea in desemnarea unor candidati mai curati, mai putin atacabili, mai apropiati de cerintele societatii civile. Cert este insa ca, intre timp, Mircea Geoana pierde initiativa publica. Ofensivele sale sunt tot mai fragile, implicarea sa in scenarii legate de revenirea la putere ii distruge virulenta mesajului de opozitie, iar capacitatea sa de a transmite mesaje despre nevoia schimbarii se diminueaza tot mai mult.

Pe acest fond, cel care castiga este primarul Vanghelie. El devine, pe furis, vocea cea mai vizibila a partidului si singurul care pare dispus sa inceapa, pe fata, o lupta apriga impotriva puterii. Si o face dand un semnal pe care, pana la urma, si alti primari din tara il pot urma. Lupta de gherila din administratia publica nu este, de altfel, o inovatie a lui Vanghelie, ci chiar a lui Traian Basescu.

Iar in momentul in care va fi clar ca PSD poate tine piept puterii printr-un discurs simplu, fara subtilitati, ideea reformelor majore, structurale, de care vorbesc astazi atat grupul de la Cluj (o entitate care are obiective extrem de frumoase, dar care nu se potrivesc absolut deloc cu electoratul de stanga din Romania), cat si presedintele partidului, va fi tot mai greu de sustinut. Iar atunci, PSD va trebui sa decida daca accepta sa piarda timp, energie si oportunitati prin proiecte teoretice sau daca se va arunca asupra adversarilor sai politici, asa cum a facut-o de fiecare data cand si-a propus sa revina la putere. Cu sau fara Vanghelie ca principal purtator de mesaj. Cu sau fara Mircea Geoana ca presedinte de partid.

Articol publicat si in Ziarul Financiar

Persoane de interes:    Marian Vanghelie    Mircea Geoană    Traian Basescu   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro