Situatia romanilor din Italia nu este o problema doar din punct de vedere social, economic, cultural sau moral ? zonele principale de analiza din aceste zile, ci si din punctul de vedere al legitimitatii statale. Si aici avem in fata doua expresii ale acestei legitimitati ? cea a statului italian si cea a statului roman. Iar analiza ar trebui sa masoare modul in care aceste doua entitati au reusit sa-si indeplineasca obiectivele, unul dintre ele fiind acela de legatar al contractului social si de garant al iesirii din starea naturala.
Forma de organizare politica a unei societati apare ca forma de reactie fata de starea naturala, cea in care se impune cine este cel mai puternic, majoritatea impotriva minoritatii, justitia proprie. In starea na-turala, fiecare individ in parte isi face propria lege si tot el este cel care o pune in aplicare. Pentru a scapa de aceasta stare, organizarea politica a presupus delegarea de catre fiecare individ a dreptului de utilizare a fortei si acceptarea de comun acord a unui set unitar de reguli. In timp, statul a preluat aceasta forma de organizare politica, fiind cel care detine monopolul utilizarii legitime a fortei intr-o comunitate. Restul sunt detalii. Cazul din Italia este o expresie a unei crize, in care un individ (in cazul de fata, un cetatean roman de etnie roma) a iesit din comunitatea instituita de regulile statale si, printr-o ilegalitate, a reintrat in „starea naturala”. Ce se intampla in acest caz? Cum se reactioneaza, astfel incat ceilalti cetateni sa simta ca increderea cu care au investit statul nu este tradata si ca acesta poate fi pastrat in continuare ca forma de gestionare a puterii? In situatia noastra, cazul este complicat de existenta nu doar a unui stat, cel italian, ci si a altui stat, cel roman, precum si a unei comunitati suprastatale, Uniunea Europeana. Dar, la limita, problema este rezumata la ce face statul in care s-a intamplat iesirea in „starea naturala”, respectiv crima care a declansat tot scandalul. Or, aici lucrurile sunt destul de clare. Reactia statului italian, indiferent de exacerbarile extremiste si xenofobe, este una prin care acesta incearca sa isi redefineasca legitimitatea in fata propriilor cetateni. El are la dispozitie doua niveluri de actiune: primul, cel referitor la cazul acelei crime in sine (in care va trebui sa arate italienilor ca nu tolereaza asemenea situatii si ca este dispus sa aplice pedepse exemplare), iar al doilea, referitor la raportarea fata de intreaga problema a imigratiei (in care romanii au ajuns sa fie transformati in tapi ispasitori). Intr-o societate in care socializarea functioneaza si produce efecte integratoare si in care respectul fata de legi si reguli exista, o astfel de reactie produce intarirea statului. Iar efectul politic al actualei situatii va fi acela de afirmare a fortei statului italian, in conditiile in care acesta isi dovedeste capacitatea de a garanta propriilor cetateni siguranta si libertatea fata de arbitrariul starii naturale.
In aceeasi discutie, ce face statul roman? Iese el cumva intarit? Respectul fata de reguli va fi mai mare in urma discursului prezidential si in urma sedintei guvernamentale? Greu de crezut. In Romania se discuta despre semnificatia cazului din Italia si mai putin despre caz in sine. Nu se cunosc detaliile exacte ale acuzatiilor si ale regulilor incalcate. Se cunoaste mult mai bine simbolistica atitudinii italienilor aroganti fata de muncitorii romani, care se duc in strainatate sa castige o paine. Se mai cunoaste dorinta romanilor de a fi acceptati si integrati de catre europeni, eventual cu forta. Plecandu-se de la specificul adaptabilitatii romanesti, schitata atat de bine de Neagu Djuvara intr-o lucrare recenta, am ajuns sa credem ca si alte societati trebuie sa dea dovada de o adaptabilitate similara fata de romanii nostri. Daca noi, de-a lungul anilor, am acceptat sa asimilam atat de multe elemente noi din partea populatiilor care au venit in acest spatiu, credem ca este firesc sa pretindem aceeasi atitudine si celorlalte popoare. Unele insa, precum cel italian, nu raspund cu aceeasi maleabilitate. Ei ne pretind (cata exigenta!) sa le respectam legile si modul de trai si sa facem eforturi sa ne adaptam dupa regulile lor. Crima din Roma nu este singulara. Ea vine pe o tendinta destul de extinsa de evenimente similare, iar exagerarile xenofobe din prezent au un trecut foarte concret.
Revenind la problema politica, dilema statului nostru este aceea de a-si justifica existenta in fata cetatenilor sai. Astfel incat romanii sa se simta protejati de excesele unei stari naturale. Or, cata vreme in Romania situatia se discuta doar la nivel simbolic, nu vom avea decat garantii simbolice. „Romanii din Italia nu se simt protejati”, avertiza Basescu. Tot el continua: „Ii asigur pe toti romanii care muncesc cinstit in Italia de solidaritatea mea si de faptul ca macar acum statul roman isi va face datoria fata de ei”. Cata vreme solidaritatea inseamna discursuri si nu asigurarea suprematiei legii in Romania, e greu de crezut ca statul roman chiar isi face datoria fata de cetatenii sai. Crima din Italia si reactiile provocate de aceasta ne arata doua moduri total diferite de comportament statal. Un stat, cel italian, care cauta orice mijloace concrete, chiar si cele abuzive fata de straini, cu riscul sanctiunilor externe, prin care sa isi protejeze cetatenii, si un alt stat, cel roman, care ofera propriilor cetateni discursuri. De aceea, institutiile statului roman traverseaza o imensa criza de legitimitate, acesta fiind unul din principalele motive pentru care milioane de romani ajung sa creada ca singura lor sansa pentru un trai mai bun se afla in strainatate. Inclusiv in Italia.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
