Partidul Social Democrat isi decide in aceste zile viitorul politic pentru urmatorul an electoral. Fara a da impresia ca este intr-un moment crucial, formatiunea social-democrata condusa de Mircea Geoana se afla in fata unui examen de proportii, ale carui efecte vor afecta major si restul scenei politice.
PSD a luat, in 2005, o decizie spectaculoasa si, la acea vreme, apreciata public. Aceea de a accepta discursul adversarilor sai, cel care spunea ca PSD este un partid corupt, plin de personalitati depasite, cu un electorat imbatranit si rupt de realitate. Acest discurs a permis ascensiunea lui Mircea Geoana si a altor lideri, precum cei de la Cluj, si a condus la scaderea influentei numelor traditionale. Pe fondul campaniei juridico-mediatice impotriva lui Iliescu si Nastase, s-a legitimat si mai mult noua conducere, care a lansat foarte multe proiecte si strategii de viitor. Toate aceste strategii au avut un punct culminant in congresul extraordinar de anul trecut, cand Mircea Geoana a fost reinvestit in fruntea partidului. Pe rand, au fost marginalizati lideri precum Nastase, Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea sau Ion Iliescu. Mazilirea a adus in loc nume precum Titus Corlatean, Ana Birchall, Marian Vanghelie sau Liviu Dragnea, nume care astazi sunt printre principalii vectori de imagine ai partidului.
De asemenea, PSD si-a asumat nevoia de curatenie interna si a devenit unul dintre partidele cele mai sensibile la stirile de presa cu privire la diverse probleme juridice. De fiecare data cand lui Adrian Nastase, de pilda, i se prezenta un nou dosar penal, partidul se simtea obligat sa se delimiteze de acesta, daca nu explicit, macar prin evitarea asocierii directe. La fel, in cazul lui Ion Iliescu, in ceea ce priveste dosarele trecutului. PSD a acceptat sentimentul de vinovatie pentru trecut si a incercat constant sa se refere doar la viitor. In aparitiile publice, in dialogurile cu reprezentantii presei, liderii PSD incercau in mod clar sa ii multumeasca pe cei care, anterior, ii criticau, considerand rezolvarea acestei relatii o obligatie de PR.
S-a acceptat sa se vorbeasca majoritar de teme legate de anticoruptie si reforma morala (teme ale dreptei), pierzandu-se interesul pentru teme precum solidaritatea sau protectia sociala (teme ale stangii). Despre cresterea pensiilor s-a vorbit doar ca forma de negociere, nu ca principiu de actiune politica. Interesant este ca, pe parcurs, dorinta de a-i multumi pe ceilalti s-a extins de la formatorii de opinie spre politicienii din taberele adverse. Treptat, PSD a devenit un partener de dialog pentru PNL si pentru PD, chiar si pentru Traian Basescu. Din adversari ireconciliabili in 2004 si pe parcursul anului 2005 (cand s-a dat acea lupta pentru pastrarea functiilor de sefi ai celor doua camere ale Parlamentului), aceste partide au devenit foarte rapid parteneri de negocieri. In acest fel, PSD a preferat sa nu mai fie un actor distinct pe axa politica principala, ajungand un factor decisiv in inclinarea balantei pe care, acum, stau PD, PLD si Traian Basescu, de o parte, si PNL de cealalta parte. Aici s-a ajuns tocmai pentru ca liderii PSD aveau nevoie de o legitimare externa pentru actiunile lor interne, cele prin care doreau sa isi impuna punctul de vedere in fata colegilor de partid. Or, primind diverse forme de sprijin (sau doar promisiuni) din partea fostilor adversari politici, conducerea PSD a putut mereu sa pretinda in interior ca legitimitatea lor exista si ca este extinsa la un nivel mai mare decat cea strict interna. Acceptarea discursului adversarilor a avut insa si un revers despre care nu s-a discutat aproape deloc.
Partidul, in zona sa cea mai vie (organizatiile si militantii din teritoriu), a resimtit din plin schimbarea de paradigma. A vazut ca discursul cu care ani de zile se obisnuisera (si in care unii dintre ei chiar credeau puternic) a fost abandonat, iar criteriul fundamental luat in seama nu a mai fost unul moral, principial, ci unul strict utilitarist. Pana acum utilitarismul era o doar forma interna de relationare, de gestionare in interior a puterii castigate prin alegeri. Raportarea externa era bazata pe discursul despre valorile stangii si despre solidaritate si compasiune fata de electoratul stangii; acum situatia s-a schimbat. Astazi, utilitarismul este extins si la nivel extern. Baletul intre PD si PNL a fost motivat prin nevoia intaririi partidului si prin dorinta accesului la resurse de putere. Iar discursul stangii, cel care pana acum argumenta in teritoriu unitatea si coeziunea partidului, a fost marginalizat. Care a fost efectul principal? Partidul si-a subminat singur identitatea si motivul existentei. Acum, celor din teritoriu li se transmite foarte clar ca actuala conducere decide doar pe criterii pragmatice atunci cand ia decizii politice. Iar modelul risca sa fie preluat la toate nivelurile. Ce se intampla in acest caz? Se poate ajunge la situatia in care militantii o sa isi judece propria posibilitate de a ajunge la putere strict individual (asa cum vad la centru). Si cata vreme PSD nu mai este primul partid pe scena politica, iar stanga culege doar jumatate din numarul de voturi pe care il obtine dreapta, optiunea individuala ar putea insemna migratie spre partide precum PD, PLD sau PNL.
In prezent, nu doar conducerea de partid a PSD, ci si membrii simpli fac o analiza profunda a rezultatului de la aceste alegeri. Si isi proiecteaza propria situatie la momentul alegerilor viitoare. Indiferent daca actuala conducere ramane sau nu in functie, daca PSD nu isi aduce aminte ce reprezinta si ce il defineste pe scena politica romaneasca de astazi (nu in teorie si in proiectiile de viitor ale consilierilor sai), risca sa isi continue pierderea semnificatiei. Moment in care, foarte probabil, va multumi pe deplin pe toti cei care, pana acum, au considerat PSD drept adversar politic.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
