Socul deconspirarilor CNSAS ne face sa fim foarte atenti la fiecare stire, sa calculam foarte atent fiecare implicatie, sa proiectam viitorul prin prisma unor schimbari fara precedent. Dar cum ar fi ca, in schimb, sa incercam sa vedem cum ar fi aratat Romania de astazi fara aceste dezvaluiri? Care ar fi fost agenda politica a momentului daca nu se amplifica discutia referitoare la CNSAS? In primul rand, ne aducem aminte cine a initiat toate aceste dezvaluiri: presedintele Traian Basescu e cel care a anuntat, la sfarsitul lui iulie, in plina „evadare” a lui Hayssam, desecretizarea dosarelor care tineau de siguranta nationala. Decizia a fost pur politica, fara elemente noi care sa justifice abandonarea statutului de secret. Luna iulie 2006 nu era deloc diferita de mai 2006 sau de noiembrie 2005. Lipsind o cauza vizibila si in absenta unei explicatii date de institutia prezidentiala, nu putem decat sa cautam motivatii politice. Iar „candidati” la acest statut avem din plin. Inainte de desecretizare, Basescu avea o mare problema. Se afla deja la a doua disputa in care pierdea si asista neputincios la slabirea imaginii sale de om puternic. Dupa propunerea retragerii din Irak din care nu a iesit convingator nici pana acum, venise fuga lui Hayssam. Fortat sa accepte ca, desi a facut mari schimbari in aceste sisteme (justitie si siguranta nationala), reforma nu a dus si la eficienta, Basescu se afla in fata unei crize care ar fi putut sa ii delegitimeze discursul despre „ticalosia” sistemului ticalosit.

Nu era insa singurul aflat intr-o situatie dificila. Principalul sau concurent la putere, Calin Popescu Tariceanu, se confrunta si el cu prima opozitie institutionalizata in partid. Gruparea Stolojan, incurajata de gafele conducerii PNL, a devenit pentru opinia publica o alternativa, o structura cu un program (foaia aceea de hartie pe care fusesera trecute cinci conditii), o varianta in jurul careia se puteau coaliza opozantii primului-ministru. PNL nu putea sa profite de momentul de slabiciune creat sefului statului, fiindca era nevoit sa caute miscari de blocare a ascensiunii troicii Stoica-Stolojan-Musca.

Nici PSD nu o ducea foarte bine. Aflat intr-o pozitie politica de mare putere (cel mai bine dotat partid de opozitie, din punctul de vedere al functiilor in administratie si al procentelor in Parlament), partidul condus de Geoana nu doar ca nu a reusit sa devina o alternativa, dar a continuat sa fie macinat de lupte interne. Pe fondul agitatiei din prima parte a verii, se specula chiar ca mai multe forte din PSD ar pregati debarcarea lui Geoana. Revenirea publica a lui Nastase, agitatia lui Iliescu si delimitarea treptata a lui Mitrea faceau din presedintele PSD o victima aproape sigura.

La o privire sumara, si celelalte partide treceau prin momente complicate. PD se apropiase de o criza de crestere si incepea sa fie chestionat in legatura cu eficienta primarilor sai, PRM isi disputa acapararea nehotaratilor cu un Becali mediatizat tot mai mult intr-un reality-show mascat, iar partidele mici nu pareau ca au resurse sa isi depaseasca statutul, nici prin activismul unor lideri interesanti, nici prin idei politice sau mediatice ingenioase.

Nu numai ca scandalul deconspirarilor a camuflat aceaste realitati incomode, dar a dat intregii clase politice o „binemeritata” vacanta. E o perioada in care ziaristii nu mai scormonesc printre ruinele Aliantei si nu mai amplifica fiecare nuanta din mesajele partidelor.
Analistii si comentatorii emit mesaje pe aceeasi linie cu oamenii politici, transmitand cu totii acelasi lucru: e bine ca se face deconspirarea; e nevoie de ea; ajuta societatea romaneasca. Interesul pentru probleme sociale (distributia medicamentelor e in continuare in criza, gafele din sistemul de educatie se repeta cu o periodicitate demna de o cauza mai buna, drumurile se repara greoi, accidentele rutiere devin o problema sociala, colapsul turismului romanesc e evident etc) a scazut dramatic. Nici fotbalul nu mai suscita aceleasi pasiuni. Despre integrare nu mai vorbeste nimeni. Deconspirarea dosarelor a devenit preocuparea principala.

Exista insa si consecinte practice ale acestei cruciade morale aprobate de tot spectrul politic? Greu de crezut. Fara lustratie, deconspirarea e doar un exercitiu de imagine. Util din punct de vedere moral, dar fara alte finalitati. Demisiile care pot urma nu vor fi fortate de consecinte juridice, ci de presiunea mediatica. Prin declansarea acestui scandal, societatea romaneasca a castigat un subiect pe care nu l-a dezbatut prea aprins pana acum, dar a pierdut pluralismul ideilor, atitudinilor si luarilor de pozitie, care creasera un mediu politic ceva mai democratic in ultimul an.
Acum, exista o unanimitate ciudata atunci cand se prezinta public dosarul cuiva. Prezumtia de vinovatie domina, iar optiunile care apar oscileaza intre dezvinovatire (fata de un delict inca nereglementat, cata vreme societatea romaneasca nu a finalizat un proces al comunismului) si lapidare simbolica.

Se schimba cu adevarat ceva in societatea romaneasca? Din nou, greu de crezut. In aceasta vacanta castigata prin scandalul CNSAS, partidele vor gasi resurse de repozitionare. Chiar daca pare un proces revolutionar, deconspirarea nu difera major de alte „schimbari” radicale din trecut. Se darama imagologic repere ale societatii, dar nu se construieste inca nimic in loc. Lumea noua inca lipseste, iar reperele noii randuiri raman aceleasi. Basescu este pe primul loc in sondaje, Alianta are prima sansa la eventuale anticipate, PSD devine o solutie de colaborare la guvernare, iar optiunea extremista castiga in continuare aderenti. Distrugerea lumii vechi nu are loc niciodata pana la capat. Ea este doar o imagine. Si, daca este doar o imagine, de ce suntem atat de incantati de spectacolul ei?

Articol publicat si in Ziarul Financiar


Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro