Cata mandrie ne aduce vizita in Statele Unite? Raspuns pe scurt – atat cat mai poate sa inspire un presedinte precum Traian Basescu. Sondajele de opinie pe care le facem in cadrul Fundatiei Multimedia arata constant o realitate interesanta: majoritatea respondentilor sunt mandri ca sunt romani, dar tot majoritatea este dezamagita de Romania de azi. Mandria de a fi roman este enorm de greu pusa la incercare in zilele noastre. Prin tot ce apasa celebrul “brand” de tara, care este erodat clar de lipsa de reactie a statului roman fata de hotii nostri de buzunare nostri din Franta, de criminalii nostri din Italia, de cersetorii nostri din toate marile capitale, sau despre criticile aduse asistentelor noastre din Marea Britanie – si lista poate, din pacate, sa continue mult…

Dar poate ca una din elementele cele mai clare care definesc brandul nostru de tara vine si din exemplul dat de la varf, din fruntea statului, acolo unde ar trebui sa avem modele de comportament si chiar de mandrie nationala. De sus, semnalul care vine catre toti este unul in care se accepta ca romanii sunt puturosi, needucati, preocupati de ciupeli sau de pomeni, nesimtiti ca cer prea mult la salariu sau nepoliticosi si mitocani cand isi apara dreptul la proprietate (asa cum au fost cei din zona Rosia Montana).

In afara de asta, mai vine insa un semnal de sus – este cel pe care il dau institutiile statului, prin modul in care sunt ele conduse in prezent. Si ma refer la un singur aspect – cel al reprezentarii, al planului simbolic. Cand o institutie fundamentala – precum Presedintele Romaniei, accepta umilinta de a se lauda ca o poza facuta in fuga pe culoare reprezinta echivalentul unei vizite de stat, este greu de te simti mandru. Poti fi pacalit de fotografie sau de greutatea partenerului, dar nu asta este totul. Sigur ca este extraordinar parteneriatul semnat cu americanii, precum si oficializarea scutului anti-racheta. Romania avea nevoie de acestea, asa cum si Statele Unite aveau nevoie de ele. Dar este jenant sa te gandesti ca, in timp ce semnam aceste acorduri, acceptam sa renuntam total la simbolurile statalitatii noastre. Fara imn intonat la intalnirea sefilor de stat, fara declaratii pe peluza Casei Albe, fara ceremonialul unei intalniri oficiale autentice, fara nimic in presa internationala importanta (doar pomenirea noastra in fluxurile agentiilor de stiri si in presa iraniana, nu inseamna ca vizita asta a fost vizibila).

Totul este cu atat mai inexplicabil cu cat relatia Romaniei cu SUA este chiar extraordinara. Cu o colaborare buna cu ambasadorul american, cu o crestere (inca insuficienta) a investitiilor americane in Romania (chiar si in contextul in care cei de la Bechtel au fost facuti “hoti” de seful statului), cu o relatie militara stransa (apropo, e interesant ca intentia Romaniei de a cumpara avioane noi din SUA a fost anuntata tot de americani, si nu de catre presedintele Romaniei, desi acesta a vorbit de cateva ori dupa ce s-a intors in tara). In acest context, institutia prezidentiala accepta sa nu i se dea onorul in lume. Si, impreuna cu institutia, Romaniei intregi nu i s-a dat onorul. Pentru ca, sa nu ne facem iluzii, imaginea pe care ne-o facem acum va fi legata de Romania in ansamblu, nu doar de Traian Basescu. Cei care rad de presedintele nostru in legatura cu stangaciile sale diplomatice le atribuie tarii, nu doar persoanei. Iar cei care vad cum Basescu se umileste pentru o poza cu merele din Biroul Oval isi formeaza o parere despre tara noastra, nu doar despre un vremelnic lider.

Romania va avea mult de curatat dupa ce acest regim se va fi terminat. Nu doar in capitolul platii datoriilor externe (mai mari decat oricand in istoria tarii), ci si in capitolul credibilitate si respect! Abia apoi se va putea pune din nou problema mandriei de a fi roman. Pana atunci, singura eticheta posibila este cea a rusinii…

Sursa: Infoportal


Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro