Intrarea in politica este privita, de foarte multi aspiranti la o functie publica, drept un moment esential. El are functia de definire ulterioara a personajului, pe baza contradictiilor originare care i-au facilitat aparitia. In cazul unei ascensiuni rapide, situatia este cu atat mai interesanta pentru observatori, deoarece se remarca efectiv modul in care sistemul politic triaza intre diversii „newcomers”. Cazul Elenei Udrea (pentru ca deja se poate vorbi de un caz) atrage deja atentia tocmai pentru ca se stie foarte clar ce fel de „newcomer” este fostul consilier prezidential.
De mai multe zile, Elena Udrea apare foarte des in media, acorda interviuri, comenteaza, da sentinte cu privire la PD si la PNL. Foarte interesant este faptul ca domnia-sa e luata in serios. Nu doar de mass-media (care vad in ea, probabil, un magnet de audienta, la fel cum era, in mandatul trecut, Marian Vanghelie), dar si de politicieni. Liderii liberali raspund constiincios la toate acuzatiile si incearca sa isi demonstreze nevinovatia. Fara ca nimeni sa conteste calitatea in care Elena Udrea emite pareri, se impune treptat impresia legitimitatii acesteia. Cauza tine, probabil, de modul in care este perceputa Elena Udrea in politica romaneasca. Dialogul politicienilor nu este cu fosta consiliera, ci chiar cu presedintele. Cei care ii raspund Elenei Udrea o fac ca si cum ar accepta ca Basescu insusi lanseaza acuzatiile respective. Acceptand-o pe Elena Udrea ca un interlocutor de un asemenea calibru, nu va mai dura mult pana cand aceasta va solicita si functii pe masura importantei cu care este tratata.
De ce se intampla acest lucru? Elena Udrea era, nu demult, un personaj mai degraba excentric, chiar picant, consacrat prin ignoranta si candoare, in afara atributelor care induceau impresia de „relatii nepotrivite” cu presedintele. Cum a devenit, dintr-o data, un om atat de important? Raspunsul poate fi gasit analizand nu ceea ce este, de fapt, Elena Udrea, dar ceea ce reprezinta si, mai important, pe cine reprezinta domnia-sa. Vom vedea astfel daca ea este un om politic autentic, fiind exponent al unor idei si aspiratii populare, sau varful unui „grup de interese” care doreste suprematia in lupta economica.
Elena Udrea s-a afirmat, in aceste luni, ca un adversar foarte puternic al lui Dinu Patriciu. Multe analize au incercat sa inteleaga ce se ascunde in spatele acestei dispute din punct de vedere politic si care ar fi interesele care ar motiva o astfel de disputa. Indeobste, Elena Udrea a fost perceputa ca voce a lui Traian Basescu, interesat (cel putin teoretic) sa scape de un coleg incomod in Alianta si sa isi netezeasca astfel calea spre suprematie in zona de centru-dreapta. Exista si o explicatie de ordin economic insa. Elena Udrea este, oarecum, echivalentul lui Dinu Patriciu. Exponent al unui grup de interese (dezvaluit vara trecuta de presa), ea tinde a repeta greseala pe care a facut-o si Dinu Patriciu: nu a clarificat aproape deloc legatura sa cu mediul de afaceri. Un om de afaceri nu poate fi si om politic dintr-un motiv simplu: ca afacerist, el este obligat sa urmareasca indeplinirea propriilor interese economice (conform paradigmei alegerii rationale, care defineste viata economica); din postura de om politic insa, e nevoie de depasirea propriei persoane si de asumarea functiei de reprezentare; iar reprezentarea trebuie sa se refere la interesele generale ale unor categorii de populatie si nu la sume de interese individuale (conform paradigmei democratiei). Aceasta contradictie se lamureste simplu, prin blocarea accesului oamenilor de afaceri la functiile publice. Pastrarea afacerilor in zona grupurilor de presiune reprezinta o solutie eleganta, care limiteaza si acuzatiile referitoare la legitimitatea sau nelegitimitatea grupurilor de interese.
Elena Udrea nu este, asadar, un om politic autentic, cel putin pentru moment. Se comporta in continuare ca un reprezentat al unui grup de interese si, spre deosebire de Patriciu, are pretentia ca nu o face si ca vorbeste doar ca politician (actiunile sale avand finalitati politice). Fostul consilier nu a reusit sa se delimiteze inca suficient de credibil de afacerile sotului sau si al partenerilor acestuia si, din acest motiv, prestatia sa publica poate fi inteleasa mai degraba ca parte a unei dispute economice, intre diverse forme de capital, si nu la nivelul afirmarii ideilor politice. Elena Udrea incearca sa elimine „concurenta” in ceea ce priveste grupurile de influenta economica. Daca va reusi acest lucru, iar viitoarea formatiune construita in jurul PD (fie prin fuziune cu PNL, fie prin atragerea mai multor grupari din diverse partide) va avea in spate o forta economica unipolara, atunci am putea afirma ca tentatia majoritarista a presedintelui Basescu se exprima nu doar la nivel politic, dar si la nivel economic.
Avocata blonda pretindea recent, la o emisiune televizata, ca instrumentul cel mai de pret al unui om politic este cuvantul. Astfel, prin cuvant, ea incearca sa ne abata atentia de la ceea ce este, ce reprezinta, si ce posibile intentii ar putea avea. Vorbeste cu argumente de opozitie, dar se afla la putere. Vorbeste ca politician, desi mesajele sale induc ideea de „disputa teritoriala” intre structuri economice. Vorbeste independent de Traian Basescu, dar este evident ca reprezinta punctele de vedere ale acestuia. Sigmund Freud spunea ca, dupa treizeci de ani de cercetare a sufletului feminin, nu a putut niciodata sa raspunda la intrebarea „ce vrea femeia?”. Ramane de vazut daca si Romania va avea la dispozitie acelasi interval de timp pentru a afla ce vrea Elena Udrea.
Articol publicat si in Ziarul Financiar
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
