Noua „platforma” politica lansata de Theodor Stolojan si de prietenii acestuia tinde sa devina un studiu de caz paradigmatic pentru aplicarea cliseelor in viata politica romaneasca. Departe de a fi o „revolutie doctrinara”, documentul lansat de membrii exclusi ai PNL contine un amalgam eterogen de concepte (variind cu dezinvoltura de la stanga la dreapta) care creeaza varianta liberala de populism. Dar, dincolo de analiza continutului acestei platforme (care ar evidentia creativitatea si eclectismul doctrinarilor autohtoni) e foarte interesanta atitudinea celor doua grupari.
Asistam in aceste luni la un balet foarte ciudat, la care participa atat cei exclusi din PNL, cat si cei care exercita in prezent conducerea acestui partid. Ambele parti vorbesc despre dreapta, despre doctrina, despre liberalism. Ambele parti isi revendica sustinerea adevaratilor liberali din Romania. Ambele parti incearca sa isi defineasca pasii pornind de la paradigma nevoii unei unitati a dreptei. Toate acestea sunt iluzii. In Romania, desi exista un electorat liberal important, nu exista politica liberala autentica. Guvernarile la care au participat membrii PNL au fost dominate de fiscalitate excesiva, de etatism si de preocupare pentru problematica sociala. Proiectele pe care le propun ambele echipe nu raspund, de fapt, bazei sociale cu iz liberal din Romania, tot mai mare in ultimii ani. E un joc de imagine, care ascunde insa adevaratele motive ale disputei, fara legatura cu reprezentarea liberalismului.
Cele doua parti refuza sa accepte, discursiv, noua paradigma functionala a vietii politice romanesti – raportarea la Traian Basescu. Presedintele este, in prezent, noul si singurul reper care conteaza pe scena politica, cel de la care se asteapta idei si de la care se pretinde definirea agendei politice. Parasirea guvernarii si inceperea framantarilor interne au dus la pierderea de catre PSD a posturii de reper principal in viata politica romaneasca. Daca, inainte de 2004, partidele si politicienii se imparteau in sustinatorii si adversarii PSD, acum impartirea se face in functie de atitudinea fata de locatarul de la Cotroceni.
Pentru liberali, situatia este delicata. Acceptarea acestui reper este echivalenta cu recunoasterea lipsei de relevanta a doctrinei liberale. Or, timp de 16 ani, liberalii au incercat sa se singularizeze in Romania tocmai prin atasamentul fata de aceasta doctrina. Acum, cand trebuie sa aleaga in functie de preferinta fata de o persoana, se simte confuzia. Dar alegerea trebuie facuta, fapt stiut atat de grupul Stolojan, cat si de grupul Tariceanu. Vor avea un mare avantaj cei care vor recunoaste public acest lucru. Fiindca atunci va fi foarte clara alegerea si va fi mult mai simplu de argumentat o optiune politica sau alta. Se vede deja ca propunerile gruparii Stolojan-Stoica de a lansa un liberalism de dreapta care preia populismul democratilor reprezinta o forma tot mai greu de justificat. Intr-un fel, situatia seamana cu artificialitatea care ar fi trebuit sa fie generata de alegerile anticipate (acel joc in care guvernantii se fac ca isi dau demisia, cei din parlament se fac ca o accepta, iar apoi se fac cu totii ca e criza si ca e nevoie de alegeri). Liberalii lui Stoica se fac ca propun un alt liberalism, ca nu se mai poate in PNL, ca e loc de o noua platforma, dar in final tintesc spre exact acelasi proiect politic pe care l-au sustinut de la inceput – proiectul lui Traian Basescu (fie ca se cheama Alianta sau nu). Mai exista o greseala, care deriva de aceasta data din incercarea exacerbarii modelului Basescu. Presedintele Romaniei a reusit sa impuna in societate modelul unui lider de partid care domina prin propria personalitate, intr-o masura mai mare decat prin structuri, doctrina si alte resurse. Atat Stolojan, cat si Tariceanu incearca acum sa arate ca pot si ei sa traga dupa ei partide si, implicit, procente electorale sau beneficii de guvernare, doar pe baza prestatiei personale. E o decizie gresita, tocmai pentru ca modelul Basescu reprezinta o exceptie. El nu doar ca nu poate deveni paradigma, dar e greu de crezut ca are substanta in sine. Succesul lui Basescu nu se datoreaza doar prestatiei personale (chiar daca populatia crede asta), ci si unei viziuni politice consistente (fie ea si populista) sau unui efort de structura (aici adunandu-se nu doar organizatiile PD, dar si echipa grupurilor de interese pretins legitime). Crezand ca pot repeta modelul Basescu, liberalii tind sa isi submineze treptat toate sansele de a capta electoratul din zona clasei mijlocii. Aceeasi greseala o face, in paralel, si conducerea PSD, care isi rupe si ea legatura cu baza sociala tocmai pentru ca urmareste sa il transforme pe Geoana intr-un personaj de tip Basescu.
In prezent, liberalii au inceput o lupta directa. O lupta pentru suprematie, pentru exclusivitate asupra discursului de dreapta, pentru impunerea propriei variante asupra relatiei cu PD si asupra evolutiei guvernarii actuale. E greu de crezut ca cineva ar putea castiga aceasta lupta, fiindca ea ignora o regula fundamentala in politica – reprezentarea. Electoratul liberal nu isi doreste aceasta scindare si nici nu intelege motivele pe care cele doua tabere le ofera. Si, in timp ce Tariceanu si Stolojan se erodeaza constant in aceasta batalie, cel care va profita cu siguranta va fi Traian Basescu. Refuzand sa accepte ca miza luptei lor e Traian Basescu, liberalii ii fac acestuia o mare favoare: ii permit sa stea deoparte si sa constate cum „partenerii” sai preiau toate costurile negative. Ba mai mult, ii permit sa castige din nou, orice s-ar intampla.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
