Organizarea la Viena a negocierilor pentru solutionarea conflictului civil din Siria a fost salutata drept un prim pas catre rezolvarea unei probleme care are un impact disproportionat de mare asupra politicii internationale.

Dincolo de criza refugiatilor cu care statele europene trebuie sa se confrunte, interventia directa a Rusiei in Orientul Mijlociu dupa decenii in care Moscova a lipsit politic din afara propriului spatiu direct de influenta a fost salutata de mai multti observatori drept o confirmare directa a caracterului multipolar al distributiei de putere in interiorul sistemului international.

Dincolo de importanta conflictului civil sirian, care reprezinta deopotriva si un element definitoriu pentru politica interna a statelor din regiune (atat statele arabe, cat si Turcia sunt direct interesate de depasirea intr-o forma sau alta a conflictului), este putin probabil ca negocierile sa reprezinte un pas major catre solutionarea conflictului. Asa cum au subliniat mai multi diplomati occidentali, simpla organizare a discutiilor reprezinta in sine un succes. Pe de o parte, obiectivele partilor aflate in negociere raman in continuare ireconciliabile: viitorul lui Bashar al Assad si al regimului condus de acesta nu va face obiectul negocierilor.

Trebuie observata, de asemenea, ca diversitatea participantilor la negocieri poate fi considerata in sine un succes diplomatic. In ciuda criticilor formulate de mai multe dintre statele din Golf, Iranul este un participant direct la procesul de negociere, avand practic cea mai mare vizibilitate intr-un proces politic (in afara de dosarul nuclear) dupa o foarte lunga perioada. Participarea reprezentantilor Chinei este, de asemenea, un demers menit mai degraba sa confere legitimitate procesului de negociere si o deschidere suficient de mare pentru acceptarea oricarei solutii care ar putea rezulta din aceste intalniri.

Este important de asemenea de notat ca, din punct de vedere al retoricii politice, toate partile sunt de acord ca orice conducere a Siriei trebuie sa se bucure de legitimitate – mesaj sustinut si de Rusia si de Iran, implicate in acest moment direct in conflict. Atat Moscova, cat si Teheranul sustin o forma de negociere post-conflict din care Assad nu trebuie eliminat din start. Reprezentantii Rusiei au mentionat necesitatea organizarii de alegeri pentru stabilirea noii conduceri a Siriei, in timp ce reprezentantii iranieni au declarat ca poporul sirian trebuie sa isi aleaga singur viitorul, dar ca acest lucru nu inseamna cp actuala conducere trebuie sa plece.

Este interesant de notat ca, pe fondul interventiei ruse, si oponentii lui Assad si-au moderat pretentiile din partea conducerii de la Damasc. Insistenta pe o solutie fara Assad ca premisa a oricarei discutii a fost inlocuita de propuneri tranzitorii cu privire la actuala conducere. Turcia a propus astfel o perioada tranzitorie de 6 luni in care Assad poate continua sa ramana la putere. Similar, reprezentantii SUA au declarat ca desi este necesar ca Assad sa renunte la putere, acest lucru nu trebuie neaparat sa se intample inainte de declansarea unui proces politic de tranzitie. In aceeasi linie se inscriu si declaratiile venite din partea Arabiei Saudite, care sustine plecarea lui Assad la finele unui intervl de timp convenit in urma negocierilor, urmata de organizarea de alegeri.

Practic, principalele elemente care caracterizeaza debutul intalnirii de la Viena sunt reprezentate de temperarea insistentei statelor occidentale si a oponentilor lui Assad din regiune pe necesitatea schimbarii conducerii ca preconditie pentru tranzitia de putere, repsectiv de deschiderea relativ semnificativa aratata de Rusia. Moscova s-a aratat de acord cu participarea la discutii a reprezentantilor opozitiei siriene. Manevra nu trebuie vazuta neaparat drept o deschidere diplomatica, ci drept o incercare a Rusiei de a sublinia inca o data fragmentarea masiva a opozitiei siriene si lipsa de legitimitate pentru o alternativa clara la actuala guvernare.

Sursa foto: biziday.ro


infopolitic