Secondata de presedintele francez, François Hollande, cancelarul german, Angela Merkel, a reusit sa dinamizeze negocierile dintre Ucraina si Rusia, concretizate tot la Minsk cu un nou acord de incetare a ostilitatilor. Dincolo de interpretarile din media, care au incercat sa identifice “castigatorul” negocierilor, exista mai multe elemente care trebuie observat. In primul rand, din punct de vedere informal, in interiorul Uniunii Europene, Germania isi reafirma pozitia de lider informal al UE. Pozitia aproape subalterna afisata de Hollande, precum si faptul ca Merkel a reusit sa duca pana la capat aceasta initiativa, in afara cadrului UE, reafirma pozitia de prim-plan a Berlinului. Aceasta idee este intarita si de faptul ca in ciuda pozitiei net mai contondente afisata, reprezentantii Statelor Unite, care au afirmat ca iau in calcul furnizarea de ajutor militar pentru Ucraina, au preferat sa lase negocierile sa isi urmeze cursul.

In ciuda interpretarilor care anunta o capitulare a statelor occidentale in fata presiunilor Rusiei, pentru moment, acordul de la Minsk nu este cea mai defavorabila incheiere, fie ea si temporara, a conflictului. Asa cum arata mai multi analisti, furnizarea de ajutor militar Ucrainei nu poate duce decat la escaladarea conflictului – cu exceptia alimentelor sau a medicamentelor, exista foarte putine forme de ajutor care sa nu fie ofensive: ideea unei diferente intre ajutoare letale sau non-letale este iluzorie. Furnizarea, de exemplu, a echipamentului de ochire pe timp de noapte este un exemplu relevant in acest sens – fara sa fie vorba de un sprijin letal, este suficient de important pentru a afecta desfasurarea conflictului.

Acordul contine mai multe prevederi care au facut si obiectul precedentului aranjament. Incetarea focului va incepe de sambata seara, ambele tabere trebuind sa retraga armamentul, pentru a crea un spatiu tampon de 50 de kilometri, pentru artileria grea si intre 70 si 140 de kilometri pentru sistemele de rachete. In timp ce trupele ucrainene trebuie sa retraga armamentul in raport cu actualele linii, fortele separatistilor trebuie sa tina cont de cele existente la 19 Septembrie 2014.

Conform acordului, monitorizarea si verificarea acordului de incetare a focului va fi facuta de oficiali ai OSCE. Punctul ridica o serie de probleme, observatorii orgnaizatiei sugerand in repetate randuri ca fortele separatiste le-au blocat activitatea (existand chiar episodul sechestrarii lor, la debutul conflictului).

Dupa retragere, cele doua forte sunt obligate sa demareze un dialog pentru organizarea de alegeri locale, in conformitate cu prevederile ucrainene existente pentru autonomia sporita a regiunilor. Acordul are in vedere si continuarea unui dialog asupra viitorului politic al celor doua zone.

Participantii la conflict vor beneficia de amnistie, acordul stipuland si necesitatea eliberarii tuturor ostaticilor, in termen de cinci zile de la retragerea armamentului. Ucraina este obligata sa reinstaureze legaturile economice si rutiere cu cele doua regiuni, sa reactiveze sistemul bancar din regiune, precum si sa reia plata salariilor si pensiilor.

Probabil cel mai important punct, din perspectiva Kievului, este reprezentata de reluarea controlului ucrainean al granitei cu Rusia. In contrapartida, alaturi de retragerea tuturor fortelor straine si de desfiintarea fortelor paramilitare, Ucraina trebuie sa adopte reforme constitutionale, care sa permita o autonomie extinsa pentru locuitorii din Donetk si Luhansk, alaturi de legi care sa confirme statutul extraordinar al acestor regiuni.

Prevederile acordului, in masura in care vor fi respectate, nu reprezinta automat un succes al Rusiei – in definitiv, aceasta nu a reusit sa creeze doua noi republici independente, sporind astfel numarul conflictelor „inghetate”. Mai mult, cele doua regiuni raman in continuare in componenta statului ucrainean. Ceea ce acordul arata este oarecum intelegerea a doua aspecte: exista o catastrofa umanitara majora in Ucraina, ca urmare a numarului masiv de refugiati (aproape un milion). Riscurile generate de deplasarea de populatie se pot rasfrange inclusiv la nivelul UE. In al doilea rand, liderii europeni par a fi constienti de asimetria intereselor: din numeroase motive (ce tin de identitate sau de cultura strategica a Rusiei), pentru actuala conducere situatia din Ucraina este o problema majora, pentru rezolvarea careia Rusia este dispusa sa sacrifice economia si relatiile politice cu partenerii sai occidentali.

Orice sprijin militar acordat Ucrainei risca sa genereze o contra-reactie din partea Rusiei – sprirala escaladarii este defavorabila insa UE sau SUA. Pe de o parte, in cel mai putin probabil scenariu, al unei implicari directe, transparente a Rusiei, este putin probabil ca Ucraina sa aiba sanse de victorie. Pe de alta parte, credibilitatea faptului ca Moscova este dispusa sa escaladeze este mai mare decat cea a unei contra-reactii occidentale: asa cum au lasat sa se inteleaga liderii rusi, problema Ucrainei este una vitala. Situatia nu este similara pentru UE.

In egala masura, orice formula de integrare a Ucrainei nu poate porni decat de la rezolvarea, intr-o forma sau alta, a conflictului. Daca perspectivele Ucrainei de a adera la UE sau la NATO par indepartate din caza coruptiei, economiei non-performante, standardelor democratice discutabile, conflictul civil face o aderare imposibila – in actualul moment, ea nu este altceva decat un pretext de ostilizare a Rusiei.

Este discutabil insa ca Moscova si-a atins interesele – pe termen scurt, dincolo de anexarea Crimeii, ea si-a ostilizat o parte consistenta a natiunii ucrainene – nu poate fi ignorata posibilitatea ca nationalismul ucrainean (centrat pe ideal-tipurile Galitiei habsburgice sau ale siciurilor cazacesti) sa fie potentat tocmai de interventia in conflict. Incercarea de a reconstrui o sfera de dominatie in spatiul est-sovietic a lui Vladimir Putin esueaza lamentabil – dn cea mai mare republica ex-sovietica, Rusia nu a obtinut decat Donetkul, Luhanskul si Crimeea. Pe termen lung, in afara de costurile economice evidente, incalcarea suveranitatii Ucrainei va genera probleme majore de credibilitate pentru Rusia.

Un alt factor trebuie evidentiat – Crimeea pare iremediabil pierduta. Este greu de imaginat un scenariu in care aceasta sa revina Ucrainei. Tot ceea ce statele occidentale pot spera este fortarea unor concesii credibile din partea Rusiei. Evident, acest lucru nu se poate intampla pe termen scurt. Ceea ce este necesar nu este insa pedepsirea sau constrangerea Rusiei, ci, mai degraba, „resocializarea” ei in spiritul ordinii internationale pe care a incalcat-o anul trecut. Daca acordul de la Minsk este un pas in aceasta directie, ramane de vazut.

Sursa foto: click.ro


infopolitic