In scurt timp vom intra in ultimele 100 de zile de dinainte de votul la alegerile locale. Asa cum se estimeaza acum, aceste alegeri vor avea loc la finalul lunii mai, cu un al doilea tur organizat la inceputul lui iunie. Si, desi aceste alegeri se apropie rapid, parca niciunul dintre partide nu este suficient pregatit. Mizele sunt imense, poate la fel de mari la nivel simbolic precum la alegerile europene, cand s-a impus clar schimbarea de ierarhie in politica romaneasca. Scorul politic de la aceste alegeri locale va conta major in modul in care se vor pregati partidele noastre pentru alegerile parlamentare. Sunt primele alegeri locale organizate in Uniunea Europeana, fondurile la dispozitia viitoarelor administratii vor fi imense, iar bogatia generata la anumite bugete in urma cresterii economice din ultimii ani va duce la o raportare diferita fata de activitatea de edil local.

De asemenea, in urma experientei din 2004, cand s-a vazut ca administratia locala este o trambulina de afirmare in politica mare, anul acesta posturile de primar sau consilier nu vor mai avea doar o anvergura locala. Dar, repet, cu toate acestea, impresia generala este aceea ca politicienii nostri au cu totul alta treaba. Spre exemplu, candidatii pentru Bucuresti nu sunt inca decisi. In afara lui Cozmin Gusa, un lider promitator, dar inca neconfirmat la nivel inalt, publicul larg nu cunoaste inca cine va intra in lupta.

Liberalii il vor sustine, probabil, pe Ludovic Orban, dar au tot mai multe strangeri de inima generate de problemele pe care ministrul transporturilor le acumuleaza in prezent. In PNL se duce o confruntare dificila, legata de numirea noului ministru al justitiei de care parca prea multa lume se teme, o disputa in care Orban s-a angajat direct, asumandu-si probabil consecintele asupra propriei situatii.

Social-democratii nu se hotarasc daca sa lase decizia pe mana organizatiei locale, care il sustine pe Vanghelie, sau sa apeleze la un lider cu scor bun in sondaje, precum Victor Ponta sau Sorin Oprescu. Decizia este dramatica pentru Mircea Geoana, care are de ales intre variante care nu ii pot aduce decat pierderi politice. Si, ca de obicei, amana sa se pronunte. Consiliul National, in functie de reinstalarea sau nu a lui Adrian Nastase intr-o functie in partid, ar putea sa ofere o cheie mai clara de interpretare a viitoarelor evolutii ale partidului.

O situatie complicata este si pentru PD-L, care se imparte intre solutii foarte diverse: deja erodatul Videanu, confirmatul dar izolatul in partid Negoita, necarismaticul Blaga sau, de ce nu, ambitioasa Udrea. Democratii asteapta, probabil, un cuvant decisiv dinspre Cotroceni. Presedintele este insa mult prea ocupat cu alte subiecte. Complicatiile cazului CNSAS, care arata ca au trecut noua ani de ilegalitate in activitatea de deconspirare, cele produse de decizia de tip oracol a Curtii Constitutioale in cazul Norica Nicolai sau dificultatile politicii externe ne arata un presedinte mult prea legat de agenda sa pentru a avea timp sa ia decizii in locul PD-L. Simpatizantii presedintelui nu isi fac insa mari probleme, asteptand mereu de la acesta solutii surprinzatoare. Conservatorii sunt si ei intr-o postura neplacuta, fiindca au fost nevoiti sa se ocupe de problema tranzitiei puterii in interior, dupa congresul in care s-a schimbat, pentru prima data in istoria partidului, presedintele. Din aceasta cauza, s-a amanat foarte mult luarea unei decizii legate de candidatii partidului. In afara lui „Piedone”, conservatorii nici nu au foarte multe solutii. In rest, piata pare testata de diverse personalitati care vor sa vada daca exista cineva interesat de sustinerea lor. In afara de Elena Udrea, un personaj politic intr-o ascensiune demna de a fi urmarita mai atent, cazul Prigoana este unul foarte spectaculos. Desi este clar ca vrea sa candideze, fortand multe mecanisme de PR pentru a iesi in evidenta, Prigoana nu isi asuma public acest lucru. Lucreaza la propria notorietate, dar amana foarte mult momentul in care va anunta foarte clar ce va face.Aceasta situatie paradoxala, in care miza alegerilor locale nu pare a fi regasita la nivelul partidelor implicate in lupta, o regasim si cand ne uitam la populatie. Pe de o parte, problemele locale sunt tot mai mari, atat ca urmare a unei integrari europene gestionate prost, cat si ca efect al unei cresteri economice haotice, neechilibrate si neurmate de investitii pentru dezvoltare. Traficul tot mai aglomerat, serviciile tot mai proaste, infrastructura depasita, penele de curent, preturile tot mai mari, locurile de munca tot mai putine, poluarea, esecurile sistemului de educatie sunt toate efecte ale acestor probleme. Pe de alta parte insa, dupa ani de tranzitie greoaie, intrarea in UE si dezvoltarea produsa de aceasta au limitat mult din gradul de nemultumire. Romanii sunt mai degraba satisfacuti de propria viata si, cel mai important, sunt optimisti in legatura cu viitorul lor. Prin urmare, nu vom mai avea la aceste alegeri o stare de iritare si de revolta fata de politicieni, in ciuda impresiei pe care ar putea sa o creeze urmarirea atenta a posturilor de stiri. In acest context, urmatoarele 100 de zile vor fi o provocare majora pentru politicieni, nu neaparat pentru a atrage vizibilitate pentru propriii candidati, cat pentru a crea mize majore care sa atraga electoratul la vot. Mobilizarea romanilor, preocupati tot mai mult de viata lor cotidiana, va fi tinta reala a acestor alegeri. Si cine va intelege mai repede aceasta realitate va avea sanse foarte mari sa castige.

Articol publicat si in Ziarul Financiar


Dan Sultanescu
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro