Pentru orice observator atent al vietii politice din Romania este clar ca sistemul nu e functional. Chiar daca oficial avem institutii, legi, reguli, dezbateri, putere, opozitie, societate civila, mass-media, in fond ne dam seama ca, in ciuda existentei tuturor acestora, gradul de libertate al unui om obisnuit in fata ineficientei politicienilor este minuscul. Ce poate face un cetatean nemultumit de modul in care alesul sau (primar, consilier local, parlamentar sau presedinte) isi exercita mandatul? Poate da in judecata un primar pentru ca nu rezolva rapid o problema aparuta si sesizata institutiilor pe care acesta le coordoneaza? Probabil ca da, dar sansele sale de reusita sunt nule. Poate atrage atentia mass-media pentru a sesiza problema in cauza si pentru a crea, in acest fel, presiune publica? Da, dar numai daca tema este senzationala si poate, astfel, sa asigure un rating suficient postului de televiziune interesat. Poate sa cointereseze un partid de opozitie sau chiar partidul din care alesul face parte pentru a genera o reactie politica? Si aici raspunsul depinde de disponibilitatea celor care iau decizii in respectivele partide de a prelua teme si de a lovi pe mai departe intr-un demnitar, cu riscul de a strica retelele functionale prin care politicienii devin mai degraba parte dintr-o casta decat voci ale celor care i-au votat.
De fapt, un om obisnuit are foarte putine parghii prin care poate cere socoteala unui ales. In afara votului exercitat o data la patru ani, nu prea poate face nimic. De ce? Pentru ca nici institutiile statului si nici celelalte forme de organizare a vietii politice (partide, organizatii civice) nu dau posibilitatea unui cetatean sa se implice direct in controlarea si sanctionarea unui ales care nu isi exercita mandatul conform celor promise.
La aceasta problema, rezolvarea propusa de politicieni si de reprezentantii societatii civile a fost votul uninominal. Acesta (in fapt, votul derivat din sistemul electoral majoritar cu scrutin uninominal) a fost prezentat ca solutie universala, care va rezolva rapid toate problemele generate de actuala stare de lucruri: slaba notorietate a politicienilor, desemnarea de la centru a candidatilor de pe liste, increderea scazuta in Parlament, responsabilitatea minimalista a alesilor, lipsa de control asupra acestora etc. Daca se intra in argumentele teoretice sustinute de cei care promoveaza votul uninominal, se constata insa usor ca mitul nu se sustine. Acesta favorizeaza o polarizare accentuata, o crestere a cheltuielilor de campanie, o personalizare si mai pronuntata a vietii publice si, poate cel mai important, o distorsionare si mai puternica a reprezentativitatii. Una din descrierile-soc ale sistemului politic romanesc, foarte putin discutata public, arata ca, in ciuda aparentelor, el are efecte majoritariste. Iar aceste efecte se refera la accentuarea puterii partidelor mari si la eliminarea sau scaderea ponderii partidelor mici. Adica exact (unele din) efectele dorite prin votul uninominal.
Argumentele teoretice sunt insa intr-o foarte mica masura luate in calcul. Pe motiv ca timp de 16 ani nu s-a facut nimic, politicienii grabesc excesiv procesul, apeland la argumente de ordin populist. Simplificand lucrurile, ei nu fac decat sa distruga orice sansa ca astfel de modificari sa se produca, fiindca variantele simpliste sunt si cele mai periculoase.
Spre comparatie, modelul propus de Asociatia Pro Democratia este foarte greu de rezumat in cateva cuvinte, fiindca el se refera la o compensare intre cele doua formule de vot. Mai mult, el implica o repartizare foarte complicata a mandatelor, la nivel local si central, cu efecte de natura proportionala. Un asemenea proiect nu doar ca e greu de prezentat public, dar e greu de inteles si de catre politicieni. Or, aici politicienii au si ei dreptate: daca varianta discutata nu e usor de inteles, nu se va coagula niciodata o majoritate pentru a o sustine. Iar daca nu se va coagula o majoritate, nu avem de ce sa discutam despre votul uninominal.
Ceea ce politicienii nu recunosc este ca, in ciuda declaratiilor de intentie foarte pasionale, nu exista si nu vor exista perspective reale pentru ca asemenea modificari sa intruneasca sprijinul majoritatii. Deja ne apropiem de alegerile europene (care, desi au fost reglementate de comisii, nu a fost inca legiferate in plen), vor urma alegeri locale, apoi generale (daca nu cumva ordinea se schimba), iar apoi prezidentiale. Nu va mai exista timpul necesar pentru un asemenea efort. Cat despre vointa politica, nu mai are sens sa vorbim.
Pentru Romania, situatia e aparent fara iesire. Tendinta e aceea de accentuare a formulelor majoritariste. Invingatorul vrea sa ia totul si, mai nou, chiar cere totul. Sistemul e insa suficient de rigid pentru a nu permite modificari in acest sens. Mai mult, cei care nu sunt in frunte si nici nu au perspective de a ajunge acolo prea curand nu vor sustine niciodata schimbarea actualelor reguli inainte de alegeri.
Exista doar o singura varianta de succes: cea in care cat mai multi dintre participantii la jocul politic se pun de acord. Adica modificarile pentru accentuarea majoritarismului se fac numai printr-un exercitiu de consens. Dar, daca ajungem sa realizam un asemenea exercitiu de intelegere (iar ultimii 16 ani au aratat ca momentele de consensualism efectiv au fost exceptii), de ce mai avem nevoie de trecerea la majoritarism?
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
