Nu as fi crezut ca, de saptamana trecuta, cand sugeram ca va aparea in curand un nou dusman colectiv, destinat sa fie invins de „fortele binelui” din Romania, solutia va aparea chiar in cateva zile. Ei bine, a aparut. Noul dusman colectiv al democratiei romanesti este Securitatea (sau Serviciile). El are toate caracteristicile raului: e puternic (fiindca este infiltrat atat de solid in societatea romaneasca), are intentii negative (daca vrea sa „planteze” ofiteri in Comisia Europeana), este combatut de Occident, e periculos pentru stat si democratie, e demonizat de presa si, poate cel mai important, e foarte greu de ucis. Recenta campanie de prezentare publica a dosarelor a demonstrat cat de dificil se ajunge la rezultate efective. Fosta securitate isi ingrasa propriul mit tocmai prin lipsa de succes a luptei impotriva sa. Rezumand efectele deconspirarilor, vedem ca politia politica a regimului Ceausescu a fost formata din Mona Musca si Dan Voiculescu. O astfel de concluzie e rizibila. Deci, se prefera concluzia alternativa ca Securitatea este inca vie si ca se opune eforturilor de a fi distrusa.
Teoria conform careia securitatea este inamicul intunecat, care va trebui rapus de un cavaler al dreptatii si adevarului, va avea succes dintr-un motiv simplu: e o teorie nefalsifiabila; e imposibil de combatut. Intrand in paradigma conspirationista care sta in spatele ideii, e greu sa accepti regulile simple ale lumii democratice occidentale, in care institutiile statului functioneaza, controlul serviciilor este real, un comunicat oficial e incontestabil si un atac fara dovezi nu e niciodata publicat intr-un ziar respectabil. Accepti mult mai usor ca securitatea poate fi, intr-adevar, peste tot, ca fostii informatori au devenit ofiteri acoperiti, ca partidele, presa si societatea civila sunt infiltrate de securisti, ca serviciile profita de orice portita pentru a-si extinde puterea. Exista multe argumente care sustin, obiectiv, aceasta teorie: avem un numar foarte mare de angajati in servicii (mult peste media europeana), controlul serviciilor e strict formal, fiind singurul domeniu in care am avut continuitate reala in actul de conducere. Mai mult, fiecare presedinte ales (cu exceptia notabila a lui Ion Iliescu) se transforma aproape inevitabil din adversar al serviciilor (in campania electorala) in protector al acestora (in exercitarea mandatului). Pana acum, un astfel de adversar a fost mai degraba marginal. Era mai usor sa te lupti cu antireformistii (in anii ’90) sau cu coruptii (in noul mileniu). S-a ajuns acum la „servicii”. Nu spun ca ele nu sunt puternice si ca nu trebuie combatuta influenta lor in societate. Dimpotriva, sunt convins ca democratia trebuie sa tina sub control aceste structuri si nu invers. Dar cred ca batalia e inceputa dintr-o perspectiva gresita. Singura cale de limitare a puterii serviciilor si a fostilor si actualilor securisti este cea de intarire a democratiei. Intarirea democratiei se realizeaza prin intarirea institutiilor care, la randul sau, au nevoie de legi. Insa nimic din toate acestea nu se face prin discursuri si imagine. Pretentia presedintelui de a fi un sustinator al institutiilor nu se va justifica, atat timp cat actiunile sale vor continua sa submineze credibilitatea structurilor cu care lucreaza (guvern, servicii, partide politice, parlament).
Explicatia lipsei de apetenta a romanilor pentru consolidarea institutiilor vine tocmai din perioada in care „serviciile” erau puternice, adica din comunism. Si aici nu ma refer doar la servicii secrete, ci la toate relatiile interumane din societatea romaneasca. Cand institutiile statului erau blocate de lipsa resurselor, solutiile veneau din retelele interpersonale. Exista atunci tendinta de solidarizare nu in jurul institutiilor, ci a unor legaturi individuale. Acestea permiteau accesul la resurse si la prestigiu. Prin investitia in acest tip de relatii, s-a consolidat un sistem functional paralel cu statul, consecinta directa fiind decredibilizarea cvasitotala a functiilor statale. Acest tip de retele a existat si in toata tranzitia post-comunista. Mai mult, succesul economic si politic de astazi se obtine tot prin intermediul acestor „servicii” personale. Ridicand acest mecanism relational la statutul de motor al dezvoltarii, era firesc ca si reperul originar (serviciile secrete) sa fie perceput ca un centru de putere. Consecintele sociale ale acestei pervertiri valorice sunt imense si merita studii aprofundate. Ele ar arata de ce succesul e garantat mai mult de relatii decat de performanta, de ce politizarea e atat de greu de combatut in Romania si de ce pretentiile de reforma institutionala (venite din gura unor structuri care prefera, de fapt, continuitatea) sunt greu de crezut. Contrar a ceea ce s-a sustinut pana acum, Romania are o forma de capital social. E un pseudo-capital social, care retine din conceptul original doar capacitatea oamenilor de a se reuni si de a actiona pe baza de reciprocitate pentru diverse obiective. Dar, spre deosebire de varianta occidentala, forma romaneasca nu e aplicabila unor tinte dezinteresate, care ajuta la corectarea unor greseli ale institutiilor statului. La noi, „serviciile” sunt folosite pentru obiective pur pragmatice. Romanii stiu sa foloseasca relatiile interpersonale pentru a ocoli sau inlocui statul, fiindca reusita in viata e data de capacitatea de a-ti asigura servicii din partea celor din jurul tau. Indiferent de lege, indiferent de institutii. Atunci cand vom intelege aceasta realitate, ne va fi mai simplu de a combate „Securitatea” si serviciile sale. Fie ca exista, fie ca nu!
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
