Summit-ul de la Riga a fost asteptat ca un raspuns decisiv al Uniunii Europene la provocarile recente din Estul continentului. in ciuda asteptarilor ridicate de la eveniment, este putin probabil ca reuniunea din capitala letona sa ramana unul dintre momentele marcante ale evolutiei UE, cu exceptia probabila a „salutului” dintre presedintel CE, Jean-Claude Juncker si premierul maghiar Viktor Orban.

Summit-ul de la Riga a fost prezentat drept unul dintre momentele care va redefini politica Uniunii Europene catre vecinatatea ei estica, precum si in raport cu actiunile recente ale Rusiei. Chiar daca sperantele de extindere ale Uniunii Europene erau nefondate – nu numai ca mai multi dintre liderii statelor importante ale UE si-au exprimat scepticismul cu privire la necesitatea extinderii, dar si Juncker a pledat pentru „adancirea si nu extinderea UE”, summit-ul de la Riga pare sa puna punct sperantelor de extindere pe termen mediu a UE, precum si unei politici mai asertive in spatiul estic.

Exista in acest punct un paradox dificil de justificat la nivel politic, in special in spatiul occidental. Daca pentru o parte consistenta a electoratului din statele vestice, cedarea de suveranitate este inutila in conditiile unei guvernari eficiente, acesta fiind si unul dintre motivele ascensiunii tendintelor eurosceptice, pentru statele din Estul continentului, in special cele care doresc sa adere la Uniunea Europeana, formula de guvernare supranationala reprezinta in sine o garantie in fata propriilor elite politice, discreditate ca urmare a efectelor tranzitiei.

Or, in acest punct, asertiunile de la Riga ale mai multor oficiali europeni arata duba interpretare a procesului aderarii: daca pentru vechii membri ai Uniunii, problemele venite din Est – fie ca este vorba de coruptie, de dezinteres fata de proiectul european, sau chiar blocaj direct al acestuia (ca in cazul Republicii Cehe si, in timpul mandatului lui Kaczynski, in Polonia), de derapaje de la standardele democratice, ca in Ungaria – sunt considerate un exemplu al problemelor extinderii, pentru marea parte a membrilor recenti ai UE extinderea a generat o evidenta transformare calitativa si cantitativa a societatii. De aceea, cu toate ca este putin probabil ca logica aprofundarii despre care a vorbit Juncker, in detrimentul extinderii, sa fie contestata formal pe termen mediu, este evident ca aderarea a reprezentat principalul instrument prin care Uniunea Europeana a reusit sa actioneze cu succes real in politica sa externa.

Dimpotriva, exista riscul ca mesajul de la Riga, unde numerosi lideri europeni au accentuat faptul ca Parteneriatul Estic nu este un instrument impotriva Rusiei, cuplat cu blocarea oricarei sperante de aderare, fie ea si pe termen lung, sa transmita un mesaj nefavorabil in restul Europei. La prima vedere, se poate vorbi despre o victorie a Rusiei. Cu toate acestea, trebuie observat faptul ca toate cele trei state care au dorit apropierea de Uniunea Europeana – Ucraina, Georgia si Moldova, sunt state care nu isi controleaza in intregime propriul teritoriu si care oricand pot cadea, uneori din pura imprudenta, asa cum a fost cazul Georgiei, victime unui conflict care implica direct sau indirect Rusia. Din punctul de vedere al membrilor UE, prioritatea pe termen scurt este gestionarea unui status-quo, in conditiile in care este evident ca mizele conflictelor din spatiul est-european sunt net disproporționate: Rusia este dispusa sa riste un conflict militar, alaturi de statutul de „paria” international pentru satisfacerea propriilor ambitii in regiune.

Trebuie remarcata totodata importanta relativ scazuta a summit-ului pentru o parte a actorilor – summit-ul a fost folosit de Marea Britanie ca oportunitate pentru sondarea potentialilor parteneri in vederea renegocierii apartenentei Regatului Unit la UE. Din punct de vedere politic, faptul ca David Cameron a fost la Riga numai in prima zi si a incercat sa deturneze practic agenda reuniunii arata puternicele tensiuni din interiorul UE. Cu toata primirea curtenitoare, este evident insa ca obiectivele sale nu sunt atat de ambitioase pe cat ar pretinde la prima vedere liderul conservator: posibilitatea impunerii de restrictii imigrantilor straini, conturarea unui drept de veto cu privire la piata unica pentru statele care nu sunt membre ale Zonei Euro si in special simbolicul „opt-out” de la instituirea „unei uniuni tot mai stranse intre popoarele europene” nu sunt totusi obiectivele majore asteptate de conservatorii eurosceptici britanici.

Sursa foto: europarl.europa.eu


infopolitic