Politica romaneasca nu mai produce solutii. Iar atunci cand inventeaza cate ceva, societatea nu le mai accepta. Asa incat acum, cand era nevoie mai mult ca oricand de solutii economice, lipsesc de fapt optiunile. Actualul guvern este ocupat cu razboiul de imagine dintre cele doua partide care formeaza Parteneriatul pentru Romania. PNL nu a gasit inca suficiente cai pentru a-si promova ideile si pentru a demonstra ca planurile sale anti-criza nu sunt doar continuari infertile ale planului Tariceanu. UDMR participa la dezbaterile concrete doar atunci cand in joc sunt diverse beneficii pragmatice. Iar PRM nu va dori din principiu sa participe la discutii constructive, fiindca absenta fondului il ajuta sa creasca.

Zvonurile dinspre economie, coroborate cu semnalele pesimiste emise de structurile externe, precum si comentariile analistilor economici anunta o toamna catastrofala.

Banii pentru salarii sunt pe sfarsite, iar imprumuturile constante pe care statul le face vor duce in scurt timp la colaps financiar. Derapajul economic despre care vorbea preventiv Traian Basescu tinde sa devina inevitabil. Iar toamna va coincide cu un moment fundamental al acestor ani – campania prezidentiala. Adica punctul final al unui ciclu electoral aparent nesfarsit, care a inceput in 2007 si care va fi reunit cinci alegeri si doua referendumuri. Inainte de a discuta despre ce se va intampla dupa aceste alegeri – dezbaterea reala care ar trebui sa domine societatea noastra in prezent – trebuie sa vedem care sunt solutiile pe care politicul le are la dispozitie pentru a eficientiza statul in actualul context. Economia merge prost, ceea ce inseamna ca locurile de munca sunt in pericol, iar veniturile populatiei scad. Ce face statul in acest context pentru a bloca actuala tendinta si pentru a repune economia pe drumul cel bun? Nu mare lucru. Planul anti-criza anuntat pompos la inceputul anului nu este aplicat. Banii imprumutati nu au stimulat economia sa isi reia cresterea si sa reporneasca creditarea. Iar diversele proiecte prezentate fastuos (Prima casa, de pilda) nu par sa aiba si alta finalitate decat cea discursiva.

Statul are la dispozitie doua cai pentru a determina efecte in economie. Sa isi asume un rol mai mare si mai dominator (tendinta statelor din perioada fostei mari recesiuni din interbelic), care duce la pierderea unor libertati si chiar la legitimarea unor conducatori autoritari sau totalitari. Sau sa stimuleze si mai mult societatea sa participe la luarea deciziilor politice si sa dea o legitimitate populara noilor planuri create de specialisti.
Evident, prima solutie ar trebui exclusa din start, de catre toti cei care tinem la principiile democratice. Chiar daca suna bine ca un comandant suprem sa isi asume un rol calauzitor si sa conduca ferm corabia in timp de furtuna, solutia de acest tip a condus mereu la dictatura, cu exceptia notabila a mediului anglo-saxon, unde democratiile au fost suficient de consolidate pentru a putea inlocui un Roosevelt sau un Churchill atunci cand pericolul a trecut. In Romania, aceasta prima solutie a statului autoritar va fi insa propavaduita in aceasta toamna de doua voci: Vadim Tudor si Traian Basescu. Primul, cu o retorica deja cunoscuta, axata pe furia impotriva unei clase politice tot mai apatice, mai corupte si mai inchistate. Al doilea, ca o varianta mai democratica si mai acceptabila, aparent, a primului si cu iluzia ca este un „rau mai mic”. Excesele autoritariste produse insa in acesti cinci ani ne arata foarte clar ca riscurile sunt cel putin la fel de mari pentru democratie si cu una, si cu cealalta dintre variante.
A doua solutie e frumoasa pe hartie. Presupune doi pasi: reformarea autentica a partidelor si deschiderea lor spre societate (astfel incat sa nu mai fie cluburi dominate de finantatori si grupuri de interese, asa cum sunt in prezent) si, respectiv, folosirea marketingului politic in sensul sau autentic, pentru a comunica populatiei solutiile tehnice alternative la care au ajuns in prezent specialistii. E nevoie insa de renuntarea la utilizarea instrumentala a marketingului politic (ceea ce s-a intamplat in ultimii ani, cand partidele au mimat in campanii comunicarea si au preferat dezvoltarea unor mecanisme de convingere nepolitica a alegatorilor sa vina la vot, eliminand functia reala a marketingului politic). La ce vedem insa in cele trei partide politice importante, este clar ca aceste formule nu vor functiona. „Clanurile” politice nu se vor deschide spre populatie, ci dimpotriva, se vor inchide si mai mult. Pe timp de criza, vor crede ca e natural sa nu se expuna unor convulsii democratice autentice, care risca distrugerea unor status-quo-uri caldute. De asemenea, ce sens are sa investeasca in comunicare profesionista cu electoratul in ceea ce priveste solutiile economice, cata vreme e mai simplu sa cumperi ziaristii de monden si sa faci stiri alaturi de „cocalarii” si „pitipoancele” care umplu primele pagini ale ziarelor de mare tiraj din Romania? A comunica solutii de criza si a investi intr-o comunicare autentica despre acestea este mult mai greu si mai migalos decat orice alt mijloc de comunicare. Prin urmare, la ce bun?
Iata de ce, in urmatoarele luni, desi toata lumea va vorbi despre criza economica si despre problemele care ea le aduce, politica romaneasca nu va produce solutii autentice. Vor aparea bombe de imagine si iluzii ale unor solutii punctuale. Iar singura solutie va parea tot „liderul providential”. Programele autentice vor lipsi, asa cum au lipsit si in ultimii ani. Iar inertia politica actuala va continua, in detrimentul tuturor. Doar ca acest „detriment” este pe termen mediu si lung. Iar, dupa cum stim, politicianul nostru judeca doar pe termen scurt. Adica perioada in care fiecare poate spera la un tun similar cu cel dat de „speranta” PD-L, dna Ridzi.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Persoane de interes:    Traian Basescu   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro