Pierdut capital social. Il declar nul

Deconspirarea a atins una din resursele majore ale sistemului politic, si anume increderea. Aducerea la lumina a unor nume despre care se banuia ca au avut legaturi cu fosta Securitate nu a fost un soc. Se stia oricum de astfel de conexiuni, chiar daca nu au existat niciodata dovezi. Surpriza a venit din partea unor personaje precum Mona Musca, afirmate timp de mai multi ani ca voci ale moralitatii si rectitudinii. Scrisoarea lui Gabriel Liiceanu pune punctul pe i atunci cand remarca demolarea unui mit. Atunci cand cad pana si putinii care se mai bucura de incredere, lumea isi pierde reperele.

Noua miza – banii europeni

Romania are o piata politica autentica, cu reguli si cu mecanisme clare, cu cerere si oferta, cu inovatii si initiative, cu ascensiuni si caderi majore. Marketingul politic se aplica si la noi, fiind un ansamblu de tehnici ce au ca obiectiv adaptarea unui candidat la electoratul sau potential. In cazul nostru, candidatii sunt, evident, politicienii. Electoratul potential insa nu este ceea ce ne-am astepta cu totii sa fie. Chiar daca decizia in alegeri este luata de populatie, ea nu reprezinta de fapt electoratul pe care politicienii il au in vedere atunci cand iau decizii de marketing politic. Publicul lor tinta e cu totul altul, fiind in directa legatura cu finantatorii. Percepand politica drept un domeniu prin care se poate reusi in viata, inclusiv financiar, politicienii se comporta rational, optimizandu-si pozitia in confruntarea pentru castigarea sprijinului marilor finantatori.

E bine pentru toata lumea (?)

Socul deconspirarilor CNSAS ne face sa fim foarte atenti la fiecare stire, sa calculam foarte atent fiecare implicatie, sa proiectam viitorul prin prisma unor schimbari fara precedent. Dar cum ar fi ca, in schimb, sa incercam sa vedem cum ar fi aratat Romania de astazi fara aceste dezvaluiri? Care ar fi fost agenda politica a momentului daca nu se amplifica discutia referitoare la CNSAS?

Si (ce) daca aflam adevarul?

Voi incepe cu un citat care, prin folosire excesiva, a devenit aproape un truism: „Poti pacali unii oameni tot timpul, poti pacali toti oamenii pentru un timp, dar nu poti pacali toti oamenii tot timpul”. Expresie a filosofiei care ghideaza jurnalismul si democratia occidentala, de la parintii fondatori ai Americii si pana astazi, el functioneaza ca un reper al oricarei actiuni de cautare a adevarului despre politicieni, institutii sau chiar natiuni.

Suprasolicitarea politicienilor pe timp de vara

Unul dintre efectele cele mai ciudate care se manifesta in sistemul politic romanesc este cel al transpunerii unor conditionalitati personale asupra functionarii institutionale. Sa fiu mai clar. Politica romaneasca a impus, in acesti ani, o paradigma considerata periculoasa – personalizarea vietii publice. Institutiile functioneaza doar in ritmul si coordonatele dictate zilnic de sefi, fara preocupare pentru generarea unor mecanisme si a unor automatisme.
Personalizarea a insemnat aducerea in functii de conducere a unor oameni care ofera imaginea unor tipi capabili, puternici, apti sa traga dupa ei un intreg sistem. Fenomenul a fost stimulat de media, dar si de o populatie care a fost obisnuita (de altii) sa prefere oamenii care pot da impresia de capacitate personala nemasurata.

Sistem ticalosit, dar viril

Oricat de mult am vrea sa ne ocupam cu altceva, presedintele Basescu reuseste sa ne ofere, saptamanal, material de reflectie. „Inca vedem structuri ale statului ticalosit actionand in viata de zi cu zi, inca ne jucam cu infractori care ne scapa, inca avem tentatia sa raspundem la comenzi politice, inca exista in institutiile statului tentatia de a se considera clanuri” – este declaratia presedintelui la depunerea juramantului de credinta de catre absolventii Academiei de Politie. Mesajul este absolut rezonabil. El ne aduce aminte de acel presedinte care impresiona, undeva la inceputul anului trecut, cand vorbea despre necesitatea schimbarii radicale a acestui sistem care a permis PSD-ului sa capete o putere prea mare.

Politica fuge de economie

Pentru cititorii ZF legatura dintre macroeconomic si politic ar putea parea, in Romania, fortata. Lumea economica are o dinamica proprie si, cu foarte putine exceptii, relatia sa cu politicul este pur intamplatoare. Spre deosebire de alte state dezvoltate, la noi decizia de tip economic nu isi regaseste fundamentul in decizia politica. Politicienii se tem de economie, nu par sa o inteleaga si, ca urmare, prefera sa se limiteze la transmiterea unor mesaje populiste. Cu o presa in cautare de impact cantitativ, cu o elita intelectuala inexplicabil de pasiva si de neinteresata, absenta din dezbaterea publica a unor teme de tip economic devine o consecinta fireasca. Romania este o tara cu crestere economica, cu evolutie pozitiva a unor indicatori, cu disponibilitate catre reforme (cel putin declarativ), cu intelegere a regulilor pietei, cu cea mai mare crestere a consumului din tarile regiunii.

PNL moare pe limba altora

Partidul National Liberal se apropie de o moarte ciudata. Ar putea fi vorba de moarte, fiindca actiunile sale din ultimul an si jumatate nu par derivate din comportamente institutionale si nici reprezentative, ci par extrase din agendele personale ale celor care ocupa in prezent functii de conducere sau ale celor care, cu sprijin de la Cotroceni, vizeaza aceste functii. Iar moartea ar fi ciudata, deoarece decaderea liberalilor are loc in acelasi timp cu cea mai evidenta ascensiune a clasei de mijloc din ultimii ani, fapt care ar fi putut sa asigure acestui partid una din cele mai solide baze electorale dintre toate formatiunile politice importante.

Qui prodest?

Strategiile actorilor politici din Romania ne aduc din nou in fata unei intrebari ridicate foarte des: in numele cui si a ce vorbesc actorii nostri politici? Majoritatea analistilor au tratat tema asa cum au fost obisnuiti de jocurile politicianiste. Au identificat modul in care e lovit Basescu de sfidarea liberala, au aratat cum se descompune PNL in dispute interne, au demonstrat cat de putin speculeaza opozitia slabiciunile puterii. Reperul catre care nu s-au intors insa comentariile acestor zile este tocmai referentialul cel mai invocat: poporul.

Marian Vanghelie striga chemarea la arme

Nu vreau sa vorbesc aici despre schimbarea de brand de la PSD (aparitia cocorilor), deoarece evenimentul este inca insuficient de neclar pentru a sti daca el reprezinta de fapt o decizie de mare amploare. In prezent, PSD e inca suficient de inconstant pentru a nu putea afirma cu certitudine care este directia catre care se merge.
Certe sunt insa declaratiile. Iar din analiza lor vedem nu neaparat cum stau lucrurile la varf, ci, cel mai important din punctul de vedere al opiniei publice, cum se pozitioneaza liderii PSD fata de societate. Respectiv, capacitatea lor de a se prezenta in fata electoratului (propriu, in special) ca actori credibili.

Politicienii au nevoie de educatie

Ce legatura ar putea exista intre targul de carte de la Romexpo, incheiat in week-end, si recentul scandal de la Ministerul Educatiei, in care niste jurnalisti ingeniosi au pus mana pe subiectele de la testele nationale? In conditiile in care functionarii din minister nu mai par, de mult timp, preocupati de performanta in sistemul educational, ca sa nu mai vorbim de promovarea culturii, am putea fi tentati sa spunem ca nu mai exista nici o legatura. Din pacate, fiindca tinerii nu mai sunt atrasi de carte, iar lectura este un proces tot mai greu de acceptat de generatii indemnate sa nu mai puna baza pe scoala si pe studii. Exista insa, dincolo de aparente, o legatura, care eludeaza aproape de fiecare data interconectarile firesti. Iar aceasta este furnizata de lumea politica.

Ce vrea Elena Udrea?

Intrarea in politica este privita, de foarte multi aspiranti la o functie publica, drept un moment esential. El are functia de definire ulterioara a personajului, pe baza contradictiilor originare care i-au facilitat aparitia. In cazul unei ascensiuni rapide, situatia este cu atat mai interesanta pentru observatori, deoarece se remarca efectiv modul in care sistemul politic triaza intre diversii „newcomers”. Cazul Elenei Udrea (pentru ca deja se poate vorbi de un caz) atrage deja atentia tocmai pentru ca se stie foarte clar ce fel de „newcomer” este fostul consilier prezidential.

Dilema prizonierului

In Romania s-a incetatenit ideea ca politicienii sunt o povara, ca nu isi indeplinesc mandatul fata de electorat, ca nu isi tin promisiunile si ca, din cauza intereselor mai mult sau mai putin personale, pericliteaza buna functionare a institutiilor. Aceasta impresie este consolidata de tot felul de exemple, precum votul recent din Parlament in legatura cu pensiile demnitarilor sau blocarea ordonantei privind functionarea DNA din diverse motive politice.

Lumini si umbre

Ultima saptamana a inceput si s-a terminat cu scandaluri. Daca ii ascultam cu atentie pe politicieni si pe formatorii de opinie, ar trebui sa credem ca actorul principal al vietii politice din Romania este Traian Basescu. Ca el este vinovat de ce i se intampla atat lui Nastase si altor lideri PSD, cat si lui Patriciu si guvernarii conduse de liberali. Ca el pune la cale toate actiunile justitiei si ca scopul sau final este anihilarea adversarilor politici. Ca, pentru acest obiectiv, ar fi in stare sa incalce regulile democratice.

Reforma fara fond

Traian Basescu a inceput luna februarie cu declaratii furibunde, in cadrul unui „show mediatic”, in stilul celor pe care tot el le condamnase anterior. Mesajele sale despre „grupurile de tip mafiot” si indemnurile adresate politiei de a „pune capat acestui mod de a se face politica in Romania” au modificat agenda mass-media din ultimele zile. Profitand de forta mediatica a mesajelor sale, Basescu a criticat presa si a sugerat nevoia intaririi autoritatii statului. Daca s-ar fi limitat doar la acest ultim as-pect, orice analist de bun-simt ar fi fost nevoit sa ii dea dreptate. Institutiile statutului roman sunt de ani de zile calcate in picioare, increderea populatiei in ele scade constant, iar sin-gurul element care le mai poate revigora este cate o personalitate puternica aflata, vremelnic, in fruntea lor.

Capcana majoritatii

Alianta D.A. se afla, in prezent, intr-o situatie foarte complicata. Dezvaluirile din ultima perioada, acuzatiile de coruptie vehiculate in presa, anchetele incepute de justitie – toate alcatuiesc un tablou in care Alianta nu mai este protagonist, ci doar un pion. Cea care dicteaza este majoritatea. Opinia majoritatii. O forta nevazuta, invocata deopotriva de politicieni si de jurnalisti, care acum cere victime si condamnari concrete.