In numele statului

Demult nu am mai vazut o atat de mare frenezie anti-statala in Romania. Nu doar anti-politicieni (asta e normal), nu doar impotriva unor persoane anume (care au esuat lamentabil si reprobabil intr-un caz atat de flagrant precum accidentul din Apuseni), ci si anti-stat in sine, ca structura de ansamblu. “Statul a esuat”, “statul nu ne apara daca patim ceva”, “statul nu este capabil”, “statul exista degeaba” etc.

Ce pot intelege, din aceasta atitudine cvasi-generalizata in mass-media, cei care lucreaza in structurile finantate de stat si care, de fapt, isi fac datoria onest si eficient? Pompierii, militarii, jandarmii, politistii, angajatii de la SMURD sau ISU? Majoritatea covarsitoare lucreaza corect si isi ajuta semenii zi de zi. Fara ei, am fi o tara in care regula ar fi legea junglei – oameni loviti in cap pe strada, violuri, talharii si omoruri, preluarea fortata a proprietatii, fara spitale, fara scoli, fara servicii de asistenta sociala… Una este sa ceri statului sa performeze mult mai bine, sau sa reactioneze rapid atunci cand esueaza (precum a fost, partial, luni), si alta este sa promovezi zilnic, intens si isteric, moartea statului. Cei care isi asuma acest din urma demers o fac fie pentru ca nu sunt constienti de consecintele reale a ceea ce fac, fie pentru ca isi doresc o societate anarhica, in care sa nu existe servicii publice si in care sa se descurce fiecare cum poate.

Stiu ca multi din cei care citesc acest text isi imagineaza ca, de fapt, se descurca oricum fiecare cum poate. Nu este asa decat pentru foarte putini dintre noi. Cei care isi lasa masina in parcare fara panica minut de minut ca le va fi furata sau vandalizata, care merg cu transportul public fara grija ca nu vor iesi in viata din aceasta aventura sau care au curaj sa mearga pe strada dupa lasarea intunericului, fara sa stie – sunt beneficiari ai existentei unui stat functional. Un stat care, de fapt, este descris chiar de catre Freedom House in ultimul sau raport ca unul liber (Romania, din punctul asta de vedere, face parte din tarile civilizate, in care drepturile fundamentale sunt aparate). Un stat care face parte din clubul cu standardele cele mai inalte de performanta (Uniunea Europana) si in care exista in continuare servicii publice printre cele mai eficiente in lume (da, de exemplu, sistemul SMURD este luat ca exemplu de bune practici in state cu democratii mai vechi ca ale noastre). Un stat care devine performant in economie (nu mai este la fel de greoi ca in urma cu ceva ani – acum, dimpotriva, poate deveni un actor regional interesant in diverse competitii, precum cea legata de resursele energetice). Si un stat in care reincepe sa fie crestere economica si in care tot mai multe reguli democratice functioneaza (vedeti cel mai recent articol The Economist, despre Romania, in care se recunosc constant progresele, nu doar din economie, dar si din zona reformelor si a statului de drept).

Furia starnita de reactia slaba de luni (esecul total nejustificat al localizarii de catre STS si ROMATSA, urmat de gafele celor de la ISU) este total justificata. Nu este justificat insa excesul anti-statal din aceste zile, care poate produce pagube greu de acoperit in urmatorii ani. Un stat decredibilizat in fata propriilor cetateni functioneaza mult mai greu si, ca in teoria profetiilor auto-implinite, un astfel de stat devine tot mai nefunctional pe masura ce transmitem cetatenilor o stare de neincredere generalizata in el.

In urma cu cativa ani, chiar politicienii care conduceau statul transmiteau public acest mesaj. In plina perioada a taierilor de salarii si pensii, daca va amintiti, liderii politici (de la presedintele Basescu si premierul Boc pana la parlamentari si alesi locali) vorbeau in continuu despre faptul ca nu avem nevoie de unele servicii publice, despre cat de neproductiv este statul, despre nevoia ca profesorii sa isi ia si alte slujbe in afara orelor la clasa, despre cum militarii care s-au pensionat anticipat (cand statul le-a cerut asta) sunt niste puturosi samd. Acel discurs iresponsabil a ramas insa in constiinta publica, si este folosit cu o usurinta incredibila de toata lumea, in ciuda nocivitatii sale. Se face in continuare o confuzie intre lupta politica (in care e normal ca sustinatorii opozitiei sau ii atace pe cei de la putere, comentandu-le eventuala incompetenta) si discutia despre rolul statului (in care nu este normal sa vrei sa arunci si copilul atunci cand arunci apa murdara din copaie; pentru ca asta se intampla cand ataci functionalitatea statului, doar pentru a-ti servi drept argument in lupta politica).

Cred ca romanii vor avea mult mai mult de castigat daca, in paralel cu actualul spirit critic foarte bine dezvoltat isi vor pastra o atitudine proactiv-pozitiva fata de stat. Daca vor dori sa il perfectioneze cu adevarat, nu doar sa il anihileze total, crezand ca le va fi mai bine fara el. Daca vor lupta pentru consolidarea sa, pentru crearea de noi si noi servicii sociale, de exemplu, pentru ca ei vor fi primii beneficiari ai acestora (fie ca vorbim de transport public gratuit, acces pe o infrastructura publica extinsa, servicii sociale pentru toate varstele si toate categoriile sociale etc). Societatea civila este, sau ar trebui sa fie, nu un adversar al statului, ci un aparator/gardian al acestuia (cel putin al elementelor sale fundamentale, care trebuie puse in aplicare de stat).

Inainte de accidentul din Apuseni, imi aduc aminte de un alt subiect in care o functie a statului era contestata – educatia. Din cauza unor exceptii (cadre didactice care, inacceptabil, cereau bani parintilor in schimbul prestatiei lor la clase), discursul public incepuse iar sa exagereze si sa prezinte intreg sistemul drept unul marcat de coruptia tuturor profesorilor si invatatorilor. Un demers excesiv, absolut inutil si daunator prin neincrederea pe care o sadea in majoritatea corecta a celor care sustin procesul de educatie.

Cred ca Romania va avea mult de castigat daca, si in spatiul public, ar fi mult mai multi aparatori ai statului, chiar si in momentele cele mai grele, cand emotia, teama, frustrarea si revolta predomina. O societate puternica isi doreste un stat puternic, pentru ca acesta poate fi singurul aparator real al celor multi.