Ultima saptamana a inceput si s-a terminat cu scandaluri. Daca ii ascultam cu atentie pe politicieni si pe formatorii de opinie, ar trebui sa credem ca actorul principal al vietii politice din Romania este Traian Basescu. Ca el este vinovat de ce i se intampla atat lui Nastase si altor lideri PSD, cat si lui Patriciu si guvernarii conduse de liberali. Ca el pune la cale toate actiunile justitiei si ca scopul sau final este anihilarea adversarilor politici. Ca, pentru acest obiectiv, ar fi in stare sa incalce regulile democratice.

Daca este sau nu asa, nu putem sti. Intreaga discutie se poarta in zona imaginii, a speculatiei, a motivatiilor prezumate. Ar putea exista motive credibile care sa indice ca ofensiva justitiei nu este un demers obiectiv, ci o razbunare politica impotriva PSD. Sau ca atacurile la PSD sunt masti sub care se ascunde subminarea partenerilor de coalitie, in speta a lui Calin Popescu Tariceanu, care nu a acceptat sa se dea la o parte atunci cand presedintele i-a cerut-o. Desi aceste motivatii pot fi demonstrate teoretic, in plan concret nu avem nimic. Dimpotriva, asistam de mai multe saptamani la un spectacol mediatic fara precedent, in care conteaza doar luminile si umbrele.

Lupta impotriva coruptiei ofera semnale pozitive. E bine ca se incepe anchetarea mai multor demnitari, fiindca se inlatura mitul ca acestia sunt inexpugnabili. Nu este insa suficient. Noua putere a facut mai mult decat precedenta, dar e nevoie, pe de o parte, ca anchetele sa duca la verdicte obiective si bine fundamentate si, pe de alta parte, ca lupta impotriva coruptiei sa nu fie facuta cu orice pret. Incalcarea drepturilor sau a regulilor democratiei nu este un pret acceptabil. Pentru ca, altfel, aceasta campanie nu ar mai ajuta la consolidarea democratiei, ci doar la consolidarea puterii politice a celor care o coordoneaza.

Spectacolul mediatic din aceste zile este periculos, tocmai pentru ca el se desfasoara doar la nivel de imagine. La aceasta stare de fapt contribuie ambele parti: justitia, pentru ca adopta un comportament transparent doar pe jumatate (si afecteaza astfel credibilitatea publica a celor pe care ii cerceteaza), iar cei anchetati, pentru ca nu ofera justitiei respectul pe care il clamau anterior. Acceptand presa ca domeniu al disputei lor, accepta si disponibilitatea acesteia de a da verdicte. Si, in consecinta, se comporta in functie de verdictele presei si nu ale justitiei. Favorizand disputa de credibilitate, toti cei implicati sugereaza ca verdictul justitiei nu conteaza de fapt. Cei anchetati arata ca sunt victime nevinovate, iar anchetatorii si sustinatorii lor vorbesc despre cazuri ca despre vinovatii certe.

Dar la ce se ajunge punand pe primul plan imaginea? Mai intai, in acest joc castiga doar cei care se raporteaza la imagine. Elementul cel mai important in ecuatie este credibilitatea. Pe acest teritoriu, se confrunta „imagini”, victorios fiind cel care se bucura de cel mai mare respect din partea populatiei. In prezent, aceasta pozitie este ocupata de Traian Basescu. Drept consecinta, presedintele se afla in centrul agendei publice: ca lider care vrea fuziunea PNL-PD si alegeri anticipate, care se opune proiectelor minoritatii maghiare, care sustine campania impotriva liderilor PSD sau solicita verificarea deciziilor guvernului. Subiectele care conteaza pentru oamenii obisnuiti sunt tratate tot din perspectiva potentialului lor de imagine. Despre educatie (domeniu care are nevoie de imbunatatiri la scara geologica) se vorbeste doar cand presedintele viziteaza grevisti ai foamei. La sanatate, conteaza mai mult razboiul Nicolaescu-Oprescu decat tema dezvoltarii pe fond a serviciilor medicale. In economie, se vad doar conflictele dintre grupurile de interese, estompandu-se supraincalzirea care afecteaza, prin inflatie mai mare si prin scaderea ritmului de crestere, veniturile populatiei. Iar lista poate continua.

De fiecare data cand problema se pune asa, se creeaza un bun prilej pentru presedinte de a interveni si de a decide solutiile de urmat, beneficiind de realitatea ca, in topul credibilitatii, alaturi de Traian Basescu, nu prea se mai afla nimeni. Impresia lasata oamenilor obisnuiti este una favorabila: presedintele se ocupa de toate, demonstrand ca problemele se pot rezolva. Nu mai conteaza puterea reala si nici responsabilitatile pe care, periodic, presedintele pretinde ca nu le detine, fiindca puterea simbolica este mereu mai mare. Astfel, ajunge sa conteze mai degraba credibilitatea decat corectitudinea (inclusiv din punct de vedere juridic). Legitimitatea si legalitatea pot convietui cata vreme nu intra in conflict. Intr-o tara democratica, a doua ar trebui sa castige oricand. In Romania, raportul de forte pare insa inversat. Se poate ignora o decizie a justitiei, daca cel care o face are o legitimitate superioara acesteia (Basescu nu este tras la raspundere cand adopta acest comportament, in timp ce Eugen Nicolaescu, intr-o situatie identica, este criticat tocmai de Basescu). Daca societatea romaneasca va accepta sa prefere legitimitatea in locul legalitatii (considerandu-le criterii intersanjabile), atunci risca sa depinda de bunul plac al lui Traian Basescu. Datorita prevalentei imaginii, el a ajuns sa aiba cea mai mare putere simbolica din Romania de astazi. Aceasta poate fi oricand convertita in putere efectiva, aproape in orice domeniu de activitate. Depinde de el sa foloseasca aceasta putere pentru consolidarea democratiei sau pentru consolidarea propriei puteri. Sedinta CSAT si consultarile de la Controceni ar putea sa ne lamureasca in legatura cu acest aspect.

Articol publicat si in Ziarul Financiar


Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro