Niciodata, pana acum, Traian Basescu nu a fost atat de jos. Atat de infrant. Nu trebuie subestimat, pentru ca are, mai mult decat oricine altcineva, o capacitate diabolica de a reveni. Si, cu siguranta, inca mai are niste carti interesante de jucat. Dar, pana acum, parca a facut constant greseala dupa greseala. Pana si cei mai puternici sustinatori ai sai sunt mirati de ce vad.

Un presedinte infrant, rupt de popor, incapabil sa emita un gest de minima empatie si absolut lipsit de putere! Da, lipsit de putere. Puterea ii apartine celui care este capabil sa produca consecinte cu ea asupra celorlalti. Or, in aceste zile, Traian Basescu nu mai produce consecinte, ci doar gestioneaza situatii defensive.

Puterea cedeaza constant, pe toate planurile – au acceptat renuntarea la legea sanatatii, l-au reprimit pe Arafat in guvern, au permis desfasurarea unei sesiuni extraordinare, au amanat aplicarea taxei auto, l-au demis pe Baconschi, nu au putut s-o apere suficient pe Rodica Culcer si, recent, n-au putut apara comasarea. Infrangeri dureroase, care ar trebui sa insemne, in orice tara normala, si demisia actualului guvern si plecarea lui Boc. Sigur, si asta se va putea intampla chiar zilele sau saptamanile viitoare. Si trebuie tinut cont ca, indiferent cum vor cadea in picioare din toate aceste evenimente, cei de la Putere vor contabiliza o erodare extraordinara, care deja se simte in sondajele de opinie si care va insemna ca PDL intra in alegeri cu un singur obiectiv – ramanerea in Parlament.

Piata va continua sa existe, indiferent de comentariile cinic-rauvoitoare ale simpatizantilor PDL, care cred si acum ca la Universitate se strang doar oameni adusi de opozitie. Sigur ca opozitia beneficiaza de aceste miscari, fiind alternativa naturala la coalitia actuala, dar protestele nu sunt ale USL. Cine urmareste cu atentie ce se intampla acum in tara, in piete, in grupurile online sau offline, nu poate sa creada sincer ca toata aceasta agitatie este provocata si intretinuta doar de opozitie. Pentru ca, daca ajung sa creada asta si sa atribuie aceasta imensa valtoare exclusiv lui Ponta si Antonescu, atunci vestea ar trebui sa fie una inspaimantatoare pentru PDL. O opozitie atat de capabila de coordonare, cu atat de mare influenta si in societatea civila, si in zona sindicala, si in diaspora (nu uitati protestele de la ambasade), si in online, si in majoritatea oraselor din tara… pai, o astfel de opozitie va fi devastatoare la alegeri. Prin urmare, cei de la putere sunt intr-o situatie dramatica – ori accepta ca lumea pe bune nu ii mai vrea, ori se iluzioneaza ca totul e din cauza opozitiei, ceea ce ar putea deveni extrem de demotivant pentru membrii PDL din tara, cei care se pregatesc de o confruntare electorala necomasata.

Lipsa de putere a lui Basescu se vede si din modul in care se pozitioneaza acum. Dupa ce, initial, a reactionat natural (injurand opozitia si spumegand impotriva acelorasi tinte), ieri a dat un mesaj institutional aparent echilibrat (la sfatul consilierilor sai – straini de ce se intampla in tara si la propriu si la figurat), dar care semnifica izolare si neputinta. “Daca as fi condus eu PDL”, “daca as fi condus eu Guvernul”… Astfel de fraze nu arata ca el nu e responsabil de ce face Boc, ci mai degraba ca e incapabil sa ii mai controleze pe Boc si ai lui. Daca era, nu cerea aiurea de patru ori remanierea guvernului, fara ca aceasta sa se intample. Si nu se ajungea ca unul dintre ministrii sai favoriti, Baconschi, sa fie demis prin sms. Basescu isi exhiba lipsa de putere, intr-o forma absolut socanta pentru sustinatorii sai. Presedintele, tot mai infrant, recunoaste ca lumea e nemultumita si afirma, senin, ca el nu poate face nimic. Ce dovada mai clara ca este un presedinte care a esuat, care nu isi mai poate pune in practica mandatul si care este incapabil sa prezinte solutii realiste de iesire din criza politica actuala?

Presedintele infrant, alaturi de guvernul infrant, mai raman inca in functii, agatati de structurile puterii, inca niste saptamani sau luni de zile de acum inainte. Dar, deja, doar o minune (sau o greseala fabuloasa a USL) ar putea sa intoarca acest deznodamant si sa le ofere sansa de a ramane lideri acceptati ai acestei tari.


Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro