In Romania s-a incetatenit ideea ca politicienii sunt o povara, ca nu isi indeplinesc mandatul fata de electorat, ca nu isi tin promisiunile si ca, din cauza intereselor mai mult sau mai putin personale, pericliteaza buna functionare a institutiilor. Aceasta impresie este consolidata de tot felul de exemple, precum votul recent din Parlament in legatura cu pensiile demnitarilor sau blocarea ordonantei privind functionarea DNA din diverse motive politice.

Politicienii romani nu sunt insa altceva decat expresia exacta a sistemului in care actioneaza. Ei se comporta normal atunci cand se raporteaza aproape exclusiv la interesele grupurilor politice sau economice care ii sustin. Motivul principal deriva din modul in care este construit mandatul politic in Romania.

Obisnuim sa cerem responsabilitate din partea politicienilor atunci cand voteaza legi sau cand sustin proiecte controversate. Ignoram insa posibilitatea ca aceasta raspundere sa se manifeste, dar in alte sensuri decat ne-am astepta. Este o responsabilitate care il face pe politician sa fie foarte receptiv la solicitarile celor care l-au sprijinit sa ajunga in functie. Or, in cazul nostru, nu este vorba de votul popular, ci de decizia politica. Partidele, grupurile de interese sau chiar interesele personale sunt, pentru oamenii politici, mult mai importante decat vointa populatiei. De multe ori, si mass-media sunt mai importante decat electoratul, fiindca o imagine proasta poate afecta prestigiul politicianului, nu in fata electoratului, ci in grupul din care face parte.

Prin acest mecanism s-a ajuns la construirea unei agende politice paralele cu agenda reala a electoratului. Politicienii sunt preocupati doar de subiecte relevante pentru relatiile de putere de care ar putea beneficia ei, partidele lor sau grupurile lor de interese. Temele referitoare la preocuparile concrete ale populatiei sunt aduse in discutie foarte rar, si atunci doar daca au legatura cu aceste interese.

Spre exemplu, presedintele isi propune sa rezolve o criza in sanatate doar daca isi creeaza cu acest prilej oportunitatea de a submina puterea politica a altora (a PNL, in cazul de fata). Sau un politician precum Teodor Melescanu abordeaza tema infractionalitatii numai atunci cand interesul sau personal este implicat, fiica sa fiind jefuita in centrul Bucurestiului. Legaturile directe cu electoratul sunt aproape inexistente, deoarece nu apar presiunile necesare pentru a le crea.

De ce ar fi dispus un om politic sa se deplaseze catre o scoala de la marginea Bucurestiului, sa isi dedice un interval oarecare de timp pentru a sesiza problemele de acolo si sa incerce, apoi, sa contribuie la solutionarea acestora?

Doar pentru ca oamenii cu care ar sta de vorba ar fi impresionati de un ales care isi face datoria fata de alegatori? Ar fi prea putin. Mai degraba s-ar concentra pentru rezolvarea doleantelor colegilor de partid care, ulterior, ar fi dispusi sa ii intoarca gestul in cazul altor proiecte personale.

Politicienii nu sunt egoisti: ei fac servicii pentru cei care i-au ajutat. Reciprocitatea este, de altfel, un reflex biologic si cultural, care ii determina pe oameni sa devina sociabili. Politicienii, asadar, ar fi dispusi sa isi „serveasca” electoratul daca ar fi convinsi ca acesta din urma are un rol decisiv in alegerea sau schimbarea lor. Or, in prezent, nu prea are. Cel care ajunge parlamentar este recunoscator partidului care l-a sustinut pe liste si celor care au contribuit la finantarea campaniei. Recunostinta fata de electorat este aproape nula, cata vreme nu exista mecanisme de control care sa transforme responsabilitatea colectiva din prezent intr-una individuala.

In ultimii 17 ani, partidele politice au pornit la drum, in ochii opiniei publice, ca promisiuni democratice si au ajuns astazi sa fie doar paraziti institutionali. Principalele partide parlamentare sunt suficient de bine protejate pentru a nu mai putea fi eliminate sau marginalizate. Un partid nou are mari dificultati practice in a se impune, iar ideea renuntarii cu totul la partidele politice este (inca) rejectata de mainstream-ul democratic. In consecinta, partidele s-au vazut mereu incurajate sa isi consolideze propria putere si sa se izoleze de corpul social de care, in mod normal, ar trebui sa depinda.

Democratizarea institutiilor, proces care include masuri precum votul uninominal la alegerea parlamentarilor, votul nominal in Camere, transparenta finantarii organizatiilor politice, limitarea imunitatii doar pentru opiniile politice exprimate s.a.m.d.” depinde in mod esential de disponibilitatea partidelor de a-si limita puterea proprie. Mecanismul este complicat insa de faptul ca puterea este perceputa ca un joc cu suma nula. Aceasta inseamna ca o scadere a puterii partidelor inseamna o crestere a puterii altor institutii. In cazul de fata, a celui care ramane in afara partidelor in actualul sistem institutional – adica presedintele.

Cata vreme partidele vor considera ca Traian Basescu ar beneficia de diminuarea puterii lor in scopul amplificarii propriei influente, coagularea unor majoritati dispuse la schimbare este greu de imaginat. Nici Traian Basescu nu este strain de aceasta interpretare, deoarece aproape de fiecare data cand s-a pus problema democratizarii institutiilor, propunerile sale (precum slabirea parlamentarismului si cresterea fortei unor institutii din sfera de influenta prezidentiala) au confirmat temerile partidelor. Astfel s-a consacrat un cerc vicios. Teoria economica numeste o asemenea situatie „dilema prizonierului”.

Un calcul rational individual determina fiecare actor sa prefere sa nu coopereze, desi doar prin cooperare s-ar putea ajunge la rezultate mai bune pentru toti. Respingerea cooperarii se explica prin frica fiecarui individ de a nu fi lasat in offside.

Oricat de idealist ar parea, cei care sunt in masura a schimba actuala stare de fapt sunt insisi membrii sistemului. Pana atunci, politicienii vor continua sa multumeasca, prin gesturile lor, tot pe cei care i-au sprijinit sa isi castige pozitiile. E posibil insa ca, daca acest proces va mai dura mult, atunci cand va exista majoritatea necesara schimbarii, populatia sa nu mai fie dispusa sa mai participe la acest joc.

Articol publicat si in Ziarul Financiar

Persoane de interes:    Teodor Meleșcanu   

Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro