Steag Unite the Union

Liderul sindicatului Unite, Len McCluskey a declarat saptamana aceasta ca Partidul Laburist trebuie sa-si modifice politicile fata de sindicate sau risca sa ajunga in faliment, declarand ca liderul formatiunii politice, Ed Miliband trebuie sa adopte o atitudine mai indrazneata pentru a incuraja sindicalistii sa se alature partidului. De la alegerea lui Miliband la conducerea partidului, Unite a oferit 8.4 milioane de lire sterline pentru finantarea formatiunii politice.

Declaratia lui McCluskey a reprezentat raspunsul la scandalul selectiei din Falkirk, in urma caruia Partidul Laburist a acuzat Unite ca a inscris, in mod secret, membri in partid, cu scopul de a asigura victoria lui Karie Murphy ca reprezentant in Parlament, la urmatoarele alegeri generale. La randul sau, Ed Miliband a anuntat o serie de reforme in ceea ce priveste „afilierea” automata a sindicalistilor la Partidul Laburist.

Reformele Partidului Laburist

  • Saptamana trecuta, Ed Miliband a prezentat planurile care vor pune capat sistemului prin care milioane de membri de sindicat platesc, in mod automat, cotizatia de 3 lire sterline la Partidul Laburist, optand pentru un sistem in care acestia trebuie sa aleaga daca vor sa faca acest lucru sau nu.
  • Vor fi aplicate un nou cod de conduita si limite stricte de cheltuieli pentru campaniile de selectie a candidatilor laburisti pentru mandatele de parlamentar. Propunerile au fost considerate ca fiind cele mai radicale reforme din ultimii 20 de ani, care vor duce insa la reducerea cu 8 milioane de lire sterline pe an a fondurilor pe care laburistii le primesc prin taxele de membru percepute de sindicatele afiliate. Cu toate acestea, oficialii laburisti nu au stabilit inca data de la care aceste modificari vor fi introduse sau ce amendamente trebuie aduse normelor partidului.
  • McClusky considera planurile ca fiind de bun augur, o idee care poate fi aparata din punct de vedere moral, insa avertizaza ca exista pericolul ca noua relatie dintre sustinatori si partid sa pericliteze fondurile acestuia si sa conduca Partidul Laburist la faliment. Liderul de sindicat a adaugat ca va fi mai mult de munca in a convinge membri sindicatelor sa se afilieze sau sa se asocieze cu Partidul Laburist, insa, in cea mai mare parte, munca de convingere va trebui dusa de Miliband prin deciziile si actiunile sale la nivel national. McCluskey a adaugat ca ar fi incantat daca Miliband si-ar atinge obiectivul de a convinge 10% din cei 3 milioane de platitori de cotizatie sa se alature partidului.
  • Liderul sindical a avertizat de asemenea si ca laburistii trebuie sa adopte un discurs net diferentiat de cel guvernamental in privinta politicilor de austeritate. In conditiile in care modificarea naturii legaturilor dintre sindicate si laburisti ameninta nu numai finantele partidului, ci si capacitatea sa de a atrage noi membri in organizatie, adoptarea unui discurs mult mai transant nu este o neaparat o forma de presiune sindicala, ci o reflectare a modului in care laburistii trebuie sa se raporteze la nucleul propriului electorat.
  • In plus, acesta considera ca Miliband trebuie sa adreseze o serie de reforme care sa-l faca popular printre sindicalisti, printre care se numara abrogarea impozitului pe „dormitoare”, adica pe camerele in plus din locuintele sociale, opozitia fata de limitarea asistentei sociale, intreruperea cheltuielilor de austeritate, construirea a 1 milion de locuinte suplimentare si cresterea platii minime pe ora la 7,69 lire sterline.
  • McCluskey si-a manifestat in mod direct ingrijorarea, recunoscand ca relatiile dintre partid si sindicate nu functioneaza. Evenimentele recente l-au facut sa se indoiasca de sprijinul veritabil al celui 1 milion de sindicalisti inscrisi in Partidul Laburist, cate vreme sondajele interne arata ca o mare parte dintre acestia voteaza cu alte partide. In plus, acesta a subliniat faptul ca, la conferintele Partidului Laburist, peste 220 de circumscriptii – aproape o treime – nu trimit nici macar un reprezentant, fapt ce reliefeaza si mai tare problemele din interiorul formatiunii laburiste.

Unite, finantatorul principal al Partidului Laburist

  • Secretarul general al Unite recunoaste ca, in cazul in care vor exista doar cativa membri de sindicat care se vor afilia individual, fondul politic al uniunii sindicale va fi afectat in concordanta, din moment ce fondul nu este folosit pentru a plati taxele de afiliere la partid pe scara larga. O parte din bani ar putea fi folositi ca donatii pentru laburisti, uniunea salvand partidul daca incepe sa aiba probleme. McCluskey a subliniat faptul ca Unite nu doreste sa falimenteze partidul si ca va continua sa sustina laburistii in orice fel, fara ca niciuna dintre parti sa nu devina o povara pentru cealalta.
  •  Intrebat daca, in viitor, uniunea va canaliza fonduri spre partid prin donatii unice, in locul taxelor anuale de afiliere, McCluskey a subliniat potentiala putere de negociere pe care i-o da trecerea de la afilierea automata la cea individuala. Depinde, totusi, de politicile pe care laburisti le adopta, iar donatiile vor fi determinate de comisiile executiva si politica, fiind vorba de o decizie colectiva.

Critici la adresa relatiei sindicatelor cu laburistii

  • David Cameron a acuzat in repetate randuri Partidul Laburist ca permite sindicatelor sa „cumpere” politicile partidului, candidatii  sau chiar victoria lui Ed Miliband, din 2010, in lupta politica impotriva fratelui sau, David. In ceea ce priveste constructia a inca 1 milion de locuinte suplimentare, conservatorii considera ca investitia ar fi mult prea costisitoare, ridicandu-se la 60 de miliarde de lire sterline. Din perspectiva partidului lui Cameron nimic nu s-a schimbat. Acestia considera in continuare ca uniunea sindicala Unite al lui Len McCluskey detine controlul total asupra unui partid condus de un lider slab, Ed Miliband. Costructia locuintelor sociale – solicitarea sindicatelor – ar presupune angajarea unor credite externe in valoare de 60 de miliarde de lire straine. In discursul conservator, influenta sindicatelor devine numai o alta formula de a orienta nejudicios resursele publice si de a afecta si mai mult resursele contribuabililor.

Concluzii

  • In momentul de fata, disputa din interiorul Partidului Laburist nu este o simpla controversa asupra alegerii unui candidat parlamentar din Falkirk, si totodata este mai mult decat o lupta de putere pentru sufletul partidului, a carui finantare depinde inca puternic de sindicate. Trei elemente sunt important de notat: problema influentei grupurilor organizate de interese asupra actorilor politici si propunerilor lor de politici publice; adaptarea laburistilor la noul context economic si social post-modern; mostenirea epocii Blair.
  • Pe de o parte, discursul conservatorilor este o incercare de reactivare a principalelor teme critice consacrate de guvernarile Thatcher-Major. Opozitia fata de sindicate si fata de influenta acestora asupra partidului laburist justifica intr-o mare masura incercarea actualei conduceri de a se detasa de aceste organizatii. In egala masura, relatia dintre laburisti si sindicate ridica unele probleme de etica in aplicarea si selectarea politicilor publice. Cu toate acestea, trebuie observat ca atacul este relativizat la nivelul opiniei publice britanice.
  • Atacul lui Cameron la adresa legaturilor dintre sindicate si laburisti a venit ca reactie la acuzatiile lui Miliband fata de proiectul de lege cu privire la produsele din tutun,  cand s-a dezvaluit ca printre clientii firmei de lobby a lui Lynton Crosby, consilierul electoral al conservatorilor, se numara gigantul Philip Morris International. Conform sondajelor, publicul britanic pare mai degraba preocupat de influenta marilor corporatii asupra lui David Cameron (si a „cercului de fideli” ai acestuia), decat de influenta sindicatelor asupra partidului laburist.
  • In al doilea rand, conflictul dintre sindicate si partid este si o consecinta a naturii post-industriale a societatii in care partidul trebuie sa actioneze. Practic, Partidul Laburist trebuie sa isi adapteze structura istorica de partid de mase, la realitatile unei societati mult mai fragmentate din punct de vedere economic, in care nici sindicatele si nici actorii economici nu mai sunt atat de mari si de compacti. Ideea atragerii micilor sindicate catre partid poate constitui o solutie. Ea presupune insa un nivel de micro-comunicare si de adaptare la realitatile sectorului serviciilor pe care partidul nu l-a demarat si pe care Ed Milliband nu a lasat sa se inteleaga ca il va face.
  • Este adevarat pe de o parte ca legatura cu totul speciala dintre laburisti si sindicate, istoric si organizational mult mai stransa, datorita experientei particulare a economiei si societatii britanice, este net diferita de cea a socialistilor sau social-democratilor europeni. Pe de alta parte, fractura arata ca laburistii sunt incapbili sa comunice sau sa se implice efectiv la nivelul unei parti a electoratului care ar trebui sa le fie favorabil.
  • Nu in ultimul rand, se poate considera ca aceasta disputa aduce in prim-plan unul dintre clivajele esentiale ale „epocii Blair”. Reorientarea partidului catre mediul de afaceri a nemultumit adeptii „traditionalisti” din interiorul Partidului Laburist, care se vad astazi, inca o data, drept ultimii aparatori ai relatiei privilegiate a organizatiei cu ceea ce odata puteau fi numite sindicatele muncitorilor britanici. Faptul ca structura economica s-a schimbat masiv si ca „muncitorul” economiei secolului XXI nu mai este cuprins de miscarea sindicala nu face problema mai usor de rezolvat. Milliband propune abandonarea unei directii institutionale a Partidului, fara sa ofere in schimb nicio alternativa ideologica sau organizationala, incercand sa tempereze atat criticile sindicalistilor (sustinute de „seniorii” care nu au vazut cu ochi buni concesiile ideologice ale lui Blair) si sustintorii fostului premier (ale caror propuneri radicale ameninta identitatea ideologica si organizationala a partidului). Este adevarat ca avantajul in sondaje ii lasa lui Milliband o masa de manevra consistenta. Raspunsul insa prespune o optiune care atrage, indiferent de natura ei, costuri.
  • Probabilitatea ca membrii de sindicat individuali sa se alature partidului va depinde de schimbarile de politica a laburistilor, care nu mai reprezinta o problema logistica sau administrativa, ci una ideologica. Drept urmare, Miliband trebuie sa le ofere sindicalistilor obisnuiti motive pentru a-si dori sa fie asociati cu Partidul Laburist.
  • Miliband nu s-a aflat niciodata atat de aproape de mult ravnitul premiu de a fi Prim-ministru, avand acum aceasta sansa in mainile sale. Cu toate acestea, seniorii partidului sau sunt sceptici cu privire la implementarea reformelor, considerand ca acestea ar putea dura ani pana sa fie introduse, fara a avea vreo garantie ca acestea vor fi viabile pana la viitoarele alegeri generale din 2015.

© Sursa foto:  independent.co.uk


Administratorul